De la o vreme eram un punct...

marți, 17 decembrie 2019

Eroi din întâmplare - Ninsoare de martie



Într-o dimineață de martie, Darius și Victor, colegi în clasa a cincea și foarte buni prieteni, se întâlnesc în stația de autobuz pentru a merge împreună spre școală. Orașul îi întâmpină cu un strat neașteptat de zăpadă, iar școala e închisă din cauza unei avertizări de ninsoare și viscol. Când să se întoarcă acasă, cei doi sunt atrași de un urlet ciudat din sala de sport. Așa începe o palpitantă aventură, povestită într-un ritm debordant, în care li se alătură două colege curajoase, Rozi și Tincuţa, o mulţime de căţei dresaţi pentru luptă, unii chiar din rasa Pitbull, dar și personaje dubioase, cu alură și tehnici de infractori internaţionali, ce primesc porecle precum Rugină, Gorila, Marmota sau Covrig și par a avea sprijin printre angajaţii școlii. Acţiunea acestui veritabil thriller pentru copii și tineri se mută în diverse locaţii și medii ce pun din plin la încercare limitele emoţionale și fizice ale micilor detectivi de ocazie. Cum se va termina epopeea celor 40 de căţei răpiţi? Vă lăsăm să descoperiţi singuri deznodământul acestui excelent roman de acţiune compus de Liviu Chifane pentru toate vârstele și gusturile.

Editura Datagroup, Timișoara, 2019, 240 pagini