Nu știa să spună cu hotărâre de ce era singur. Poate din prea multă timiditate, poate din prea mare seriozitate, poate că fetele nu aveau răbdare cu el, sau el nu avea răbdare cu ele. De gașcă se săturase. De părinți cu atât mai mult. Hotărârea îi venise dintr-odată și, fără să stea prea mult pe gânduri, s-a urcat în tren și a plecat, cu o mână de bani în buzunar. A găsit o cameră la o vilă nu foarte departe de mare și s-a trezit cu picioarele afundate în nisip, privind valurile.
Îi urmărea pe toți, risipiți ca furnicile pe întinsul plajei, cum stătea așezat pe prosopul lui cu șerpișori. Le privea în special pe ele, în costume de baie colorate, cu pielea bronzată, și ar fi dorit să o știe întinsă lângă el pe una, cu părul negru lucios, sau pe cealaltă de lângă ea, blondă, cu bărbia ascuțită, brăzdată de gropițele veseliei. Îi plăcea să se ridice și să se apropie de apă, arătându-și corpul pe care și-l știa arătos și puternic, gândindu-se că ele îl admiră și șușotesc pe seama lui. Erau, e drept, momente când s-ar fi dus spre ele, văzându-le că parcă îl așteptau. Îl oprea un nod în gât, nodul emoției și-l mai oprea și gândul că toate astea sunt trecătoare și că ar trebui să nu-și piardă răbdarea, să caute iubirea adevărată, nu aventuri de-o clipă.
Așa că se întorcea seara în cameră, singur, după ce colinda stațiunea în lung și-n lat și adormea încercând să distingă valurile mării în hărmălaia amestecată de muzici felurite, peste care se ridicau suverane o bătaie înfundată de club și o lălăială veselă de manea.
Se cam săturase de mare. Ar fi luat-o ușor spre tren, dacă, în a treia dimineață, nu ar fi găsit în fața ușii o bucată de hârtie scrisă cu pixul. O ridică nedumerit. Din ea căzură două bancnote de 500 de lei:
Salut, băiețaș. Uite care-i treaba. Am pus pariu cu pretenul meu că dacă ai bani, într-o seară poți să agăți o tipă tare. Astea două hârtii sunt cheltuiala noastră. Dacă reușești, ai încă de două ori mai mult. Hai, noroc și spor la treabă!
Ce putea spune despre asta? E drept că visase de multe ori la așa scenarii, dar chiar să se întâmple, nu se gândise. Nu putea să-și dea seama cine îi băgase biletul și banii pe sub ușă. Se uită pe hol, căută prin vilă, întrebă proprietarul, nu obținu niciun răspuns. Totul era o ciudățenie, așa că lăsă biletul cu banii în el în fața ușii, pe hol, și rămase în așteptare.
După o oră, văzu cum hârtia este împinsă încet înăuntru. Se repezi și deschise ușa brusc. Nimeni. Alergă până afară. La fel. Nu mai înțelegea nimic. Se întoarse în cameră. Biletul era, de fapt, altul:
Bă, nu fi prost! De ce vrei tu să ne superi? Stai liniștit că nu ne găsești. Hai, noroc și spor la treabă! Ai timp până mâine dimineață. Și nu uita că suntem cu ochii pe tine...
VA URMA
Îi urmărea pe toți, risipiți ca furnicile pe întinsul plajei, cum stătea așezat pe prosopul lui cu șerpișori. Le privea în special pe ele, în costume de baie colorate, cu pielea bronzată, și ar fi dorit să o știe întinsă lângă el pe una, cu părul negru lucios, sau pe cealaltă de lângă ea, blondă, cu bărbia ascuțită, brăzdată de gropițele veseliei. Îi plăcea să se ridice și să se apropie de apă, arătându-și corpul pe care și-l știa arătos și puternic, gândindu-se că ele îl admiră și șușotesc pe seama lui. Erau, e drept, momente când s-ar fi dus spre ele, văzându-le că parcă îl așteptau. Îl oprea un nod în gât, nodul emoției și-l mai oprea și gândul că toate astea sunt trecătoare și că ar trebui să nu-și piardă răbdarea, să caute iubirea adevărată, nu aventuri de-o clipă.
Așa că se întorcea seara în cameră, singur, după ce colinda stațiunea în lung și-n lat și adormea încercând să distingă valurile mării în hărmălaia amestecată de muzici felurite, peste care se ridicau suverane o bătaie înfundată de club și o lălăială veselă de manea.
Se cam săturase de mare. Ar fi luat-o ușor spre tren, dacă, în a treia dimineață, nu ar fi găsit în fața ușii o bucată de hârtie scrisă cu pixul. O ridică nedumerit. Din ea căzură două bancnote de 500 de lei:
Salut, băiețaș. Uite care-i treaba. Am pus pariu cu pretenul meu că dacă ai bani, într-o seară poți să agăți o tipă tare. Astea două hârtii sunt cheltuiala noastră. Dacă reușești, ai încă de două ori mai mult. Hai, noroc și spor la treabă!
Ce putea spune despre asta? E drept că visase de multe ori la așa scenarii, dar chiar să se întâmple, nu se gândise. Nu putea să-și dea seama cine îi băgase biletul și banii pe sub ușă. Se uită pe hol, căută prin vilă, întrebă proprietarul, nu obținu niciun răspuns. Totul era o ciudățenie, așa că lăsă biletul cu banii în el în fața ușii, pe hol, și rămase în așteptare.
După o oră, văzu cum hârtia este împinsă încet înăuntru. Se repezi și deschise ușa brusc. Nimeni. Alergă până afară. La fel. Nu mai înțelegea nimic. Se întoarse în cameră. Biletul era, de fapt, altul:
Bă, nu fi prost! De ce vrei tu să ne superi? Stai liniștit că nu ne găsești. Hai, noroc și spor la treabă! Ai timp până mâine dimineață. Și nu uita că suntem cu ochii pe tine...
VA URMA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu