Dimineaţa l-a întâmpinat cu un soare ascuţit alunecându-i pe braţe şi o durere supărătoare în ceafă. Îşi plimbă privirea năuc prin cameră şi descoperi toată realitatea, şi pe cea de noaptea trecută şi pe cea care i se pregătea. În buzunarul pantalonilor aruncaţi pe un scaun, se zărea teancul de bani. Prea ciudate erau lucrurile pe care şi le amintea. De aceea nici nu se mai aruncă să le analizeze încă o dată. Destul se frământase înainte să adoarmă.
Îşi făcu bagajele cu răbdare, împachetând atent fiecare obiect. Când termină, simţi foamea chinuindu-i stomacul. Era un prilej bun să iasă şi să-şi cheltuie banii. Cărţi poliţiste. Văzuse el o librărie în plimbările lui şi abia aştepta să aleagă câteva titluri din cele mai noi...
Rafturile erau pline. Se simţea ca un detectiv care caută indicii. Coperţile lucioase îl îmbiau. Apucă un volum gros şi se aşeză pe un fotoliu confortabil. Deschise repede cartea şi sorbi primele rânduri. Braţele începură să i se dezmorţească. Fruntea i se linişti. Luă voluul şi îl puse deoparte. În câteva minute, strânse un teanc destul de înalt. Le adună cu grijă şi se apropie de casă. Vânzătoarea moţăia. O tânără cu ochelari, care foşnăia câteva pungi. El îi întinse cărţile şi rămase în aşteptare. Atunci auzi uşa deschizându-se şi două voci îi trecură pe la ureche. Şira spinării i se încreţi. Îşi încordă simţurile. Recunoscu cele două glasuri pe care le urmărise pe plajă.
Când ele trecură mai departe şi se opriră în faţa unui raft, el întoarse privirea. Bruneta avea părul despletit căzându-i în valuri peste o rochie înflorată. Părea foarte absorbită de o treabă, ceva important. Blonda avea părul prins în coadă. Asortase la pantaloni un maiou scurt, verde pal. Ea era mai relaxată. Râdea de încordarea prietenei. Căutau un cadou. O carte poliţistă pentru o împătimită a genului. Numai că nu se pricepeau. Priveau raftul ca pe o inscripţie într-o limbă ciudată. Apelară la ajutorul vânzătoarei, zâmbindu-i tânărului nostru, ca unui cunoscut. Tânăra cu ochelari uită că mai are un client, cu un teanc de cărţi, în faţa ei şi se grăbi să le ofere ajutorul. Raftul mai primi un privitor în faţa lui. Nici vânzătoarea nu se pricepea. Bâjbâia printre cotoarele cârţilor, scotea câte una, dar chiar ea era prima nemulţumită de captură.
El le privea, puţin distrat, ocupându-şi timpul mai mult cu admirarea brunetei. Îi urmărea palmele care i se împreunau mereu a deznădejde, însoţite de o încreţire a buzelor. Părul îi cădea neastâmpărat peste ochi. Ea ducea mâna dreaptă, mereu în acelaşi fel, şi îl dădea după ureche. După câteva minute, se gândi să intervină.
- Cred că cel mai bun ar fi volumul ăsta, pe care l-am văzut... începu el, dar nu termină, pentru că un teanc întreg de cărţi se prăbuşi la picioarele sale. Cele trei întoarseră capetele nedumerite. Se aşternu un moment de aşteptare. Prea scurt, pentru că blonda începu să râdă ascuţit. Celelalte porniră şi ele, amuzându-se mai mult de râsul fetei, decât de eveniment în sine. El roşi. Se repezi la cărţi şi le adună într-o clipă. Apoi, printre râsetele fetelor, care nu se mai opreau, scoase din raft o carte.
- Pentru un cunoscător al cărţilor poliţiste, cu asta nu dai greş, rosti el către brunetă, întizându-i volumul şi încercând să găsească cele mai potrivite cuvinte.
Fata îl privi cu gingăşie. Îşi însenină ochii şi îl întâmpină cu un zâmbet binevoitor.
- Mulţumim! se repezi blonda. Ce zici, Mire, cred că-i bună asta! Te pricepi la de-astea, nu? îl iscodi pe tânăr.
- Se pricepe! îl ajută vânzătoarea, arătând spre teancul de pe tejghea.
Bruneta porni spre casă. Purta cartea distrată, zâmbindu-i fără vorbe băiatului care o ajutase.
- Auzi, se amuză blonda, că tot veni vorba, de ce ai tu prosop cu şerpişori?
Întrebarea asta, ciudată şi spusă fără legătură cu nimic, rupse orice barieră. După câteva minute, cei trei se plimbau prin staţiune, glumind şi vorbind despre toate nimicurile. Anca, blonda, râdea zgomotos la toate glumele pe care el le spunea cu pricepere. Mirela o însoţea mai tăcută, aruncând din când în când povestitorului priviri ascunse. El le primea cu ocheade blânde şi frământa în piept o invitaţie la cină, împodobită cu o plimbare pe malul mării, cu picioarele afundate în nisipul rece şi pielea dezmierdată de briza răcoroasă...
ÎN LOC DE EPILOG
- Hai, măi, Andrei, că ne tot duci cu zăhărelul.
- Cum, eu?
- Nu face pe prostul! Ne-ai promis că ne spui bancul cu şerpişori. Zi-i tu Mire, că pe tine te ascultă. Cum vorbeşti tu, se topeşte!
- Da, mă scurg, nu glumă! Ca un şerpişor!
- Hai, Andrei, dragule, fă-i pe plac, că altfel ne zăpăceşte până noaptea târziu.
- Bine. Dacă mă rogi tu... Doi şerpi mergeau în pădure, printre frunze. Tatăl şi fiul. Tatăl în faţă: SSSSSSSS, iar fiul după el: ssssssss. La un moment dat, fiul strigă:
- Tată! Tată!
- Ce-i, măi!
- Noi suntem selpi veninosi?
- Hai că avem treabă. N-am timp de astea.
Îşi continuă drumul. Tatăl în faţă: SSSSSSSS, iar fiul după el: ssssssss. Fiul strigă din nou:
- Tată! Tată!
- Ce-i, măi!
- Noi suntem selpi veninosi?
- Hai că avem treabă. N-am timp de astea.
Îşi continuă drumul. Tatăl în faţă: SSSSSSSS, iar fiul după el: ssssssss. Fiul strigă disperat pentru a treia oară:
- Tată! Tată!
- Ce-i, măi!
- Noi suntem selpi veninosi?
- Dar de ce întrebi?
- Mi-am muscat limba!
SFÂRŞIT (SAU NU)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu