demult
când timpul încă ne ţinea în palme
ne-am aşezat faţă în faţă
doi străini
eu la catedra cu picioare de sticlă
tu în banca paşilor de cretă
ne-am luat de mână
şi-am început să deşirăm firul
răbdării
eu scriam pe tablă cu sudoare
tu ştergeai totul cu un nor adunat
din înălţimi
eu vorbeam cu tine îţi aruncam cuvintele
ca pâinile calde pe obraz
tu le dezlipeai şi le înşirai
pe pereţii albi de var
astăzi
când timpul ne-nghesuie
pe străzi înguste
tu îmi întinzi cu sfială
o carte o floare şi o poză cu tine
îţi picură emoţia în palmele mele
eu te sărut pe ambii obraji
şi-mi amintesc
de noi când nu eram
decât doi străini
atât îţi zic
te-aşteaptă fălcile sorţii
te pândesc ghiare-nmuiate în foc
adună răbdarea ce-am
deşirat-o an după an
şi cântă cu toată inima
drepte să-ţi fie cărările...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu