Cronică de cenaclu – Între realismul cazon și culorile Brăilei de altădată

 

        Vineri, 24 martie 2023, cenaclul „Alter Ego” s-a reunit cu scopul de a trece prin lupa critică creațiile domnului Ion Măgeanu, militar de profesie (general), care a găsit în literatură teritoriul fertil pentru a împăca două dintre temele care îl pasionează, armata/războiul și istoria Brăilei, aspect evidențiat prin textele transmise și supuse atenției: „Strada Regală”, „La Brăila-n port...”, „Noi suntem plutonul, Gâscă! Amintirile unui veteran”, „Ultimul erou de război. I – Muntele de piatră”, „Ultimul erou de război. II – Izbăvirea”, „Marșul damnaților”, „Inspecția – pamflet cazon”.

 

ULTIMUL EROU DE RĂZBOI

I - MUNTELE DE PIATRĂ

(fragment)

 

               Noaptea cu lună plină, de sfârșit de aprilie sau mai degrabă de început de mai, nu-mi amintesc precis, ne cuprinsese sub cupola de întuneric presărată cu puzderia de stele. Vedeam valea din față ca-n palmă, de parcă priveam o pânză pictată în alb-negru, hașurată în cenușiu. Pata mai intunecată, asemenea unei pamblici aruncate neglijent pe pământ, marca firul văii. O dâră de întuneric formată din arbuști ascundea privirilor pârâul dat de gol, ici și colo, de sclipirile apei mângâiate de razele lunii. Brusc, m-au ajuns din urmă amintiri din vremea când mă plimbam pe cheiul Dunării cu Oana și în memorie mi-a revenit căldura palmei ei. Părea atât de real, încât nu realizam că, de fapt, strângeam în mână patul armei. Ordinul răstit, abia șoptit, al sergentului Miu, m-a trezit la realitate: ,,Culcat, soldat!” Am întrezărit umbrele din jur târându-se spre aliniamentul ordonat și trezit din visare, m-am trântit la pământ, speriat de pericolul la care m-am expus, căci din tărâmul nimănui, prin întuneric, ne pândeau ochi și puști gata să scuipe gloanțe către tot ce mișca în această parte a muntelui.

               Dincolo de vale, privirile se opreau pe un perete întunecat, ascuns luminii palide a lunii atârnate deasupra sa ca un ochi de ciclop. Părea un zid care ne despărțea de restul lumii și care își revărsa umbra prelungă, lăsând impresia că se va prăbuși peste coasta domoală luată în stăpânire de noi. O coastă care cobora spre pârâu în pinteni despărțiți de viroage adânci, săpate în sute de ani de apa scursă în pârâul din vale . Fiecare pinten era o insulă în oceanul pământiu al pajiștei presărate cu pâlcuri de pădure, cu arbuști, tufișuri și boscheți izolați, greu, dacă nu imposibil de ajuns de pe unul pe altul din cauza pereților abrupți ai râpelor.

 

            Deși se declară un începător în arta scrisului, Ion Măgeanu dovedește reale abilități de prozator, construind o narațiune fluentă, corectă epic, o proză masculină, obiectivă, cu personaje bine conturate, cu o intrare corectă în ficțiune, ceea ce îl face un autor interesant, care ar putea oferi texte valoroase în efortul de realizare a „romanului” Brăilei, atât de necesar în conturarea imaginii literare și istorice a orașului (Viorel Coman). 

            Se remarcă, printre altele, pedanteria cazonă, dar și veridicitatea descrierilor Brăilei de altădată, ca și cum cititorul ar fi luat de mână de autor și plimbat pe străzile orașului (Adrian Victor Vank). Evocarea scenelor de război amintesc de paginile memorabile din „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” a lui Camil Petrescu prin capacitatea de a reda experiența traumatizantă a frontului printr-o fructuoasă artă a detaliului. De asemenea, prezentarea Brăilei are valoare de document, dovedind o excelentă cunoaștere a locurilor, la care se adaugă acuratețea exprimării, dublată de curgerea frumoasă și amplă a frazei (Liliana Toma). 

            Textele prezentate sunt foarte bine scrise din punct de vedere literar, trădând, în ciuda modestiei autorului, o mână formată, fără ezitări, o îmbinare reușită a datelor din memorie cu cele obținute prin fabulație, reușind să ilustreze cu succes cele două teme predilecte, mai ales viața militară și războiul, anumite pasaje amintind de volumul „Moș Teacă” de Anton Bacalbașa (Valentin Popa). Proza lui Ion Măgeanu pare să se înscrie în rigorile clasice ale realismului, cu un stil destul de bine conturat, deja cu anumite amprente personale, în care se observă narațiunea așezată, descrierile veridice, care creează o atmosferă penetrantă, dialogurile bine înglobate în acțiune, jocul autentic al vocilor narative - ingrediente valoroase pe care autorul le are la îndemână pentru a realiza producții literare de calitate (Liviu Chifane).

             Următoarea întâlnire va avea loc vineri, 7.04.2023, când va citi Vergil Matei.

 

Liviu Chifane

Cronică de cenaclu – Voluptatea tratamentului metaforic fabulatoriu

        Vineri, 10 martie 2023, membrii cenaclului „Alter Ego” s-au reunit în sala „Panait Istrati” a Bibliotecii Județene pentru a-și apleca atenția asupra textelor scriitoarei Liliana Toma, autoare a volumelor „Podul cu oglinzi” (Editura PIM, 2020), „Spre Nord, prin Sud...” (Editura Detectiv literar, 2022) și „Elitre” (Editura Leviathan, 2022), la care se adaugă cartea de aforisme intitulată „Secretele lui Polichinelle” (Editura Vatra veche, 2019). Textele propuse pentru „disecție” au fost selectate din volumul „Spre Nord, prin Sud...”, subintitulat „file dintr-un altfel de jurnal”. Titlurile acestora ilustrează diverse tematici, dispoziții sufletești și organizări stilistice: „Dorul”, „Scrisoare de pe marginea unui fir de iarbă”, „Țărmuri iluzorii”, „Spre Nord, prin Sud”, „Ferestre în palmă”, „Jurnal de colț”, „Gânduri”, „Înfrunziri”, „Rătăciți în cuvinte”, „Drumuri”, „Cu puncte și virgule”, „Timp destrămat”, „Incolor”, „Cântec de-nfrunzit iubiri”, „Vinovată”.

                                             DORUL

               NU-MI încape dorul în statui, că l-aș dura în piatră și l-aș priveghea cu ochii Maicii Domnului, să fie curat și blând și tânăr fecior, să plângă-n lacrimile ploii, să ude toți scaieții văii, să râdă soarelui, rugului. Scară de mătase i-aș face, până dincolo de cer, s-aprindă focul lui prier și oglindă fermecată i-aș anina la poartă, să-și scuture-n vânt pletele, mândrele. I-aș cumpăra strai de sărbătoare, cu pană-n pălărie, mândrețea fetelor să fie și i-aș coase opinci să spintece apele și să ridice colb în urma lui...De șapte ori șapte i-aș înnoda, în noapte, șoapte de leac, roșu mac de semănat i-aș desena pe buze și l-aș aștepta în prag, să-mi zică de drag...și i-aș cânta din fluier fermecat, să dănțuiască-n zori și lacul zânelor l-aș fereca, să nu poată intra, numai mie semn să-mi dea...cu iarba-fiarelor aș descuia lacăte grele, cu care-l țin legat iele și odolean în păr mi-aș pune și floare de busuioc, să-l țin de mijloc...pe înserat, i-aș ninge povești cu taine îmbrăcate-n umbra visului și cu făclii i-aș lumina drumul pe care-mi umblă nebune gânduri, aleanuri și lujer de mirt i-aș pune străjer la poarta cuvântului , să vestească vântului că zgripțuroi fac cunună de spânz și drăgaice se-adună-n drum și descântă de scrum...                                         

   Nu-mi încape dorul în statui și l-am lăsat hai-hui, de capul lui, să calce vămi știute, neștiute, la mine să nu se uite, ca să mor de dorul lui, dor de dorul dorului...

                                    SPRE NORD, PRIN SUD                                    

            POEMELE de azi nu se mai scriu în soare și în stânci.  Au înțepenit în sferturi de cuvânt, au ieșit din decorul imaginat cu albastrul ochilor-vis și au săpat mormânt de tăceri. Cuvintele din poeme rotesc neputinți și storc adevăruri în a căror sevă curg lacrimi negre. A fum și a ars miros cerurile lor. De jale se așază candele deasupra făpturii de umbră, în timp ce amurgul, singuratic, picotește. Cărările, ce se împleteau în surâsul gurii, azi sunt năpădite de cezuri minimaliste. Prin lirismul lor desuet, lenevesc metafore desfrunzite de mirosul de dor sălbatic și fac poteci strâmbe printre vocale și consoane, fluierând în vântul dezamăgirilor. Vocabule stau captive între alfa și omega și tac în alămuri reci și-n pietre uitate de vremuri...                                                                  

        Cândva, se scriau, citeț, pe cantul degetelor, pagini nemuritoare de iubiri clandestine și cuvântului, alintat în dulce rodire-rostire, îi îmboboceau așteptările și-i roșeau gingășiile dintre blancuri. Poetul-trubadur, înamorat de vise, ascundea în arcușul cuvintelor luciri de stele, peste care așeza fecioare despletite, păzite de vulturii lui Zeus...                                                                    

            Azi, poemul e rece și rebel, născut din caligrafii ieftine...ruginit și frivol, vinovat de dulce-amarul abstractului...L-a obosit lumina înălțimilor și s-au desprins de trunchi frunzele de laur...Un oracol căzut în genunchi i-a îndoit acul busolei, arătând mereu fantomele care și-au pierdut dreptul la cuvânt...Spre care nord, prin care sud mă scriu acum, când Roza-Vânturilor a oprit timpul care a născicit cuvântul...?

 

            Liliana Toma este o prozatoare extrem de interesantă, cu o proză feminină ce emană joc, lirism, o subiectivitate exacerbată și o panoplie de măști pe care le folosește în funcție de context. Are plăcerea unui tratament fabulatoriu presărat cu explozii de lirism, adevărate gheizere, artificii, explozii florale realizate cu o voluptate teribilă. În straturile de adâncime se simte foarte multă literatură asimilată, numeroase parabole cu filoane autentice. Metafora este un instrument căruia i se dedică pasional, cu o adevărată demonie interioară, o formă prin care se echilibrează artistic, tribut al unei concepții despre literatură în spatele căreia se întrezărește ceva care duce într-un nucleu epic consistent. Limbajul, adesea aluvionar, are o structură sintactică labirintică realizată prin metafore originale, demonstrând disponibilități literare deosebite, variind de la bemoli întunecați la structuri serafice, de la proză masculină la feminismul lepidopteric (Viorel Coman). Textele prezentate în cenaclu au un aer adolescentin, iar tematica abordată și recuzita țin de un gust tradițional al literaturii. Autoarea propune permanent o călătorie în timp, în copilărie, creând o atmosferă de loc îmbătrânit, pe care o exploatează prin secvențe cu iz sociologic (Valentin Popa). Liliana Toma îți facilitează călătoria într-o țară de gânduri îmbrăcate într-un lirism pictural, cu nuanțe și imagini diverse, încărcate de nostalgie. Scrierile sale sunt calofile, dulcege, plăcute la atingere, părând să aibă un scop terapeutic (Ana Sofian). Adevărate fresce literare expresive, realizate în tușe nostalgic-feerice, creațiile în discuție cultivă o sensibilitate romantică și un sentimentalism liric, scrierea devenind cadru pentru conceperea altor lumi care să nuanțeze traiul în cea reală. Liliana Toma pictează în cuvinte care se unesc într-un vortex al emoțiilor, pentru a trata de fapt teme grave, amplificând partiturile emoționale izvorâte din trecerea timpului și existența perisabilă, confruntarea cu moartea celor apropiați, invadarea memoriei de trecut (Adriana Bănică Petre). Poate fi întrezărită și o latură existențialistă în aceste monologuri pline de lirism fabulativ și muzicalitate, lunecând subtil spre subiectivism și cultul revelării individualiste (Ana Maria Dan). Dincolo de exacerbarea metaforei și a înfloriturilor lexicale, există o bogăție semantică autentică, fiecare frază ascunzând câte un nucleu filozofic bine edificat. Se simte, de asemenea, o savoare a poveștilor fixate într-o temporalitate romantică, adesea cu tentă barocă și gotică, în care autoarea își găsește confortul creator. În plus, este de remarcat controlul perfect al limbajului și al tehnicilor creative, aspecte ce demonstrează o disponibilitate artistică deosebită (Liviu Chifane).

           Prezența Adrianei Bănică Petre, coordonatoarea clubului de carte „Serendipity”, care își desfășoară activitatea lunar în sala „Avantgarde” a Teatrului „Maria Filotti”, a prilejuit o discuție despre activitatea acestuia. Printre altele, a fost dezvăluită tema lunii martie, evoluția de la copilărie la maturitate, ilustrată prin romanul „Femeia cu Părul Roșu” de Orhan Pamuk, carte ce va fi discutată în data de 27 martie, începând cu ora 18.00.

             A urmat o discuție despre literatura de consum și locul acesteia în peisajul literar românesc contemporan, dirijată prin definiții și lămuriri terminologice de criticul literar Viorel Coman.

             Scriitorul Virgil Andronescu a anunțat publicarea volumului de proză „În umbra Dunării”, care va fi lansat în data de 25 martie la Roșiorii de Vede în cadrul Colocviilor revistei „Teleormanul cultural”.

           La final, Ana Sofian ne-a descrețit frunțile încordate de atâta analiză literară și discuții cu poemul jucăuș „Sufletul”.

       Următoarea întâlnire va avea loc vineri, 24 martie 2023, când vom supune „disecției” textele domnului Ion Măgeanu.

 

Liviu Chifane  

Cronică de cenaclu – Diversitatea formelor poetice cu fond

                                         

              Vineri, 10 februarie 2023, cenaclul „Alter Ego” a fost terenul unor discuții intense pe marginea valoroaselor texte poetice ale Anei Sofian (Camelia Chirchiboi). Aceasta este cadru didactic foarte dedicat meseriei sale și autoarea unui volum de poezie intitulat „Imperfect solubil” (Editura Pim, Iași, 2018).

            Textele prezentate de Ana Sofian au demonstrat autenticitatea talentului poetic, autoarea abordând forme lirice diverse care aparțin atât stilului tradițional cât și celui modern, aplecându-se, de asemenea, și asupra poeziei destinate copiilor, mai mici sau mai mari („Înștiințare”, „Amănunt”, „Nu știu de-s fulg ori viață cu scânteie”, „Sintagmă”; „nociv”, „biografie cu siberii, lunetă și ucigaș plătit”, „grenadă”, „complicitate”, „feroviar”, „frivolitate”, „azilul de semne 11”, „azilul de semne 37”, „azilul de semne 33”; „Așteptarea”, „Întrebări”, „Nedumerire”, „Necazul”):

 

Nu știu de-s fulg ori viață cu scânteie…

În ochiul meu se mistuie zăpadă
O iarnă ca-n poveste mă cuprinde,
Sub iriși stă ascuns tăiș de spadă
Și-n alb - tărâm de gheață se întinde.

De vreau să strig, mi-e teamă de furtună,
De vreau să plec, îmi obosește pasul,
Din frigul serii mă prefac arvună
Pentru un vânt ce-mi întețește glasul.

Am vrut să pier sub cer de fierăstraie
Tocată-ntr-un decembre plin de stele,
M-aș fi pierdut prin negre măruntaie -
Un biet soldat rănit între atele…

Dar am rămas o simplă mărturie
O moarte simplă într-o lume vie.

 

frivolitate

un fluture se dezbracă de moarte
mătasea curge

dimineaţă cu zăpezi
pe calea ferată linişte
doi muguri se dezgolesc de iarnă

nimic devorator
doar o jumătate de om caută în mine
cealaltă jumătate

acasă pustiu
sunt plecată de prea multă vreme

scurt metraj în lucru

 

Nedumerire

 

stau așa și mă gândesc
ce-i un suflet omenesc
e un abur ce se lasă
pe covoarele din casă?

 

ori e roua de pe flori
sau steluțele sub nori?
vioreaua dimineții
aerul curat al vieții?

 

nu știu. încă n-am găsit
sunt tristuță. ați ghicit
tot aștept pe Dumnezeu
să-mi explice...apoi eu

 

îmi voi pune suflețel
pe-o parte de bilețel
să-i dau drumul sus...să zboare
pân' se va lovi de soare

 

cioburi de lumini curate
se se-așternă ici, pe carte

 

            Ana Sofian scrie o poezie atent construită, profundă, tulburătoare prin reflecțiile pe care le provoacă în mintea cititorului, realizând tablouri sufletești asupra cărora se revarsă cotidianul răvășitor. Diversitatea formală și tematică dovedește stăpânirea artei poetice, iar limbajul metaforic, ermetic pe alocuri, creează expresivitate și sensibilitate lirică la cote înalte (Liviu Chifane). Se remarcă registrul barbian, solicitant, dar și ofertant, prin care se conturează o estetică a imediatului, obiectuală, construind puzzle-uri lirice cu un efect deosebit (Liliana Toma). Poemele autoarei sunt provocatoare, țin atenția trează și impresionează prin asocieri neuzuale de cuvinte. Aceasta reușeșete să provoace prin noutate, demonstrând abilitate poetică atât în stilul tradițional, cât și în cel modern. Un plus este poezia eliptică, prin care se reușește punerea în contrabalans a unor cuvinte care se ciocnesc și produc scântei (Valentin Popa). Se observă, într-o anumită măsură, un conflict între factorul activ și cel pasiv, vocea lirică simțind adesea că pierde controlul asupra propriului destin (Iulian Mitof). Ana Sofian creează tablouri și secvențe lirice remarcabile, care se succed precum slide-urile unei prezentări, îndemnând cititorul la introspecție, obligându-l aproape să caute poezia din sine (Dragoș F. Voicu – opinie de cititor). Poezia acesteia pare născută din durere, singurătate, dar și acceptare. Un motiv literar frecvent este „trenul”. Ideea de duritate e asociată unui acut simț al realității (Gabriela Petre).

            Pe parcursul discuțiilor ni s-a alăturat și criticul literar Viorel Coman, care a inițiat o dezbatere ad-hoc pe tema apetitului elevilor/tinerilor pentru lectură și a cauzelor interesului scăzut pentru carte.

            Liviu Chifane a citit un capitol din romanul „Manuscrisul misterios”, al treilea volum al seriei „Eroi din întâmplare”, care va apărea în curând la Editura Datagroup, Timișoara, și va fi lansat la târgul de carte „Bookfest Timișoara”, care va avea loc în perioada 30 martie-2 aprilie 2023.

            Lectura de proză a fost continuată de Adrian Victor Vank, care a „dezvăluit” o secvență din romanul „Fragmentarium”, carte finalizată, dar revizuită constant de autor, a cărei publicare urmează să aibă loc după apariția romanului „Aurora”, care se află în pregătire la Editura Creator.

            Următoarea întâlnire va avea loc vineri, 10 martie 2023, când va citi prozatoarea Liliana Toma.

 

 

Liviu Chifane  

Cronică de cenaclu – Instantanee „chirurgical”-realiste

 

        Vineri, 27 ianuarie, membrii cenaclului „Alter Ego” s-au întrunit în sala „Fănuș Neagu” a Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila pentru a-și apleca atenția asupra textelor lui Dragoș F. Voicu. Chirurg de profesie, acesta este autorul a trei volume de tablete intitulate „Dr. Blue” și publicate în regim propriu.

            Textele propuse pentru discuție au inclus atât proză („Consolare”, „Spre dimineață”, „Grătarul”, „Profesorul”) cât și poezie („Mi-e dor de tine”, „Te iubesc, viață!”, „Unde ești”, „Haiku”, „Zen”, „Octombrie”, „E toamnă”).

 

            Visul trece treptat de la plăsmuire, la realitate. Timpul se scurge dinspre nicicând, către dimineață. Dacă alarma telefonului nu a sunat încă, e doar pentru că am programat-o, ca de obicei, la 6.30. Afară, lumina zvâcnește printre ultimele umbre ale nopții, spre răsărit.

Sunt aproape treaz și, totuși, trupul mi-e moale, inert, cerșind încă un strop de trandăvie, în așternutul cald.

            Neuronii mai harnici au început deja încărcarea sistemului de operare, în memoria de lucru, iar aplicațiile încep să ruleze.

            Copilul la școală... La spital, trebuie să ajung până la 7.45, pentru că mă așteaptă cel cu controlul, și cel cu concediul, și cel cu internarea, mamăăă!, ăla cu icterul, și cel cu reintervenția, tot săptămâna asta trebuie s-o fac?, și cel cu problema aceea. Ah, colegul ăla mă rugase ceva, ah, da...dar parcă îi semnasem hârtia...? Da, da, am semnat-o. Am infirmieră azi la Septic? Dar pansamentele cine le face? Asistentele aveau ceva să-mi spună, mici-multe nemulțumiri, s-au organizat, au pus și pe hârtie totul, emisarele vor fi la ușă. O cafea călduță mi-o face și mie cineva, la prima oră? Dar amărâtul ăla cu 'enșpe tuburi de dren, din Reanimare? Ieri dimineață, îl lăsasem fără sondă nazogastrică. O mai fi vărsat? O mai fi dat vreo bășină? Ar fi cazul, după atâtea zile...Nuuu, e bine, altfel mă sunau fetele de gardă, de acolo. De la direcția spitalului, urma să îmi vină o mapă la semnat. Trebuie să o rezolv, înainte de a intra în sală. Daaa, o rezolv, bine că nu am mult de operat și că e abia luni. Ei, luni? Nu e ședință la Colegiul Medicilor!? E marți, offf...E ziua aia, când programul operator e încărcat maximal...Mai lăsați-le dracului și pe miercuri-joi! Ați uitat că azi sunt trei ceasuri rele? Absolut toate sunt urgențe? Imi pare rău, dar chiar trebuie să intru primul azi, la sala 1. Oare care anestezist colaborează azi cu mine? Știu, da, e ok, normal, fiecare chirurg își are anesteziștii pe care îi merită, ei toți mă merită pe mine, ha! Să nu uit să o sun pe mama, când ies din sală! Aseară, nu se simțea prea bine... („Spre dimineață”)

 

            E TOAMNĂ

e-o toamnă ciudată

și timpu-i târziu

și luna e roată

și drumul nu-l știu

aș pleca nu știu unde

dar totu-i pustiu

și noaptea m-ascunde

sub un cer cenușiu

mai bine-aș rămâne

lângă inima ta

cu șoaptele zâne

să mă poți alinta

e o toamnă ciudată

legănând amintire

iar viața mea-i toată

doar dor și iubire

 

            Proza lui Dragoș F. Voicu are un caracter simplist, spontan (Iulian Mitof), cu aspect de instantanee realiste, scurte reprezentări ale realității, cu subiecte preponderente din lumea medicală, care îi permit autorului să mediteze asupra unor teme cu o mai mare profunzime artistică (Liviu Chifane). Unele fragmente, mai elaborate (precum „Grătarul”), surprind cu ingeniozitate anumite fapte marcante ce favorizează exprimarea tranșantă a unor adevăruri, precum condiția defavoritzată a femeii. Stilul este contemporan, cinematografic (Adriana Bănică Petre) iar unul dintre punctele forte este spiritul umorului (Camelia Cornelia Budan), uneori agresiv, folosindu-se de propoziții scurte „ca niște gloanțe” pentru a arunca personajele în derizoriu (Adrian Victor Vank). Se remarcă tehnica jurnalului (Liliana Toma), capacitatea de a crea personaje „în carne și oase” (ne bântuie încă și acum personajul Angelina din „Consolare”), în detrimentul ficțiunii, dinamismul, autoironia, apăsarea (poate prea tare a) pedalei realului (Luminița Dascălu). Dragoș F. Voicu are darul de a capta atenția prin felul său bonom de a fi, în contrast cu personajele sale, unele cu trăsături de caracter ciudate, care le fac să iasă în evidență printre cei în mijlocul cărora trăiesc (Ion Măgeanu). În altă ordine de idei, scriitura lui Dragoș F. Voicu dă, în general, impresia de schematism și lipsă a rigurozității, textul fiind încărcat uneori de stereotipuri și clișee. Se simte nevoia de „croșetare”, de aprofundare și finisare, de stilizare a numeroaselor subiecte de care pare să nu ducă lipsă niciodată (Liviu Chifane, Valentin Popa, Adriana Bănică Petre, Virgil Andronescu).

            Spre deosebire de proză, poeziile lui Dragoș F. Voicu sunt, mai degrabă, încercări lirice cu tonalitate de versuri pentru balade folk sau însemnări minimaliste în care se întrezăresc, totuși, fine rezonanțe poetice.

            Poeta Veronica Teodoru a analizat critic poeziile intitulate „Haiku”, sugerând că sunt mai degrabă tristihuri, prezentându-ne în contrast principiile și regulile autentice ale acestui gen de poezie. În prelungirea discuției, ne-a lecturat o creație extrasă din propriul volum de haiku și alte două poezii: „Sonet” și „Feng shui”.

            Au citit, de asemenea: Iulian Mitof – poemul [Ochii tăi două castane coapte]; Toni Marțian – o epigramă dedicată lui Dragoș F. Voicu; Virgil Andronescu – un fragment din volumul „Foaie de observație – jurnalul unei conștiințe”, Editura PIM, Iași, 2012.

            La inițiativa Cameliei Cornelia Budan, am discutat despre tehnicile de construcție a personajului, fiecare autor de proză prezent dezvăluind propriile „secrete” și moduri de abordare. În final, apropiata lansare a romanului „Theodoros” de Mircea Cărtărescu la Brăila a declanșat o scurtă discuție despre scriitor și opera sa.  

           

            Următoarea întâlnire va avea loc vineri, 10 februarie, între orele 16.00 și 19.00.

 

Liviu Chifane  

 

 

Cronică de cenaclu – „Parastas cu punctuație”: poezie, cugetare, simțire

 

            Vineri, 13 ianuarie, a fost zi cu noroc și poezie pentru membrii cenaclului „Alter Ego”, care s-au reunit în sala „Fănuș Neagu” a Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila, pentru a sărbători începutul noului an.

            Poeta Luminița Dascălu, membră a Uniunii Scriitorilor din România, este autoarea mai multor volume valoroase de poezie, printre care enumerăm „Rime fragile” (Univers Enciclopedic, 1997), „Condominium” (Brumar, 2008), „Ținutul fratelui mai mare” (Charmides, 2013) și „fiara. nevisătorul. trei” (Cartea Românească, 2018). Textele prezentate în cenaclu sunt inedite, ilustrând continuele căutări poetice ale unui om care trăiește între și în cuvinte, nu numai prin natura profesiei, ci și prin vocația artistică. Titlurile textelor sunt ilustrative pentru acest demers: „Parastas cu punctuație”, „Ca o carte ce-și schimbă autorul”, „la fiecare aniversare pleacă unul”, „visul al treilea din timpul corona”, „la locomotive rebelle”, „Poemul nescris”, „Soția lui Loth” etc.

 

Parastas cu punctuație

 

Cred că e un fel de parastas,

Unul mic,

Cel mai mic,

Doar două persoane:

Eu și cu moarta.

Fără neamuri și fără popă.

Ea le ține locul crezând că încă e vie.

Ca la tot parastasul care se respectă,

mănânc și acolo, pe loc

și iau și la pachet.

Și ca la tot parastasul,

tragem bârfe

și râdem.

Eu râd, moarta râde, moartea râde

apoi schimbăm între noi rolurile.

Și iar râdem,

una în locul celeilalte,

una de cealaltă.

În culise, războiul.

 

visul al treilea din timpul corona

 

eram toți patru în vizită la castel

eu cristina și cei doi copii ai ei nepoții mei

deodată

cristina s-a schimbat la față mere ia uitați-vă uitați-vă

 

un fior mi-a străbătut trupul mi s-au înmuiat picioarele

veneau spre noi veseli și foarte colorat îmbrăcați

ei săltau veseli

aveau moriști și baloane și zmee

 

ea era îmbrăcată în alb

purta o mască albă și

cu un telefon alb ne fotografia cum ne-ar fi-mpușcat

 

geamăna mea și gemenii nepoților mei

coborau colina din fața castelului cu cerbi

geamăna mea de care eu n-am știut

gemenii lor de care nu știam

 

dacă această geamănă a existat atâția ani fără să știu

dacă gemenii lor au existat fără să se știe

atunci

e posibil

să mai existe gemeni de-ai noștri de care nu știm

 

trebuie doar să-i visez și pe ei

 

Soția lui Loth

 

spatele ei de piatră

susține spatele meu de carne

     ochii ei țintă spre Sodoma

     ochii mei țintă spre tine

 

            Prin poeziile sale, Luminița Dascălu dă glas unui lirism cult, foarte bine încapsulat într-o rostire cu rezonanțe gnomice, dar firească, îmbinând în mod ingenios monologul poetic cu inserții narativ-descriptive. Poemele prezentate în cenaclu ilustrează o anumită tendință spre minimalism, păstrând însă, prin forța sugestivă a metaforelor, prin nota de sarcasm și prin cugetări dureroase, un suflu poetic solid, cu rezonanță (Liviu Chifane). Versurile au o putere și o simțire aparte, din alte literaturi, cu o voce puternică, ce știe să contopească în materia lirică esențe subtile precum umorul inteligent, englezesc (Armanda Filipine). Este o poezie care se citește în etape, pe niveluri de interpretare, conturând o dramă personală, un adevărat dosar de existențe în care moartea devine o paradigmă, un alter ego al individului (Liliana Toma), o experiență personală, exploatată la nivel poetic prin surprinderea legăturii dintre imanent și transcendent (Adrian Victor Vank). Se simte în fiecare nervură o voce delicată, sensibilă, care atinge resorturile intime (Camelia Chirchiboi) și reflectă realitatea într-un mod deopotrivă lucid, crud, dar și sensibil, imaginativ, liric; un stil personal, care are un impact puternic asupra cititorului (Dragoș Voicu). Viața pare surprinsă prin ochii unui înțelept cu o deosebită mobilitate intelectuală, care contemplă sensurile existenței (Gabriela Petre).

 

            În mod inevitabil, predilecția temei morții în poemele Luminiței Dascălu a stârnit o adevărată dezbatere cu rezonanțe mioritice, lunecând spre istorisiri „mortuare” cu o doză consistentă de umor negru românesc. Profitând de ocazie, scriitorul Virgil Matei a lecturat povestirea „Veșnicesc ținându-se de mână” din volumul „Întâmplări de peste zi”.

 

            Adrian Victor Vank (căruia i-am urat „La mulți ani cu inspirație și condei bogat!” pentru 15 ianuarie) ne-a vorbit despre noul său roman, intitulat „Fragmentarium”, pe care l-a finalizat după nouă luni de muncă asiduă, urmând ca în cadrul viitoarelor întâlniri să ne vorbească mai pe larg despre acesta și să ne și lectureze câteva fragmente.

 

            Apropierea zilei de 15 ianuarie a fost marcată printr-un medalion „Mihai Eminescu”, în cadrul căruia a fost cinstită, prin lecturi, cântece și mărturisiri personale, personalitatea „poetului nepereche”. Iulian Mitof a citit poezia intitulată „Eminescul” iar Liliana Toma a marcat momentul prin poemul „Slove pe altarul vremii”. Camelia Cornelia Budan ne-a oferit un episod memorialistic, evocând cu nostalgie și emoție primul contact cu poezia „Scrisoarea I”, într-un comentariu personalizat. Camelia Chirchiboi și Luminița Dascălu ne-au (în)cântat pe versurile eminesciene, acompaniate de vocea de bariton a domnului Ion Măgeanu, pentru ca apoi, de la distanță, Silviu Dachin să ne transmită un mesaj emoționant prin intermediul unui material video.

 

            Vineri, 27 ianuarie, ne vom apleca asupra textelor lui Dragoș F. Voicu.

 

Liviu Chifane  

Cronică de cenaclu - O pagină din istoria „ascunsă” a Brăilei

 

            Vineri, 9 decembrie, membrii cenaclului „Alter Ego” s-au reunit pentru ultima dată în anul 2022, sărbătorind atingerea pragului de cinci întâlniri în atelierul literar organizat la Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila.

            Secțiunea de „disecție” literară a avut ca material textele scrise de Georgiana Vâju, extrase din romanul în lucru „Ibrail. Pe malul stâng al Dunării”. Autoare a mai multor cărți „romantice, feminine, consumabile și cu evidentă tentă comercială” (Dragoș F. Voicu) – cu titluri precum „Nu te împiedica de mine, te implor!” (2016), „Alt cuvânt pentru dor” (2017) sau „Don’t cry, just fly” (2018), toate publicate la editura Quantum Publishers – Georgiana Vâju se află într-o perioadă de căutări, în care încearcă să își cizeleze stilul și să se apropie tot mai mult de literatura cu valoare artistică și culturală. Ca formulă narativă, pare să se fi oprit în zona romanului biografic (biografie romanțată), prin volumul „Doamna Eminescu” (2021), trecând apoi la romanul-reportaj de natură istorică, prin opera din care au fost preluate fragmentele discutate în cenaclu:

           

            Brăila; vara anului 1996

            ⸺ Chiar ați iubit o prostituată, domnule chestor?

            — Mă judecați din început, îmi dau seama. Da, am iubit. Nu una, ci două femei din bordel. Și, cum să nu iubesc, domniță? Am iubit ce a ales inima, ce a vrut ea.

            — Nu vă judec chiar deloc.

            — Să nu o faci, nici cu gândul. Iubirea m-a ținut în viață. Și astăzi tot ea mă ține viu. Mai exact, trăiesc datorită amintirilor iubirii.

            Sunt un pic șocată de nonșalanța cu care recunoaște că a iubit femei de moravuri ușoare, dar încerc să-mi camuflez uimirea. Îmi fac de lucru cu pixul în carnet, notând, apoi verific dacă reportofonul este pornit, pentru că nu vreau să-mi scape nimic din mărturisirea chestorului.

            Dincolo de uimire, am toată stima pentru acest om ajuns la frumoasa etate de nouăzeci și șase de ani. Deși fizicul nu-i mai permite aroganța de altă dată, se încăpățânează să se țină semeț. Stă cu spatele drept, lipit de speteaza scaunului și fumează dintr-o pipă cu o poftă molipsitoare. Pot spune, după postură, că la viața lui a fost un tânăr hotărât și ambițios. Perioadă pe care îl forțez să și-o amintească este cea a anilor ʽ20 – ʽ30, când avea în jur de treizeci de ani, cam la un deceniu după Primul război Mondial.[...]

 

            „Chestorul Leonid. Brăila, vara anului 1929  

            De o săptămână încoace, nu fusese zi lăsată de la Dumnezeu să nu plouă. O zăpușeală umedă clocea străzile Brăilei, și nici măcar vântul care se iscase nu izbutea să răcorească aerul. Firicele fine de nisip, amestecate cu frunze și flori smulse de pe ramuri, pluteau în rotocoale prin văzduh, îngreunând privirea. Ochii îi țineam pe jumătate închiși, numai cât să pot zări printre pleoape. Cu toate astea, nu zoream. Înaintam alene, cufundat cu totul într-ale mele. Cerul devenise de culoarea oțelului. Deodată, bolta se despică în două și un fulger lumină zarea. Dinspre Galați se auzi și vuietul trăsnetului. Primii stropi grei începuseră să cadă. Bezmetici și speriați de furia naturii, oamenii căutau adăpost prin locuri ferite de ploaie. Eu, nepăsător, admiram spectacolul naturii dezlănțuite. Aș mai fi dat un târcol pe cheiul Dunării, aș fi zăbovit în ploaie să văd lumina cea tainică a cerului, norii ce se oglindeau în apa plumburie, aș mai fi contemplat văzduhul încruntat. Lucrurile asta nu mă speriau. Fusesem crescut la țară, mai mult pe-afară decât pe dinăuntru, și eram deprins de mic cu furia naturii.” [...]

 

                Tema abordată este cea a caselor de toleranță din Brăila interbelică, o problematică delicată, surprinsă din perspectiva unui chestor însărcinat cu „supravegherea caselor de prostituțiune”, intervievat de un narator-reporter, prilej pentru a realiza o incursiune în acele vremuri. Detaliile istorice se împletesc cu experiența personală a personajului, care devine la rândul său narator al unor experiențe tulburătoare.

            „Combinând romanul istoric cu ficțiunea și apelând la o documentare solidă, autoarea îmbogățește cu tușe inedite tabloul Brăilei de altădată, un oraș predestinat, în egală măsură, prosperității și decadenței. Fragmentele cuprind elemente de dramatism, așezând scrierea sub semnul pasiunii și al unui destin implacabil; de fapt, parcă poți auzi gongul destinului, cu intrigi, capricii, șoapte, vicii și obscurități, o tentație căreia cititorul nu-i poate rezista.” (Adriana Bănică Petre)

            Georgiana Vâju a reușit să creeze o veritabilă radiografie a fenomenului prostituției din perioada surprinsă, un fenomen apărut și dezvoltat pe fondul unei ample înfloriri a urbei (Gabriela Petre). Secvențele lecturate se încadrează în specificul literaturii brăilene, surprinzând atmosfera orașului (Luminița Dascălu) printr-o contextualizare atentă, pentru care se folosesc cu succes elementele descriptive care dau savoare unui anumit timp. Sunt surprinse afirmații despre instituția căsătoriei, despre condiția femeii, despre moarte, conferind astfel autenticitate paginilor (Camelia Chirchiboi). Este conturată culoarea locală prin intermediul titlului, care amintește de toponimul otoman utilizat pentru denumirea Cetății Brăilei, iar numele personajelor, precum Natasha sau Edita, reflectă caracterul cosmopolit al urbei (Iulian Mitof).

            Scena discuției dintre chestor și prostituata Natasha, o victimă a societății și a precarității educației, surprinde comportamentul unei ființe ajunse în situație limită. Personajul se remarcă prin limbajul colocvial, foarte bine construit (Liliana Toma), vădind atât inteligență, cât și viclenie (Ana Maria Dan).

            Stilul autoarei „a căpătat maturitate și profunzime” în comparație cu primele cărți publicate (Dragoș F. Voicu). Descrierile prezintă consistență și contribuie la creionarea atmosferei ce reflectă, în spirit naturalist, tumultul interior al personajelor și decadența morală a societății. Dialogurile sunt firești, personajele au vitalitate și se remarcă caracterizarea prin intermediul limbajului, mai ales cel colocvial. Totuși, insistența asupra temei iubirii, privite adesea cu naivitate, păstrează scriitura într-o zonă a incertitudinii. Tratată ca o problematică a societății, tema prostituției poate deveni un subiect interesant, însă ar trebui evitată alunecarea spre frivolitate și obscurantism. De asemenea, paginile care încearcă să redea culoarea istorică a orașului par uneori nefirești, prin inserarea de citate „memorabile” și note de subsol deloc necesare. (Liviu Chifane)         

           

            A urmat un moment poetic, în cadrul căruia au lecturat texte proprii:

            Iulian Mitof – „Aș scrie”, „Venit-ai”

            Ana Maria Dan – „Cianurat”, „Șervețel”

            Camelia Chirchiboi – „Într-un timp ce semăna cu ceața”

            Luminița Dascălu – „Sălile de așteptare din camera mea”

 

            Liliana Toma a prezentat conținutul unei povestiri inspirate de amintirea călătoriilor cu sania înconjurată de lupi flămânzi, iar Dragoș F. Voicu a lecturat povestirea comică „chirurgicală” intitulată „Apofiza și Tendonul”.

             Următoarea întâlnire va avea loc vineri, 13 ianuarie 2023, între orele 16 și 19, la Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila. Va citi poeta Luminița Dascălu.

            Crăciun fericit tuturor și un an nou cu spor la creație și cât mai multe realizări literare!

Liviu Chifane