De la o vreme eram un punct...

joi, 26 ianuarie 2023

Cronică de cenaclu – „Parastas cu punctuație”: poezie, cugetare, simțire

 





            Vineri, 13 ianuarie, a fost zi cu noroc și poezie pentru membrii cenaclului „Alter Ego”, care s-au reunit în sala „Fănuș Neagu” a Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila, pentru a sărbători începutul noului an.

            Poeta Luminița Dascălu, membră a Uniunii Scriitorilor din România, este autoarea mai multor volume valoroase de poezie, printre care enumerăm „Rime fragile” (Univers Enciclopedic, 1997), „Condominium” (Brumar, 2008), „Ținutul fratelui mai mare” (Charmides, 2013) și „fiara. nevisătorul. trei” (Cartea Românească, 2018). Textele prezentate în cenaclu sunt inedite, ilustrând continuele căutări poetice ale unui om care trăiește între și în cuvinte, nu numai prin natura profesiei, ci și prin vocația artistică. Titlurile textelor sunt ilustrative pentru acest demers: „Parastas cu punctuație”, „Ca o carte ce-și schimbă autorul”, „la fiecare aniversare pleacă unul”, „visul al treilea din timpul corona”, „la locomotive rebelle”, „Poemul nescris”, „Soția lui Loth” etc.

 

Parastas cu punctuație

 

Cred că e un fel de parastas,

Unul mic,

Cel mai mic,

Doar două persoane:

Eu și cu moarta.

Fără neamuri și fără popă.

Ea le ține locul crezând că încă e vie.

Ca la tot parastasul care se respectă,

mănânc și acolo, pe loc

și iau și la pachet.

Și ca la tot parastasul,

tragem bârfe

și râdem.

Eu râd, moarta râde, moartea râde

apoi schimbăm între noi rolurile.

Și iar râdem,

una în locul celeilalte,

una de cealaltă.

În culise, războiul.

 

visul al treilea din timpul corona

 

eram toți patru în vizită la castel

eu cristina și cei doi copii ai ei nepoții mei

deodată

cristina s-a schimbat la față mere ia uitați-vă uitați-vă

 

un fior mi-a străbătut trupul mi s-au înmuiat picioarele

veneau spre noi veseli și foarte colorat îmbrăcați

ei săltau veseli

aveau moriști și baloane și zmee

 

ea era îmbrăcată în alb

purta o mască albă și

cu un telefon alb ne fotografia cum ne-ar fi-mpușcat

 

geamăna mea și gemenii nepoților mei

coborau colina din fața castelului cu cerbi

geamăna mea de care eu n-am știut

gemenii lor de care nu știam

 

dacă această geamănă a existat atâția ani fără să știu

dacă gemenii lor au existat fără să se știe

atunci

e posibil

să mai existe gemeni de-ai noștri de care nu știm

 

trebuie doar să-i visez și pe ei

 

Soția lui Loth

 

spatele ei de piatră

susține spatele meu de carne

     ochii ei țintă spre Sodoma

     ochii mei țintă spre tine

 

            Prin poeziile sale, Luminița Dascălu dă glas unui lirism cult, foarte bine încapsulat într-o rostire cu rezonanțe gnomice, dar firească, îmbinând în mod ingenios monologul poetic cu inserții narativ-descriptive. Poemele prezentate în cenaclu ilustrează o anumită tendință spre minimalism, păstrând însă, prin forța sugestivă a metaforelor, prin nota de sarcasm și prin cugetări dureroase, un suflu poetic solid, cu rezonanță (Liviu Chifane). Versurile au o putere și o simțire aparte, din alte literaturi, cu o voce puternică, ce știe să contopească în materia lirică esențe subtile precum umorul inteligent, englezesc (Armanda Filipine). Este o poezie care se citește în etape, pe niveluri de interpretare, conturând o dramă personală, un adevărat dosar de existențe în care moartea devine o paradigmă, un alter ego al individului (Liliana Toma), o experiență personală, exploatată la nivel poetic prin surprinderea legăturii dintre imanent și transcendent (Adrian Victor Vank). Se simte în fiecare nervură o voce delicată, sensibilă, care atinge resorturile intime (Camelia Chirchiboi) și reflectă realitatea într-un mod deopotrivă lucid, crud, dar și sensibil, imaginativ, liric; un stil personal, care are un impact puternic asupra cititorului (Dragoș Voicu). Viața pare surprinsă prin ochii unui înțelept cu o deosebită mobilitate intelectuală, care contemplă sensurile existenței (Gabriela Petre).

 

            În mod inevitabil, predilecția temei morții în poemele Luminiței Dascălu a stârnit o adevărată dezbatere cu rezonanțe mioritice, lunecând spre istorisiri „mortuare” cu o doză consistentă de umor negru românesc. Profitând de ocazie, scriitorul Virgil Matei a lecturat povestirea „Veșnicesc ținându-se de mână” din volumul „Întâmplări de peste zi”.

 

            Adrian Victor Vank (căruia i-am urat „La mulți ani cu inspirație și condei bogat!” pentru 15 ianuarie) ne-a vorbit despre noul său roman, intitulat „Fragmentarium”, pe care l-a finalizat după nouă luni de muncă asiduă, urmând ca în cadrul viitoarelor întâlniri să ne vorbească mai pe larg despre acesta și să ne și lectureze câteva fragmente.

 

            Apropierea zilei de 15 ianuarie a fost marcată printr-un medalion „Mihai Eminescu”, în cadrul căruia a fost cinstită, prin lecturi, cântece și mărturisiri personale, personalitatea „poetului nepereche”. Iulian Mitof a citit poezia intitulată „Eminescul” iar Liliana Toma a marcat momentul prin poemul „Slove pe altarul vremii”. Camelia Cornelia Budan ne-a oferit un episod memorialistic, evocând cu nostalgie și emoție primul contact cu poezia „Scrisoarea I”, într-un comentariu personalizat. Camelia Chirchiboi și Luminița Dascălu ne-au (în)cântat pe versurile eminesciene, acompaniate de vocea de bariton a domnului Ion Măgeanu, pentru ca apoi, de la distanță, Silviu Dachin să ne transmită un mesaj emoționant prin intermediul unui material video.

 

            Vineri, 27 ianuarie, ne vom apleca asupra textelor lui Dragoș F. Voicu.

 

Liviu Chifane  

luni, 19 decembrie 2022

Cronică de cenaclu - O pagină din istoria „ascunsă” a Brăilei

 


            Vineri, 9 decembrie, membrii cenaclului „Alter Ego” s-au reunit pentru ultima dată în anul 2022, sărbătorind atingerea pragului de cinci întâlniri în atelierul literar organizat la Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila.

            Secțiunea de „disecție” literară a avut ca material textele scrise de Georgiana Vâju, extrase din romanul în lucru „Ibrail. Pe malul stâng al Dunării”. Autoare a mai multor cărți „romantice, feminine, consumabile și cu evidentă tentă comercială” (Dragoș F. Voicu) – cu titluri precum „Nu te împiedica de mine, te implor!” (2016), „Alt cuvânt pentru dor” (2017) sau „Dont cry, just fly” (2018), toate publicate la editura Quantum Publishers – Georgiana Vâju se află într-o perioadă de căutări, în care încearcă să își cizeleze stilul și să se apropie tot mai mult de literatura cu valoare artistică și culturală. Ca formulă narativă, pare să se fi oprit în zona romanului biografic (biografie romanțată), prin volumul „Doamna Eminescu” (2021), trecând apoi la romanul-reportaj de natură istorică, prin opera din care au fost preluate fragmentele discutate în cenaclu:

           

            Brăila; vara anului 1996

            ⸺ Chiar ați iubit o prostituată, domnule chestor?

            — Mă judecați din început, îmi dau seama. Da, am iubit. Nu una, ci două femei din bordel. Și, cum să nu iubesc, domniță? Am iubit ce a ales inima, ce a vrut ea.

            — Nu vă judec chiar deloc.

            — Să nu o faci, nici cu gândul. Iubirea m-a ținut în viață. Și astăzi tot ea mă ține viu. Mai exact, trăiesc datorită amintirilor iubirii.

            Sunt un pic șocată de nonșalanța cu care recunoaște că a iubit femei de moravuri ușoare, dar încerc să-mi camuflez uimirea. Îmi fac de lucru cu pixul în carnet, notând, apoi verific dacă reportofonul este pornit, pentru că nu vreau să-mi scape nimic din mărturisirea chestorului.

            Dincolo de uimire, am toată stima pentru acest om ajuns la frumoasa etate de nouăzeci și șase de ani. Deși fizicul nu-i mai permite aroganța de altă dată, se încăpățânează să se țină semeț. Stă cu spatele drept, lipit de speteaza scaunului și fumează dintr-o pipă cu o poftă molipsitoare. Pot spune, după postură, că la viața lui a fost un tânăr hotărât și ambițios. Perioadă pe care îl forțez să și-o amintească este cea a anilor ʽ20 – ʽ30, când avea în jur de treizeci de ani, cam la un deceniu după Primul război Mondial.[...]

 

            „Chestorul Leonid. Brăila, vara anului 1929  

            De o săptămână încoace, nu fusese zi lăsată de la Dumnezeu să nu plouă. O zăpușeală umedă clocea străzile Brăilei, și nici măcar vântul care se iscase nu izbutea să răcorească aerul. Firicele fine de nisip, amestecate cu frunze și flori smulse de pe ramuri, pluteau în rotocoale prin văzduh, îngreunând privirea. Ochii îi țineam pe jumătate închiși, numai cât să pot zări printre pleoape. Cu toate astea, nu zoream. Înaintam alene, cufundat cu totul într-ale mele. Cerul devenise de culoarea oțelului. Deodată, bolta se despică în două și un fulger lumină zarea. Dinspre Galați se auzi și vuietul trăsnetului. Primii stropi grei începuseră să cadă. Bezmetici și speriați de furia naturii, oamenii căutau adăpost prin locuri ferite de ploaie. Eu, nepăsător, admiram spectacolul naturii dezlănțuite. Aș mai fi dat un târcol pe cheiul Dunării, aș fi zăbovit în ploaie să văd lumina cea tainică a cerului, norii ce se oglindeau în apa plumburie, aș mai fi contemplat văzduhul încruntat. Lucrurile asta nu mă speriau. Fusesem crescut la țară, mai mult pe-afară decât pe dinăuntru, și eram deprins de mic cu furia naturii.[...]

 

                Tema abordată este cea a caselor de toleranță din Brăila interbelică, o problematică delicată, surprinsă din perspectiva unui chestor însărcinat cu „supravegherea caselor de prostituțiune”, intervievat de un narator-reporter, prilej pentru a realiza o incursiune în acele vremuri. Detaliile istorice se împletesc cu experiența personală a personajului, care devine la rândul său narator al unor experiențe tulburătoare.

            „Combinând romanul istoric cu ficțiunea și apelând la o documentare solidă, autoarea îmbogățește cu tușe inedite tabloul Brăilei de altădată, un oraș predestinat, în egală măsură, prosperității și decadenței. Fragmentele cuprind elemente de dramatism, așezând scrierea sub semnul pasiunii și al unui destin implacabil; de fapt, parcă poți auzi gongul destinului, cu intrigi, capricii, șoapte, vicii și obscurități, o tentație căreia cititorul nu-i poate rezista.” (Adriana Bănică Petre)

            Georgiana Vâju a reușit să creeze o veritabilă radiografie a fenomenului prostituției din perioada surprinsă, un fenomen apărut și dezvoltat pe fondul unei ample înfloriri a urbei (Gabriela Petre). Secvențele lecturate se încadrează în specificul literaturii brăilene, surprinzând atmosfera orașului (Luminița Dascălu) printr-o contextualizare atentă, pentru care se folosesc cu succes elementele descriptive care dau savoare unui anumit timp. Sunt surprinse afirmații despre instituția căsătoriei, despre condiția femeii, despre moarte, conferind astfel autenticitate paginilor (Camelia Chirchiboi). Este conturată culoarea locală prin intermediul titlului, care amintește de toponimul otoman utilizat pentru denumirea Cetății Brăilei, iar numele personajelor, precum Natasha sau Edita, reflectă caracterul cosmopolit al urbei (Iulian Mitof).

            Scena discuției dintre chestor și prostituata Natasha, o victimă a societății și a precarității educației, surprinde comportamentul unei ființe ajunse în situație limită. Personajul se remarcă prin limbajul colocvial, foarte bine construit (Liliana Toma), vădind atât inteligență, cât și viclenie (Ana Maria Dan).

            Stilul autoarei „a căpătat maturitate și profunzime” în comparație cu primele cărți publicate (Dragoș F. Voicu). Descrierile prezintă consistență și contribuie la creionarea atmosferei ce reflectă, în spirit naturalist, tumultul interior al personajelor și decadența morală a societății. Dialogurile sunt firești, personajele au vitalitate și se remarcă caracterizarea prin intermediul limbajului, mai ales cel colocvial. Totuși, insistența asupra temei iubirii, privite adesea cu naivitate, păstrează scriitura într-o zonă a incertitudinii. Tratată ca o problematică a societății, tema prostituției poate deveni un subiect interesant, însă ar trebui evitată alunecarea spre frivolitate și obscurantism. De asemenea, paginile care încearcă să redea culoarea istorică a orașului par uneori nefirești, prin inserarea de citate „memorabile” și note de subsol deloc necesare. (Liviu Chifane)         

           

            A urmat un moment poetic, în cadrul căruia au lecturat texte proprii:

            Iulian Mitof – „Aș scrie”, „Venit-ai”

            Ana Maria Dan – „Cianurat”, „Șervețel”

            Camelia Chirchiboi – „Într-un timp ce semăna cu ceața”

            Luminița Dascălu – „Sălile de așteptare din camera mea”

 

            Liliana Toma a prezentat conținutul unei povestiri inspirate de amintirea călătoriilor cu sania înconjurată de lupi flămânzi, iar Dragoș F. Voicu a lecturat povestirea comică „chirurgicală” intitulată „Apofiza și Tendonul”.

             Următoarea întâlnire va avea loc vineri, 13 ianuarie 2023, între orele 16 și 19, la Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila. Va citi poeta Luminița Dascălu.

            Crăciun fericit tuturor și un an nou cu spor la creație și cât mai multe realizări literare!








Liviu Chifane

luni, 28 noiembrie 2022

Cronică de cenaclu – Observație socială, ironie, umor fin, călătorii între vis și realitate...

 

              








Vineri, 18 noiembrie 2022, la cenaclul Alter Ego, în sala „Fănuș Neagu” a Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila, Adrian Victor Vank a supus atenției texte diverse, care demonstrează o evoluție certă a scriiturii acestuia spre un stil autentic și solid.

            Judecător de profesie, Adrian Victor Vank este coautor, alături de profesoara și scriitoarea Adriana Bogatu, al volumelor „Dresorul de cactuși” (Editura Creator, 2019), „...Și duminică e tot sâmbătă” (Creator, 2020) și „Futilități electorale și alte povești de adormit oamenii mari” (Creator, 2021). După această etapă, și-a continuat căutările livrești prin volumele individuale „Cele trei lumini ale Crăciunului” (Creator, 2021) și „Aproape adevărat” (Creator, 2022).

            Cele trei texte lecturate au fost: „Angioplastie” (din vol. „Dresorul de cactuși”), „Iceland – Niceland” (din vol. „...Și duminică e tot sâmbătă”) și un fragment din opera literară cu titlul „Aurora”, aflată în curs de apariție la Editura Creator.

            Și-au exprimat părerile: Liviu Chifane, Gabriela Petre, Liliana Toma, Adriana Bănică Petre, Laura Dobrea, Georgiana Vâju, Toni Marțian, Luminița Dascălu, Camelia Cornelia Budan, Valentin Popa, Ana Maria Dan.

            Primele două texte au evidențiat stilul particular al autorului, faptul că acesta este un observator fin al lumii contemporane, folosindu-se de ironie și umor pentru a sonda atât tarele sociale, cât și fibrele intime ale propriei sensibilități (Liviu Chifane). Adrian Victor Vank are darul de a exploata acele detalii ale realității care au potențial literar (Valentin Popa). Prin colecția de personaje și probleme cu care acestea se confruntă, autorul portretizează o societate abrutizată și deteriorată, folosindu-se de un ton sardonic uneori pentru a denunța trecutul dureros al protagoniștilor, confruntându-se atât cu realitatea individuală, cât și cu cea socială a României (Adriana Bănică Petre). Autobiograficul este topit în stilul cultural, cu numeroase trimiteri livrești sau muzicale, inserând elemente ale colocvialului, care fac narațiunea atractivă, simpatică și cursivă (Liliana Toma, Gabriela Petre, Laura Dobrea).

            Fragmentul din volumul „Aurora” validează puterea de ficționalizare a lui Adrian Victor Vank, dovedită prin nucleele narative cu valoare alegorică și simbolică din primele volume și dusă mai departe în culegerea de povestiri de sezon pentru copii „Cele trei lumini ale Crăciunului”. Se vădește un creator abil de povești și lumi ficționale ce reflectă problematici profunde ale condiției umane și teme literare consacrate, precum timpul, memoria, moartea sau relația dintre realitate și proiecție mentală (Liviu Chifane). Autorul mizează cu pricepere pe efectele literare ale sondării memoriei, generate de o anumită stare fizică sau psihologică. Se creează o atmosferă impresionantă prin trecerile de la un cadru la altul și de la un plan narativ la altul, ceea ce denotă știință a scriiturii (Valentin Popa). Fragmentul citit exploatează, de asemenea, simbioza între muzică și literatură și efectele acesteia asupra personalității unui om. Prin atmosfera creată, cititorul ajunge să trăiască în lumea conturată de proza lui A.V.Vank (Camelia Cornelia Budan). Acesta se remarcă prin umanitate, experiență de viață, bagaj cultural bogat, plăcerea povestirii, analiza minuțioasă a gestului, analiza psihologică atentă și multe alte particularități (Luminița Dascălu). Fragmentul te invită să părăsești ordinea spațio-temporală și să-ți activezi glanda pineală pentru a ajunge pe un tărâm în care posibilitățile sunt infinite, oamenii fiind autorii propriilor vieți, cei care își scriu poveștile, regizorii propriilor filme (Adriana Bănică Petre).  Prin lectura unui astfel de text ajungi să trăiești o stare psihedelică, de reverie, susținută considerabil de buclele și salturile temporale, asemenea unui spectator al unei piese de teatru de un dinamism filozofic puternic (Ana Maria Dan).

            Redăm mai jos câteva secvențe ilustrative din textele prezentate în cenaclu:

 

            La început, a fost o durere ușoară în gambe, o ușoară jenă la mers, fără nimic alarmant. Cu timpul, durerea a crescut în intensitate și nu am mai putut face decît un număr limitat de pași, cam zece. Nasol, în contextul în care pînă la birou am cîteva mii de pași de făcut! Cumătrul mi-a zis că durerea aceea are o denumire specifică. Nu am reținut denumirea, știu doar că era specifică și te ducea cu gîndul la un pesticid, nu la o durere de picioare. In fine, e doctor și știe chestii medicale. In general, medicina a oferit denumiri științifice multor chestii ce țin de imperfecțiunile organismului uman. În prezent, strict statistic, numărul termenilor medicali depășește cu mult numărul afecțiunilor tratabile. Exact ca în societate, unde inventarul problemelor este sensibil mai mare decît inventarul soluțiilor. („Angioplastie”)

 

            Pe cine naiba cunosc eu în Islanda? Nu e ca și cum ai merge la Pitești, unde e imposibil să nu dai de prietenul unui prieten sau de un cumătru al unui cumnat de-al unui coleg dă birou. Așa, din auzite, o știu pă Bjork. Cântăreața aia cu aer de copil obraznic și ermetic. Ar mai fi băieții de la Solstafir. Ascultam într-o perioadă albumele lor. Apoi le-am dat deoparte. Tot din auzite, îl știu pe unul din Brăila care a băgat groaza în islandezi, victime inocente ce nu-și încuie casele, ies în pijamale până la alimentara și își lasă cheile în contact. Brăileanul i-a ușurat de electronice și bijuterii până a fost strămutat îndărăt, la Brăila. Deci, singurul conațional, ba mai mult, concitadin, a părăsit insula cu cea mai sigură firmă de turism, Interpolul. Prin urmare, dacă mă întreabă cineva de unde sunt din România (deși nu prea cred), o să spun că sunt din Bertești. Nu cred că va avea (ăla) tupeul să supraliciteze și să mă întrebe din care Bertești, de Sus sau de Jos.” („Iceland-Niceland”)

           

            Aurora privea amețită ecranul. Ea și Vladimir plimbându-se la braț, ea și Vladimir ținând câte un copil de mână, el o fetiță, iar ea un băiețel. Într-un colț al parcului, ea chinuindu-se să-l ridice pe Vladimir căzut lângă o sticlă de băutură. Ei doi certându-se. El lovind-o cu palma. Ei sărutându-se. Ea singură îmbrăcată în rochie neagră și ochii plini de lacrimi în fața unei cruci. Ei doi stând pe iarbă cu un coș de picnic alături. Ea înlăcrimată și cu buzele strânse pentru a înăbuși un hohot de plâns. Aurora era amețită de atâtea posibilități existențiale. Oricare dintre realitățile ce rulau pe ecran era mult mai bună decât cea pe care o trăia în prezent. S-a ridicat de pe scaun și a pornit spre ușa de ieșire. În drum spre ușă, s-a oprit și a întrebat:

            – Ce este dincolo de ușă?

            Celălalt Bob a ridicat din umeri și a răspuns:

            – Nu știu, poate un alt Bob sau o altă poveste.

            A apăsat clanța și a ieșit.” (fragment din vol. „Aurora”)

 

            Următoarea întâlnire a membrilor cenaclului Alter Ego va avea loc vineri, 9 decembrie 2022, între orele 16.00 și 19.00, la Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila, etajul al treilea. Își va prezenta scrierile pentru „disecție” textuală Georgiana Vâju.

 

Liviu Chifane

joi, 10 noiembrie 2022

Cronică de cenaclu - Între disecție narativă a socialului și exorcizare poetică

 




    Vineri, 4 noiembrie 2022, Cenaclul Alter Ego Brăila a fost teritoriul unor discuții aprinse și foarte productive prilejuite de textele Gabrielei Petre și ale lui Virgil Andronescu.

           

            E greu să furi!

            E greu să tragi pumni, să semeni teroare și mai cu seamă să nu-ți placă munca!

            Are 30 de ani și deja 3 condamnări, toate însumând, nici mai mult nici mai puțin de 10 ani.

            Are tatuat un punct înconjurat de alte patru, în dreptul degetului mare de la mâna dreaptă.

            E semnul prin care vrea să arate tuturor că el a fost la „mititica”. O glorie!

            A fost spaima colegilor de celulă și problema numărul unu a gardienilor. Când au scăpat de el, oamenii și-au făcut cruce. Și cei dinăuntru și cei din afara celulei. Mitu fură, escrochează, bate, înjură, amenință și poartă cuțit. Legat cu bandă de piele, deasupra șosetelor. Oamenii îl evită, prietenii de ticăloșii îl idolatrizează. Copiii fug din calea lui. Părinții îl blestemă. Doar fratele lui cel mare îl stăpânește. Îi trage câte o corecție bărbătească, burdușindu-l de pumni și picioare, în magazia din fundul curții. Și Mitu nu ripostează, pentru că se teme de „nenica”, adică de fratele lui cel mare. Nenica e strungar și are nevastă frumoasă. Pe Simona.” (Gabriela Petre, „Mitu”)

 

            Gabriela Petre a lecturat povestirile „Mitu” și „Măgărușul cu ochi albaștri” din volumul de proză scurtă „Disecție în social”, apărut în anul 2020 la Editura Ștef. Scrise într-un stil simplu și direct, tabletele Gabrielei Petre surprind tipologii sociale prin portrete sumare, punctate în caracteristici fizice sau emoționale esențiale. Dincolo de aspectul rezumativ, textele sale emană energie narativă și ironie socială (Liviu Chifane). Poate fi identificată o anumită adâncime psihologică (Georgiana Vâju) care conferă narațiunii caracterul de cercetare socială menită să sondeze suferința lăuntrică a personajelor (Camelia Chirchiboi) printr-un limbaj ce creează efectul de „aspru-urzicat” (Adrian Victor Vank). Pe alocuri, scrisul Gabrielei Petre pare să „taie în carne vie fără anestezie” (Laura Dobrea), reușind să dezvăluie impactul condiționărilor psihologice asupra comportamentului și acțiunilor umane (Adriana Bănică Petre) prin destinul lui Mitu – amintind, alături de fratele său, Gigel, de Bozoncea și Paraschiv, din romanul „Groapa” de Eugen Barbu (Dragoș F. Voicu) -, pungașul care ajunge să își înjunghie propriul frate, sau prin povestea fetiței bolnave ce resimte efectele emoționale ale familiei destrămate. Autoarea reușește să ajungă la sufletul unor cititori care au experimentat anumite suferințe, însă stilul de expunere simplu, direct și accesibil poate părea prea ușor pentru cititorii mai pretențioși (Valentin Popa), simțindu-se uneori nevoia unei aprofundări a scriiturii (Armanda Filipine).

           

            Nu-mi dispar din minte singurătățile

            Lui Cioran; Ale mele m-au năruit.

            Nu pot uita ultima citire din Coran

            A dictatorului Sadam Hussein

            Înainte de tragerea trapei.

            Și nici moartea brutală a tinereții

            Lui Labiș pe linii paralele ale cotidianului nostru.

            Numai tramvaiul mă mai plimbă prin ploaia de

            acum...” (Virgil Andronescu, „Versete contemporane”)

 

            Cu o carieră literară îndelungată și solidă și un stil complex și eleborat, Virgil Andronescu (autor al unor valoroase volume de poezii, precum „Ultimele luni din viața umbrei mele” (2010), „După Dumnezeu, potopul!” (2011), „Cronica potopului după Dumnezeu” (2014), „Necropsie lirică” (2017) sau „Semne și cuie” (2019)) este un nume marcant al vieții literare și culturale brăilene, consacrat nu numai prin activitatea artistică, ci și prin receptarea critică bogată, semnată de nume importante, precum Viorel Coman sau Adi G. Secară. A fost prezentat poemul „Versete contemporane”, extras din volumul „Levitații și căderi” (Editura Infoest, 2021), alături de două texte inedite, datate octombrie 2022, „Așteptându-l pe Moise” și „Oglinzi-oglindiri”. Textele lui Virgil Andronescu, un adevărat „parcurs istoric în rime” al unui om care se sacrifică pe altarul iubirii (Adriana Bănică Petre), dovedesc un discurs poetic matur, oscilând între rostirea goală, anticalofilă și metafore surprinzătoare. Poemele sale sunt adevărate cronici contemporane subiective, în care se simte vocea unui „profet decăzut” (Liviu Chifane), un poet ce se situează în afara canoanelor și își sedimentează o voce caracterizată prin trăire, suferință, revoltă, amărăciune, ironie/autoironie amplificate la scară planetară, chiar biblică (Luminița Dascălu). Tema obsedantă a poeziilor lui Virgil Andronescu pare să fie în continuare disputa cu Dumnezeu, care apare și în volumele anterioare, divinitatea fiind zugrăvită, în manieră cioraniană, în ipostaze jenante (gunoier). Poetul știe să surprindă prin contraste cu efect de impact, simțindu-se totuși o monotonie în ecuația acelorași teme și efectele unei lirici apăsătoare (Valentin Popa). Poezia lui Virgil Andronescu emană tragism, pare o formă de exorcizare din care țâșnește viața chinuită de angoase (Gabriela Petre). Autorul are abilitatea de a surprinde o realitate scindată între îndeletniciri și idealuri de viață, cu un stil franc, încapsulat în cuvinte puternice și sugestive, cu o continuă pendulare între întrebare și răspuns (Camelia Chirchiboi), expresie a suferinței unui suflet sensibil, care poate sfida nedreptățile, dar nu acceptă osândirea, obosit să lupte cu destinul implacabil al omului (Dragoș F. Voicu).

           

            În continuarea serii, Armanda Filipine a lecturat textul alegoric „Povestea copăcelului îndărătnic”, expresie a luptei împotriva rasismului și xenofobiei și a apelului la toleranță și reconciliere socială. Ana Maria Dan,  elevă la Colegiul Național „Gheorghe Munteanu Murgoci”, a citit poemul „Mâinele de după ieri, minus azi”, iar Camelia Chirchiboi a încheiat seria lecturilor cu textul „Pastel”. Adrian Victor Vank a vorbit despre noua sa carte, „Aproape adevărat”, în curs de apariție la Editura Creator, un volum de ,,povești benigne”, așa cum le-a numit chiar autorul. De asemenea, Virgil Andronescu a invitat membrii cenaclului la lansarea volumului „Levitații și căderi”, care va avea loc în data de 28 noiembrie 2022, ora 17.00, în sala „Fănuș Neagu” a Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila.

           

            Următoarea întâlnire a membrilor cenaclului Alter Ego va avea loc vineri, 18 noiembrie 2022, când Adrian Victor Vank va prezenta pentru „disecție” un set de texte narative diverse, atât din volumele deja publicate, cât și din cele aflate în lucru.

 

Liviu Chifane

vineri, 28 octombrie 2022

Cronică de cenaclu – Lumea e un sac uriaș, iar oamenii - sticle de plastic?!

 





    Vineri, 21 octombrie 2022, la cenaclul „Alter Ego”, a fost seară de proză. S-au alăturat discuțiilor Dragoș Neagu (directorul Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila) și scriitorii Virgil Andronescu, Georgiana Vâju și Valentin Popa.

           

            Liviu Chifane (autorul romanelor „Copilul Deltei”, „Ninsoare de martie”, „Invazia gândacilor” și „Sparg nuci!”) a prezentat un text introspectiv – „Stăpânul sacului” - inspirat din viața oamenilor străzii, o incursiune narativă în comportamentul și gândurile unui gunoier obsedat de umplerea sacului cu sticle de platic care să îi asigure un trai mai bun. Observația socială se îmbină cu monologul dialogat ce amintește de „Iona” a lui Marin Sorescu, luând pe alocuri forma unei meditații asupra condiției umane:

            Lumea e un sac uriaș, un sac de un milion de milioane de tone. E unu mare acolo sus și trage de el și-l coase în fiecare zi. Noi suntem sticle, ne adună de prin tomberoanele în care ne înverzim și ne stâlcește cu piciorul. Ne-aruncă în sac. Oameni-sticle. Oameni de plastic sunteți voi! Împuțiți planeta! Nu vă degradați nici într-o sută de mii de ani. Cade ciuma de praf peste voi. Vă-ngroapă! Stați în tomberoanele voastre și vă lăfăiți! Nu vă pasă de nimic! Sticle de plastic ce sunteți! N-aveți grijă! Vine ăla mare de tot și vă ia pe toți de gât și vă bagă în sac.

            Camelia Chirchiboi/Ana Sofian a apreciat autenticitatea și complexitatea personajului, conturat atât prin gândurile acestuia cât și prin specificitatea limbajului: „Stăpânul sacului zugrăvește un om simplu, care „muncește” și se întreține din ceea ce „culege” din tomberoane. Are o iubită, Mada, pe care o „articulează” câteodată, totuși își dă seama că greșește, e uman. Ticul său verbal „am zis c-am zis” devine un laitmotiv ce îi conferă un sentiment al siguranței, îi menține credința, la fel ca planurile de viitor sau câinii pe care și-i face tovarăși și care îl însoțesc peste tot.”

            Potrivit lui Toni Marțian, textul lecturat dă sentimentul viului, al verosimilității, aspect creionat printr-un limbaj concis. De asemenea, un punct forte este talentul de a reda intensitatea unor scene violente, precum încăierarea dintre personajul central și Gogu.

            Laura Dobrea a fost impresionată de efectul cinematografic al narațiunii, în timp ce Georgiana Vâju s-a oprit asupra modului în care autorul a suprins zbuciumul interior al personajului prin deformarea cuvintelor și automatisme de limbaj („fă-cut, cut-fă”, „Ma-da, Da-ma”, „cre-ier, ier-cre”, „Noi nu cerșim. Eu-am zis c-am zis că nu cerșim. Da. Nu cerșim.”). În plus,  atașamentul față de animale este firesc și sensibil, iar frazele care descriu moartea câinilor sunt cu adevărat copleșitoare. Dragoș F. Voicu a remarcat perspectiva subiectivă ce reușește să zugrăvească o întreagă lume prin ochii tulburi ai unui reprezentant al acesteia, alături de cursivitatea narativă și precizia analizei psihologice.

            Valentin Popa a făcut o analiză amănunțită a textului, suprinzând aspecte precum: stilul foarte bine dirijat, care dovedește un scriitor format, capabil să dezvolte linia narativă cu naturalețe; alegerea unui subiect nu foarte cultivat de scriitori, amintind de povestirile lui Varujan Vosganian; acuratețea profilului psihic al personajului, conturat prin vocabular, discurs interior și ticuri verbale, toate acestea dezvoltând obsesiile protagonistului; coerența textului în ciuda problematicilor psihologice/patologice abordate.

            Sub ochii avizați ai lui Virgil Andronescu, textul lui Liviu Chifane „prezintă o realitate imediată prin intermediul câtorva personaje (psihologice) al căror comportament descrie  subtil (cu talent și pricepere scriitoricească) anumite dizabilități, disfuncții (mintale și fizice), dar inteligente nativ. Din spatele acțiunilor acestora răzbate (și) contextul social, epoca în care și despre care autorul scrie. Realitatea (cotidiană) imediată poate fi citită/decodată (relativ rapid) dacă cititorul e conectat în ea și dacă acesta este o persoană realmente empatică. Altfel, adică citind textul superficial, nefiind atent la straturile și substraturile acestuia, ,,Stăpanul sacului” riscă a fi o lectură respinsă încă de la primele fraze, ori ca având un subiect banal, neinteresant, plictisitor, ori ca fiind greoaie din cauza atitudinii elevate a autorului. „Stăpânul sacului” merită citită ca o pilduitoare lecție de umanism, caracteristică din ce în ce mai rară a omului contemporan. De asemenea, s-ar integra foarte bine și natural într-o proză cu caracter social de (mai) mare intindere! Literatura valoroasă se bazează în esență pe astfel de teme, subiecte, tipologii, contexte care să readucă simțirile și simțurile omului în prim-planul vieții.”

 

            În continuarea întâlnirii, Camelia Chirchiboi/Ana Sofian a lecturat un poem din volumul Imperfect solubil, intitulat „Aștept dimineața cu bucuria condamnatului”, transferând (fără premeditare) în plan poetic subiectul abordat în proza lui Liviu Chifane: „printre blocurile cenușii ale cvartalelor/ nu mai e liniște/ haita nu scapă nimic din vedere [...] dorm oamenii tomberoanelor/ cu lămpașele stinse/ prea multe sticle de plastic/ le-au consumat lumina [...]”.

            Toni Marțian a citit fragmentul de proză „Frumoasa mea Brăilă”, un omagiu dedicat „orașului atâtor istorii și povești de viață, multe neștiute”, urmat de poezia „Umblă orbii fără păcat prin lume”, care surprinde tema războiului și a luptei împortiva acestuia prin poezie: „Umblă orbii fără păcat prin lume,/ Ei sunt poeții ce n-au închisori./ Războaiele nu se ating de visuri,/ Cad doar cetățile ce n-au visători.”

            În încheiere, Dragoș F. Voicu ne-a delectat cu o tabletă umoristică din lumea medicilor, intitulată sugestiv „Cura de slăbire”.

            Următoarea întâlnire va avea loc vineri, 4 noiembrie 2022, începând cu ora 16.00, în sala „Panait Istrati” a Bibliotecii Județene. Vor citi Gabriela Petre (proză) și Virgil Andronescu (poezie).