De la o vreme eram un punct...

joi, 16 februarie 2023

Cronică de cenaclu – Diversitatea formelor poetice cu fond

                                         





              Vineri, 10 februarie 2023, cenaclul „Alter Ego” a fost terenul unor discuții intense pe marginea valoroaselor texte poetice ale Anei Sofian (Camelia Chirchiboi). Aceasta este cadru didactic foarte dedicat meseriei sale și autoarea unui volum de poezie intitulat „Imperfect solubil” (Editura Pim, Iași, 2018).

            Textele prezentate de Ana Sofian au demonstrat autenticitatea talentului poetic, autoarea abordând forme lirice diverse care aparțin atât stilului tradițional cât și celui modern, aplecându-se, de asemenea, și asupra poeziei destinate copiilor, mai mici sau mai mari („Înștiințare”, „Amănunt”, „Nu știu de-s fulg ori viață cu scânteie”, „Sintagmă”; „nociv”, „biografie cu siberii, lunetă și ucigaș plătit”, „grenadă”, „complicitate”, „feroviar”, „frivolitate”, „azilul de semne 11”, „azilul de semne 37”, „azilul de semne 33”; „Așteptarea”, „Întrebări”, „Nedumerire”, „Necazul”):

 

Nu știu de-s fulg ori viață cu scânteie…

În ochiul meu se mistuie zăpadă
O iarnă ca-n poveste mă cuprinde,
Sub iriși stă ascuns tăiș de spadă
Și-n alb - tărâm de gheață se întinde.

De vreau să strig, mi-e teamă de furtună,
De vreau să plec, îmi obosește pasul,
Din frigul serii mă prefac arvună
Pentru un vânt ce-mi întețește glasul.

Am vrut să pier sub cer de fierăstraie
Tocată-ntr-un decembre plin de stele,
M-aș fi pierdut prin negre măruntaie -
Un biet soldat rănit între atele…

Dar am rămas o simplă mărturie
O moarte simplă într-o lume vie.

 

frivolitate

un fluture se dezbracă de moarte
mătasea curge

dimineaţă cu zăpezi
pe calea ferată linişte
doi muguri se dezgolesc de iarnă

nimic devorator
doar o jumătate de om caută în mine
cealaltă jumătate

acasă pustiu
sunt plecată de prea multă vreme


scurt metraj în lucru

 

Nedumerire

 

stau așa și mă gândesc
ce-i un suflet omenesc
e un abur ce se lasă
pe covoarele din casă?

 

ori e roua de pe flori
sau steluțele sub nori?
vioreaua dimineții
aerul curat al vieții?

 

nu știu. încă n-am găsit
sunt tristuță. ați ghicit
tot aștept pe Dumnezeu
să-mi explice...apoi eu

 

îmi voi pune suflețel
pe-o parte de bilețel
să-i dau drumul sus...să zboare
pân' se va lovi de soare

 

cioburi de lumini curate
se se-așternă ici, pe carte

 

            Ana Sofian scrie o poezie atent construită, profundă, tulburătoare prin reflecțiile pe care le provoacă în mintea cititorului, realizând tablouri sufletești asupra cărora se revarsă cotidianul răvășitor. Diversitatea formală și tematică dovedește stăpânirea artei poetice, iar limbajul metaforic, ermetic pe alocuri, creează expresivitate și sensibilitate lirică la cote înalte (Liviu Chifane). Se remarcă registrul barbian, solicitant, dar și ofertant, prin care se conturează o estetică a imediatului, obiectuală, construind puzzle-uri lirice cu un efect deosebit (Liliana Toma). Poemele autoarei sunt provocatoare, țin atenția trează și impresionează prin asocieri neuzuale de cuvinte. Aceasta reușeșete să provoace prin noutate, demonstrând abilitate poetică atât în stilul tradițional, cât și în cel modern. Un plus este poezia eliptică, prin care se reușește punerea în contrabalans a unor cuvinte care se ciocnesc și produc scântei (Valentin Popa). Se observă, într-o anumită măsură, un conflict între factorul activ și cel pasiv, vocea lirică simțind adesea că pierde controlul asupra propriului destin (Iulian Mitof). Ana Sofian creează tablouri și secvențe lirice remarcabile, care se succed precum slide-urile unei prezentări, îndemnând cititorul la introspecție, obligându-l aproape să caute poezia din sine (Dragoș F. Voicu – opinie de cititor). Poezia acesteia pare născută din durere, singurătate, dar și acceptare. Un motiv literar frecvent este „trenul”. Ideea de duritate e asociată unui acut simț al realității (Gabriela Petre).

            Pe parcursul discuțiilor ni s-a alăturat și criticul literar Viorel Coman, care a inițiat o dezbatere ad-hoc pe tema apetitului elevilor/tinerilor pentru lectură și a cauzelor interesului scăzut pentru carte.

            Liviu Chifane a citit un capitol din romanul „Manuscrisul misterios”, al treilea volum al seriei „Eroi din întâmplare”, care va apărea în curând la Editura Datagroup, Timișoara, și va fi lansat la târgul de carte „Bookfest Timișoara”, care va avea loc în perioada 30 martie-2 aprilie 2023.

            Lectura de proză a fost continuată de Adrian Victor Vank, care a „dezvăluit” o secvență din romanul „Fragmentarium”, carte finalizată, dar revizuită constant de autor, a cărei publicare urmează să aibă loc după apariția romanului „Aurora”, care se află în pregătire la Editura Creator.

            Următoarea întâlnire va avea loc vineri, 10 martie 2023, când va citi prozatoarea Liliana Toma.

 

 

Liviu Chifane  

duminică, 5 februarie 2023

Cronică de cenaclu – Instantanee „chirurgical”-realiste

 





        Vineri, 27 ianuarie, membrii cenaclului „Alter Ego” s-au întrunit în sala „Fănuș Neagu” a Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila pentru a-și apleca atenția asupra textelor lui Dragoș F. Voicu. Chirurg de profesie, acesta este autorul a trei volume de tablete intitulate „Dr. Blue” și publicate în regim propriu.

            Textele propuse pentru discuție au inclus atât proză („Consolare”, „Spre dimineață”, „Grătarul”, „Profesorul”) cât și poezie („Mi-e dor de tine”, „Te iubesc, viață!”, „Unde ești”, „Haiku”, „Zen”, „Octombrie”, „E toamnă”).

 

            Visul trece treptat de la plăsmuire, la realitate. Timpul se scurge dinspre nicicând, către dimineață. Dacă alarma telefonului nu a sunat încă, e doar pentru că am programat-o, ca de obicei, la 6.30. Afară, lumina zvâcnește printre ultimele umbre ale nopții, spre răsărit.

Sunt aproape treaz și, totuși, trupul mi-e moale, inert, cerșind încă un strop de trandăvie, în așternutul cald.

            Neuronii mai harnici au început deja încărcarea sistemului de operare, în memoria de lucru, iar aplicațiile încep să ruleze.

            Copilul la școală... La spital, trebuie să ajung până la 7.45, pentru că mă așteaptă cel cu controlul, și cel cu concediul, și cel cu internarea, mamăăă!, ăla cu icterul, și cel cu reintervenția, tot săptămâna asta trebuie s-o fac?, și cel cu problema aceea. Ah, colegul ăla mă rugase ceva, ah, da...dar parcă îi semnasem hârtia...? Da, da, am semnat-o. Am infirmieră azi la Septic? Dar pansamentele cine le face? Asistentele aveau ceva să-mi spună, mici-multe nemulțumiri, s-au organizat, au pus și pe hârtie totul, emisarele vor fi la ușă. O cafea călduță mi-o face și mie cineva, la prima oră? Dar amărâtul ăla cu 'enșpe tuburi de dren, din Reanimare? Ieri dimineață, îl lăsasem fără sondă nazogastrică. O mai fi vărsat? O mai fi dat vreo bășină? Ar fi cazul, după atâtea zile...Nuuu, e bine, altfel mă sunau fetele de gardă, de acolo. De la direcția spitalului, urma să îmi vină o mapă la semnat. Trebuie să o rezolv, înainte de a intra în sală. Daaa, o rezolv, bine că nu am mult de operat și că e abia luni. Ei, luni? Nu e ședință la Colegiul Medicilor!? E marți, offf...E ziua aia, când programul operator e încărcat maximal...Mai lăsați-le dracului și pe miercuri-joi! Ați uitat că azi sunt trei ceasuri rele? Absolut toate sunt urgențe? Imi pare rău, dar chiar trebuie să intru primul azi, la sala 1. Oare care anestezist colaborează azi cu mine? Știu, da, e ok, normal, fiecare chirurg își are anesteziștii pe care îi merită, ei toți mă merită pe mine, ha! Să nu uit să o sun pe mama, când ies din sală! Aseară, nu se simțea prea bine... („Spre dimineață”)

 

            E TOAMNĂ

e-o toamnă ciudată

și timpu-i târziu

și luna e roată

și drumul nu-l știu

aș pleca nu știu unde

dar totu-i pustiu

și noaptea m-ascunde

sub un cer cenușiu

mai bine-aș rămâne

lângă inima ta

cu șoaptele zâne

să mă poți alinta

e o toamnă ciudată

legănând amintire

iar viața mea-i toată

doar dor și iubire

 

            Proza lui Dragoș F. Voicu are un caracter simplist, spontan (Iulian Mitof), cu aspect de instantanee realiste, scurte reprezentări ale realității, cu subiecte preponderente din lumea medicală, care îi permit autorului să mediteze asupra unor teme cu o mai mare profunzime artistică (Liviu Chifane). Unele fragmente, mai elaborate (precum „Grătarul”), surprind cu ingeniozitate anumite fapte marcante ce favorizează exprimarea tranșantă a unor adevăruri, precum condiția defavoritzată a femeii. Stilul este contemporan, cinematografic (Adriana Bănică Petre) iar unul dintre punctele forte este spiritul umorului (Camelia Cornelia Budan), uneori agresiv, folosindu-se de propoziții scurte „ca niște gloanțe” pentru a arunca personajele în derizoriu (Adrian Victor Vank). Se remarcă tehnica jurnalului (Liliana Toma), capacitatea de a crea personaje „în carne și oase” (ne bântuie încă și acum personajul Angelina din „Consolare”), în detrimentul ficțiunii, dinamismul, autoironia, apăsarea (poate prea tare a) pedalei realului (Luminița Dascălu). Dragoș F. Voicu are darul de a capta atenția prin felul său bonom de a fi, în contrast cu personajele sale, unele cu trăsături de caracter ciudate, care le fac să iasă în evidență printre cei în mijlocul cărora trăiesc (Ion Măgeanu). În altă ordine de idei, scriitura lui Dragoș F. Voicu dă, în general, impresia de schematism și lipsă a rigurozității, textul fiind încărcat uneori de stereotipuri și clișee. Se simte nevoia de „croșetare”, de aprofundare și finisare, de stilizare a numeroaselor subiecte de care pare să nu ducă lipsă niciodată (Liviu Chifane, Valentin Popa, Adriana Bănică Petre, Virgil Andronescu).

            Spre deosebire de proză, poeziile lui Dragoș F. Voicu sunt, mai degrabă, încercări lirice cu tonalitate de versuri pentru balade folk sau însemnări minimaliste în care se întrezăresc, totuși, fine rezonanțe poetice.

            Poeta Veronica Teodoru a analizat critic poeziile intitulate „Haiku”, sugerând că sunt mai degrabă tristihuri, prezentându-ne în contrast principiile și regulile autentice ale acestui gen de poezie. În prelungirea discuției, ne-a lecturat o creație extrasă din propriul volum de haiku și alte două poezii: „Sonet” și „Feng shui”.

            Au citit, de asemenea: Iulian Mitof – poemul [Ochii tăi două castane coapte]; Toni Marțian – o epigramă dedicată lui Dragoș F. Voicu; Virgil Andronescu – un fragment din volumul „Foaie de observație – jurnalul unei conștiințe”, Editura PIM, Iași, 2012.

            La inițiativa Cameliei Cornelia Budan, am discutat despre tehnicile de construcție a personajului, fiecare autor de proză prezent dezvăluind propriile „secrete” și moduri de abordare. În final, apropiata lansare a romanului „Theodoros” de Mircea Cărtărescu la Brăila a declanșat o scurtă discuție despre scriitor și opera sa.  

           

            Următoarea întâlnire va avea loc vineri, 10 februarie, între orele 16.00 și 19.00.

 

Liviu Chifane