Nu știa să spună cu hotărâre de ce era singur. Poate din prea multă timiditate, poate din prea mare seriozitate, poate că fetele nu aveau răbdare cu el, sau el nu avea răbdare cu ele. De gașcă se săturase. De părinți cu atât mai mult. Hotărârea îi venise dintr-odată și, fără să stea prea mult pe gânduri, s-a urcat în tren și a plecat, cu o mână de bani în buzunar. A găsit o cameră la o vilă nu foarte departe de mare și s-a trezit cu picioarele afundate în nisip, privind valurile.
Îi urmărea pe toți, risipiți ca furnicile pe întinsul plajei, cum stătea așezat pe prosopul lui cu șerpișori. Le privea în special pe ele, în costume de baie colorate, cu pielea bronzată, și ar fi dorit să o știe întinsă lângă el pe una, cu părul negru lucios, sau pe cealaltă de lângă ea, blondă, cu bărbia ascuțită, brăzdată de gropițele veseliei. Îi plăcea să se ridice și să se apropie de apă, arătându-și corpul pe care și-l știa arătos și puternic, gândindu-se că ele îl admiră și șușotesc pe seama lui. Erau, e drept, momente când s-ar fi dus spre ele, văzându-le că parcă îl așteptau. Îl oprea un nod în gât, nodul emoției și-l mai oprea și gândul că toate astea sunt trecătoare și că ar trebui să nu-și piardă răbdarea, să caute iubirea adevărată, nu aventuri de-o clipă.
Așa că se întorcea seara în cameră, singur, după ce colinda stațiunea în lung și-n lat și adormea încercând să distingă valurile mării în hărmălaia amestecată de muzici felurite, peste care se ridicau suverane o bătaie înfundată de club și o lălăială veselă de manea.
Se cam săturase de mare. Ar fi luat-o ușor spre tren, dacă, în a treia dimineață, nu ar fi găsit în fața ușii o bucată de hârtie scrisă cu pixul. O ridică nedumerit. Din ea căzură două bancnote de 500 de lei:
Salut, băiețaș. Uite care-i treaba. Am pus pariu cu pretenul meu că dacă ai bani, într-o seară poți să agăți o tipă tare. Astea două hârtii sunt cheltuiala noastră. Dacă reușești, ai încă de două ori mai mult. Hai, noroc și spor la treabă!
Ce putea spune despre asta? E drept că visase de multe ori la așa scenarii, dar chiar să se întâmple, nu se gândise. Nu putea să-și dea seama cine îi băgase biletul și banii pe sub ușă. Se uită pe hol, căută prin vilă, întrebă proprietarul, nu obținu niciun răspuns. Totul era o ciudățenie, așa că lăsă biletul cu banii în el în fața ușii, pe hol, și rămase în așteptare.
După o oră, văzu cum hârtia este împinsă încet înăuntru. Se repezi și deschise ușa brusc. Nimeni. Alergă până afară. La fel. Nu mai înțelegea nimic. Se întoarse în cameră. Biletul era, de fapt, altul:
Bă, nu fi prost! De ce vrei tu să ne superi? Stai liniștit că nu ne găsești. Hai, noroc și spor la treabă! Ai timp până mâine dimineață. Și nu uita că suntem cu ochii pe tine.
A stat două ore întins în pat, cu mâinile sub ceafă. Banii și biletul zăceau pe noptieră. Nu-i era frică de nimeni. Învățase în cartier să se descurce cu tot felul de oameni. Nu asta era problema. Altceva nu îi dădea pace. Simțea o zvârcolire în brațe, o dorință să trăiască măcar o dată viața pe care nu a avut-o, chiar și așa, în joacă, fără să-i pese de nimic, fără remușcări, doar de dragul distracției. Cum făceau, de fapt, toți cei din jurul său, chiar adulți, cu familii și copii.
Se ridică brusc din pat și se repezi în baie. Își aruncă o mână zdravănă de apă peste frunte. Își pieptănă părul pe spate. Se privi.
- Bă, șmechere! Arăți prea bine! La agățat cu tine!
Era gata de aventură. Știa ce are de făcut. Avea modele multe de urmat printre prieteni. Îi ascultase de nenumărate ori în laudele lor fără seamăn, despre aventuri cum nu s-au auzit, care mai de care mai neadevărate. Deci, mai întâi avea nevoie de haine, pantofi care să pară de firmă, ochelari de soare, un set de chei, un portofel arătos și alte accesorii de bogătan cu stil. Mai presus de toate avea nevoie de o poveste. Povestea unui tânăr cu bani. Nu îi era prea greu. Se pricepea la invenții și farse. Își promise, însă, că se va strădui să fie cât se poate de natural. Să nu împrumute gesturi, accente sau porniri false.
În club își dădu seama că lucrurile erau mai mult decât foarte simple. Fetele îl priveau cu interes. Le surprindea genele curbate cum îi urmăreau mâinile, singur, cocoțat pe un scaun de bar, ridicându-și paharul ca un obișnuit al locului. Le lăsa ochii să-i alunece pe umeri când își butona telefonul sau se juca cu degetele pe bar. Așa au trecut câteva ore. Într-un târziu, s-a ridicat ferm de la bar și a privit spre ieșire. A rămas în așteptare. Cum bănuise, ea s-a apropiat de el, ca și cum nu l-ar fi văzut, și i-a atins ușor cotul cu brațul gol. Rochia lipită de trup îi ajungea mult deasupra genunchilor. L-a privit în treacăt, fără interes parcă, și s-a așezat pe scaunul de alături, jucându-se cu poșeta cum făcuse tot timpul cât îl urmărise din grupul de fete de lângă bar.
Ea se numea Paula și avea 21 de ani. Venise la mare cu prietenele să se distreze. Era la facultate la drept și nu-și luase toate examenele, dar nu-i păsa. I se oferise o bursă în străinătate, în Anglia, dar ea o refuzase pentru că nu îi plăcea să se piardă printre străini. Adora călătoriile și să citească, dar nu orice fel de cărți. Îi plăcea sinceritatea și modestia. Își dorea lângă ea un bărbat tandru, puternic și cu simțul umorului.
Pe el îl chema Florin și avea 27 de ani. Avea o firmă de calculatoare, moștenire de la părinți, și făcuse numeroase afaceri cu firme de renume, chiar din străinătate. Își propusese să petreacă vreo două zile acasă, după ce colindase toată lumea și se săturase de plaje străine...
Aici se opri cu minciunile. Ar fi putut totuși să-și păstreze numele. Era cu totul altul și nu se simțea deloc bine. Măcar cu calculatoarele spusese adevărul. Erau viața lui. Așteptă ca ea să-și termine cocktailul pe care el i-l comandase arătându-și portofelul gros. O invită la o plimbare pe malul mării. Ea îl urmă fără nicio împotrivire. Aruncă doar o privire spre prietenele sale fluturând degetul în cerc, adică se întoarce repede.
Nisipul era cald și moale. Ea dori să se arate jovială și se descălță. Râdea cu toți dinții la glumele lui, se sprijinea de umărul lui, îl împingea în glumă. Îi vorbi despre stele și constelații, pe care le cunoștea foarte bine. Ea se minuna la fiecare lucru pe care îl spunea. Apoi îi vorbi despre cele mai noi gadgeturi care îi căzuseră în mână. Părea că ei îi plăcea foarte mult. Se opriră la stafilopozi. El vorbea privind cerul. Ea chicoti și îl sărută pe umăr...
Ea îl ținea de mână și vorbea fără întrerupere. Vorbe multe, care lui îi treceau pe lângă urechi. Vorbe menite să omoare secundele. Vorbe goale, rostite pentru a face impresie, ocolind tot ce ar fi putut să nu placă. Vorbe care lui îi măcinau răbdarea puțin câte puțin, până când nu mai putu să asculte și o trase încet spre club. Găsi o scuză scurtă și dispăru...
Chiuveta era rece. Hainele mincinoase zăceau în coș. Oglinda îi arăta un om pe care nu-l cunoștea. Se ciufuli cu violență, apoi își așeză părul cum îl știa el. Își căută în nemulțumirea de moment un gând de consolare. Un gând care să-l ajute să se regăsească. Minciuna asta, chiar nevinovată, îl făcea să se piardă. Cu siguranță nu putea trăi așa...
În ușă se auziră bătăi puternice. Pe hol era veselie zgomotoasă. Deschise. Izbucniră aplauze și strigăte de victorie.
- Bravo, barosane!
- Bă, cum a dus-o el, cum a vrăjit-o, cum a sărit ea de gâtu' lui!
Erau cinci musafiri, cu șampanie, bucuroși nevoie mare. Se instalară în cameră ca oameni ai locului, să sărbătorească victoria. Prietenul lor, un uriaș negru și tatuat, câștigase pariul. Aveau un pahar și pentru tânărul nedumerit din spatele ușii. Îi turnară și lui și îi strânseră mâna încântați. El nu-i contrazise, absorbit de propriile gânduri. Ciocni cu ei și-i lăsă să-l felicite. Dintre ei, câștigătorul pariului nu era chiar așa de euforic. La un moment dat îl privi fix, apoi rosti:
- Hai să facem o plimbare!
Porniră cu toții spre malul mării, împrăștiind în jur o veselie nebună. El mergea în față, cu tovarășul tăcut, care îl ținea de după umăr. Fără veste, îi arătă două umbre pe plajă. O pereche. Între ele o recunoscu, cu surprindere sau nu, pe Paula.
- Nu are rost să îți faci gânduri, începu tovarășul. Deja nici nu mai știe că s-a sărutat cu tine. Mie mi-a spus că o cheamă Laura. Pentru ăsta micu' a fost Aura. Cu tine probabil a fost Paula, că ăsta rimează. Ce te miri? Crezi că are prea multă imaginație? Măi, băiete, eu pe tine te-am ghicit din prima. Tu nu ești ca noi, ăștia. Să nu-ți faci gânduri, îți zic. E drept, aveam nevoie de bani. Văd că nici ție nu-ți prisosesc. În rest, cred că ar trebui să rămâi așa cum ești. Cât despre fete, stai liniștit, ăștia ca tine își găsesc mereu pe cineva. Numai să nu te lași prostit.
Îi întinse un teanc de bancnote.
- Poftim! Sunt ai tăi. Nu-ți face griji, eu am câștigat mult mai mult.
Gașca veselă se îndepărtă. El rămase cu banii în mână, zăpăcit de tot ce se întâmplase. Își propuse să urmeze sfatul tovarășului. Nu-și mai punea întrebări, nu-și mai făcea gânduri. Cu adevărat avea mult mai multe lucruri valoroase decât lumea aceea plină de bani dar și de măști hidoase. Trebuia doar să aibă răbdare și să se bucure de viață. Porni și el spre vilă, numărând bucățile de plastic...
Dimineaţa l-a întâmpinat cu un soare ascuţit alunecându-i pe braţe şi o durere supărătoare în ceafă. Îşi plimbă privirea năuc prin cameră şi descoperi toată realitatea, şi pe cea de noaptea trecută şi pe cea care i se pregătea. În buzunarul pantalonilor aruncaţi pe un scaun, se zărea teancul de bani. Prea ciudate erau lucrurile pe care şi le amintea. De aceea nici nu se mai aruncă să le analizeze încă o dată. Destul se frământase înainte să adoarmă.
- Bă, șmechere! Arăți prea bine! La agățat cu tine!
Era gata de aventură. Știa ce are de făcut. Avea modele multe de urmat printre prieteni. Îi ascultase de nenumărate ori în laudele lor fără seamăn, despre aventuri cum nu s-au auzit, care mai de care mai neadevărate. Deci, mai întâi avea nevoie de haine, pantofi care să pară de firmă, ochelari de soare, un set de chei, un portofel arătos și alte accesorii de bogătan cu stil. Mai presus de toate avea nevoie de o poveste. Povestea unui tânăr cu bani. Nu îi era prea greu. Se pricepea la invenții și farse. Își promise, însă, că se va strădui să fie cât se poate de natural. Să nu împrumute gesturi, accente sau porniri false.
În club își dădu seama că lucrurile erau mai mult decât foarte simple. Fetele îl priveau cu interes. Le surprindea genele curbate cum îi urmăreau mâinile, singur, cocoțat pe un scaun de bar, ridicându-și paharul ca un obișnuit al locului. Le lăsa ochii să-i alunece pe umeri când își butona telefonul sau se juca cu degetele pe bar. Așa au trecut câteva ore. Într-un târziu, s-a ridicat ferm de la bar și a privit spre ieșire. A rămas în așteptare. Cum bănuise, ea s-a apropiat de el, ca și cum nu l-ar fi văzut, și i-a atins ușor cotul cu brațul gol. Rochia lipită de trup îi ajungea mult deasupra genunchilor. L-a privit în treacăt, fără interes parcă, și s-a așezat pe scaunul de alături, jucându-se cu poșeta cum făcuse tot timpul cât îl urmărise din grupul de fete de lângă bar.
Ea se numea Paula și avea 21 de ani. Venise la mare cu prietenele să se distreze. Era la facultate la drept și nu-și luase toate examenele, dar nu-i păsa. I se oferise o bursă în străinătate, în Anglia, dar ea o refuzase pentru că nu îi plăcea să se piardă printre străini. Adora călătoriile și să citească, dar nu orice fel de cărți. Îi plăcea sinceritatea și modestia. Își dorea lângă ea un bărbat tandru, puternic și cu simțul umorului.
Pe el îl chema Florin și avea 27 de ani. Avea o firmă de calculatoare, moștenire de la părinți, și făcuse numeroase afaceri cu firme de renume, chiar din străinătate. Își propusese să petreacă vreo două zile acasă, după ce colindase toată lumea și se săturase de plaje străine...
Aici se opri cu minciunile. Ar fi putut totuși să-și păstreze numele. Era cu totul altul și nu se simțea deloc bine. Măcar cu calculatoarele spusese adevărul. Erau viața lui. Așteptă ca ea să-și termine cocktailul pe care el i-l comandase arătându-și portofelul gros. O invită la o plimbare pe malul mării. Ea îl urmă fără nicio împotrivire. Aruncă doar o privire spre prietenele sale fluturând degetul în cerc, adică se întoarce repede.
Nisipul era cald și moale. Ea dori să se arate jovială și se descălță. Râdea cu toți dinții la glumele lui, se sprijinea de umărul lui, îl împingea în glumă. Îi vorbi despre stele și constelații, pe care le cunoștea foarte bine. Ea se minuna la fiecare lucru pe care îl spunea. Apoi îi vorbi despre cele mai noi gadgeturi care îi căzuseră în mână. Părea că ei îi plăcea foarte mult. Se opriră la stafilopozi. El vorbea privind cerul. Ea chicoti și îl sărută pe umăr...
Ea îl ținea de mână și vorbea fără întrerupere. Vorbe multe, care lui îi treceau pe lângă urechi. Vorbe menite să omoare secundele. Vorbe goale, rostite pentru a face impresie, ocolind tot ce ar fi putut să nu placă. Vorbe care lui îi măcinau răbdarea puțin câte puțin, până când nu mai putu să asculte și o trase încet spre club. Găsi o scuză scurtă și dispăru...
Chiuveta era rece. Hainele mincinoase zăceau în coș. Oglinda îi arăta un om pe care nu-l cunoștea. Se ciufuli cu violență, apoi își așeză părul cum îl știa el. Își căută în nemulțumirea de moment un gând de consolare. Un gând care să-l ajute să se regăsească. Minciuna asta, chiar nevinovată, îl făcea să se piardă. Cu siguranță nu putea trăi așa...
În ușă se auziră bătăi puternice. Pe hol era veselie zgomotoasă. Deschise. Izbucniră aplauze și strigăte de victorie.
- Bravo, barosane!
- Bă, cum a dus-o el, cum a vrăjit-o, cum a sărit ea de gâtu' lui!
Erau cinci musafiri, cu șampanie, bucuroși nevoie mare. Se instalară în cameră ca oameni ai locului, să sărbătorească victoria. Prietenul lor, un uriaș negru și tatuat, câștigase pariul. Aveau un pahar și pentru tânărul nedumerit din spatele ușii. Îi turnară și lui și îi strânseră mâna încântați. El nu-i contrazise, absorbit de propriile gânduri. Ciocni cu ei și-i lăsă să-l felicite. Dintre ei, câștigătorul pariului nu era chiar așa de euforic. La un moment dat îl privi fix, apoi rosti:
- Hai să facem o plimbare!
Porniră cu toții spre malul mării, împrăștiind în jur o veselie nebună. El mergea în față, cu tovarășul tăcut, care îl ținea de după umăr. Fără veste, îi arătă două umbre pe plajă. O pereche. Între ele o recunoscu, cu surprindere sau nu, pe Paula.
- Nu are rost să îți faci gânduri, începu tovarășul. Deja nici nu mai știe că s-a sărutat cu tine. Mie mi-a spus că o cheamă Laura. Pentru ăsta micu' a fost Aura. Cu tine probabil a fost Paula, că ăsta rimează. Ce te miri? Crezi că are prea multă imaginație? Măi, băiete, eu pe tine te-am ghicit din prima. Tu nu ești ca noi, ăștia. Să nu-ți faci gânduri, îți zic. E drept, aveam nevoie de bani. Văd că nici ție nu-ți prisosesc. În rest, cred că ar trebui să rămâi așa cum ești. Cât despre fete, stai liniștit, ăștia ca tine își găsesc mereu pe cineva. Numai să nu te lași prostit.
Îi întinse un teanc de bancnote.
- Poftim! Sunt ai tăi. Nu-ți face griji, eu am câștigat mult mai mult.
Gașca veselă se îndepărtă. El rămase cu banii în mână, zăpăcit de tot ce se întâmplase. Își propuse să urmeze sfatul tovarășului. Nu-și mai punea întrebări, nu-și mai făcea gânduri. Cu adevărat avea mult mai multe lucruri valoroase decât lumea aceea plină de bani dar și de măști hidoase. Trebuia doar să aibă răbdare și să se bucure de viață. Porni și el spre vilă, numărând bucățile de plastic...
Dimineaţa l-a întâmpinat cu un soare ascuţit alunecându-i pe braţe şi o durere supărătoare în ceafă. Îşi plimbă privirea năuc prin cameră şi descoperi toată realitatea, şi pe cea de noaptea trecută şi pe cea care i se pregătea. În buzunarul pantalonilor aruncaţi pe un scaun, se zărea teancul de bani. Prea ciudate erau lucrurile pe care şi le amintea. De aceea nici nu se mai aruncă să le analizeze încă o dată. Destul se frământase înainte să adoarmă.
Îşi făcu bagajele cu răbdare, împachetând atent fiecare obiect. Când termină, simţi foamea chinuindu-i stomacul. Era un prilej bun să iasă şi să-şi cheltuie banii. Cărţi poliţiste. Văzuse el o librărie în plimbările lui şi abia aştepta să aleagă câteva titluri din cele mai noi...
Rafturile erau pline. Se simţea ca un detectiv care caută indicii. Coperţile lucioase îl îmbiau. Apucă un volum gros şi se aşeză pe un fotoliu confortabil. Deschise repede cartea şi sorbi primele rânduri. Braţele începură să i se dezmorţească. Fruntea i se linişti. Luă voluul şi îl puse deoparte. În câteva minute, strânse un teanc destul de înalt. Le adună cu grijă şi se apropie de casă. Vânzătoarea moţăia. O tânără cu ochelari, care foşnăia câteva pungi. El îi întinse cărţile şi rămase în aşteptare. Atunci auzi uşa deschizându-se şi două voci îi trecură pe la ureche. Şira spinării i se încreţi. Îşi încordă simţurile. Recunoscu cele două glasuri pe care le urmărise pe plajă.
Când ele trecură mai departe şi se opriră în faţa unui raft, el întoarse privirea. Bruneta avea părul despletit căzându-i în valuri peste o rochie înflorată. Părea foarte absorbită de o treabă, ceva important. Blonda avea părul prins în coadă. Asortase la pantaloni un maiou scurt, verde pal. Ea era mai relaxată. Râdea de încordarea prietenei. Căutau un cadou. O carte poliţistă pentru o împătimită a genului. Numai că nu se pricepeau. Priveau raftul ca pe o inscripţie într-o limbă ciudată. Apelară la ajutorul vânzătoarei, zâmbindu-i tânărului nostru, ca unui cunoscut. Tânăra cu ochelari uită că mai are un client, cu un teanc de cărţi, în faţa ei şi se grăbi să le ofere ajutorul. Raftul mai primi un privitor în faţa lui. Nici vânzătoarea nu se pricepea. Bâjbâia printre cotoarele cârţilor, scotea câte una, dar chiar ea era prima nemulţumită de captură.
El le privea, puţin distrat, ocupându-şi timpul mai mult cu admirarea brunetei. Îi urmărea palmele care i se împreunau mereu a deznădejde, însoţite de o încreţire a buzelor. Părul îi cădea neastâmpărat peste ochi. Ea ducea mâna dreaptă, mereu în acelaşi fel, şi îl dădea după ureche. După câteva minute, se gândi să intervină.
- Cred că cel mai bun ar fi volumul ăsta, pe care l-am văzut... începu el, dar nu termină, pentru că un teanc întreg de cărţi se prăbuşi la picioarele sale. Cele trei întoarseră capetele nedumerite. Se aşternu un moment de aşteptare. Prea scurt, pentru că blonda începu să râdă ascuţit. Celelalte porniră şi ele, amuzându-se mai mult de râsul fetei, decât de eveniment în sine. El roşi. Se repezi la cărţi şi le adună într-o clipă. Apoi, printre râsetele fetelor, care nu se mai opreau, scoase din raft o carte.
- Pentru un cunoscător al cărţilor poliţiste, cu asta nu dai greş, rosti el către brunetă, întizându-i volumul şi încercând să găsească cele mai potrivite cuvinte.
Fata îl privi cu gingăşie. Îşi însenină ochii şi îl întâmpină cu un zâmbet binevoitor.
- Mulţumim! se repezi blonda. Ce zici, Mire, cred că-i bună asta! Te pricepi la de-astea, nu? îl iscodi pe tânăr.
- Se pricepe! îl ajută vânzătoarea, arătând spre teancul de pe tejghea.
Bruneta porni spre casă. Purta cartea distrată, zâmbindu-i fără vorbe băiatului care o ajutase.
- Auzi, se amuză blonda, că tot veni vorba, de ce ai tu prosop cu şerpişori?
Întrebarea asta, ciudată şi spusă fără legătură cu nimic, rupse orice barieră. După câteva minute, cei trei se plimbau prin staţiune, glumind şi vorbind despre toate nimicurile. Anca, blonda, râdea zgomotos la toate glumele pe care el le spunea cu pricepere. Mirela o însoţea mai tăcută, aruncând din când în când povestitorului priviri ascunse. El le primea cu ocheade blânde şi frământa în piept o invitaţie la cină, împodobită cu o plimbare pe malul mării, cu picioarele afundate în nisipul rece şi pielea dezmierdată de briza răcoroasă...
ÎN LOC DE EPILOG
- Hai, măi, Andrei, că ne tot duci cu zăhărelul.
- Cum, eu?
- Nu face pe prostul! Ne-ai promis că ne spui bancul cu şerpişori. Zi-i tu Mire, că pe tine te ascultă. Cum vorbeşti tu, se topeşte!
- Da, mă scurg, nu glumă! Ca un şerpişor!
- Hai, Andrei, dragule, fă-i pe plac, că altfel ne zăpăceşte până noaptea târziu.
- Bine. Dacă mă rogi tu... Doi şerpi mergeau în pădure, printre frunze. Tatăl şi fiul. Tatăl în faţă: SSSSSSSS, iar fiul după el: ssssssss. La un moment dat, fiul strigă:
- Tată! Tată!
- Ce-i, măi!
- Noi suntem selpi veninosi?
- Hai că avem treabă. N-am timp de astea.
Îşi continuă drumul. Tatăl în faţă: SSSSSSSS, iar fiul după el: ssssssss. Fiul strigă din nou:
- Tată! Tată!
- Ce-i, măi!
- Noi suntem selpi veninosi?
- Hai că avem treabă. N-am timp de astea.
Îşi continuă drumul. Tatăl în faţă: SSSSSSSS, iar fiul după el: ssssssss. Fiul strigă disperat pentru a treia oară:
- Tată! Tată!
- Ce-i, măi!
- Noi suntem selpi veninosi?
- Dar de ce întrebi?
- Mi-am muscat limba!
SFÂRŞIT (SAU NU)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu