Vineri, 27 ianuarie, membrii
cenaclului „Alter Ego” s-au întrunit în sala „Fănuș Neagu” a Bibliotecii
Județene „Panait Istrati” Brăila pentru a-și apleca atenția asupra textelor lui
Dragoș F. Voicu. Chirurg de profesie, acesta este autorul a trei volume de
tablete intitulate „Dr. Blue” și publicate în regim propriu.
Textele propuse pentru discuție au inclus atât proză („Consolare”,
„Spre dimineață”, „Grătarul”, „Profesorul”) cât și poezie („Mi-e dor de tine”,
„Te iubesc, viață!”, „Unde ești”, „Haiku”, „Zen”, „Octombrie”, „E toamnă”).
Visul trece treptat de la plăsmuire,
la realitate. Timpul se scurge dinspre nicicând, către dimineață. Dacă alarma
telefonului nu a sunat încă, e doar pentru că am programat-o, ca de obicei, la
6.30. Afară, lumina zvâcnește printre ultimele umbre ale nopții, spre răsărit.
Sunt aproape
treaz și, totuși, trupul mi-e moale, inert, cerșind încă un strop de trandăvie,
în așternutul cald.
Neuronii mai harnici au început deja
încărcarea sistemului de operare, în memoria de lucru, iar aplicațiile încep să
ruleze.
Copilul la școală... La spital,
trebuie să ajung până la 7.45, pentru că mă așteaptă cel cu controlul, și cel
cu concediul, și cel cu internarea, mamăăă!, ăla cu icterul, și cel cu
reintervenția, tot săptămâna asta trebuie s-o fac?, și cel cu problema aceea.
Ah, colegul ăla mă rugase ceva, ah, da...dar parcă îi semnasem hârtia...? Da,
da, am semnat-o. Am infirmieră azi la Septic? Dar pansamentele cine le face?
Asistentele aveau ceva să-mi spună, mici-multe nemulțumiri, s-au organizat, au
pus și pe hârtie totul, emisarele vor fi la ușă. O cafea călduță mi-o face și
mie cineva, la prima oră? Dar amărâtul ăla cu 'enșpe tuburi de dren, din
Reanimare? Ieri dimineață, îl lăsasem fără sondă nazogastrică. O mai fi vărsat?
O mai fi dat vreo bășină? Ar fi cazul, după atâtea zile...Nuuu, e bine, altfel
mă sunau fetele de gardă, de acolo. De la direcția spitalului, urma să îmi vină
o mapă la semnat. Trebuie să o rezolv, înainte de a intra în sală. Daaa, o
rezolv, bine că nu am mult de operat și că e abia luni. Ei, luni? Nu e ședință
la Colegiul Medicilor!? E marți, offf...E ziua aia, când programul operator e
încărcat maximal...Mai lăsați-le dracului și pe miercuri-joi! Ați uitat că azi
sunt trei ceasuri rele? Absolut toate sunt urgențe? Imi pare rău, dar chiar
trebuie să intru primul azi, la sala 1. Oare care anestezist colaborează azi cu
mine? Știu, da, e ok, normal, fiecare chirurg își are anesteziștii pe care îi
merită, ei toți mă merită pe mine, ha! Să nu uit să o sun pe mama, când ies din
sală! Aseară, nu se simțea prea bine... („Spre dimineață”)
E
TOAMNĂ
e-o toamnă ciudată
și timpu-i târziu
și luna e roată
și drumul nu-l știu
aș pleca nu știu unde
dar totu-i pustiu
și noaptea m-ascunde
sub un cer cenușiu
mai bine-aș rămâne
lângă inima ta
cu șoaptele zâne
să mă poți alinta
e o toamnă ciudată
legănând amintire
iar viața mea-i toată
doar dor și iubire
Proza lui Dragoș F. Voicu are un caracter simplist,
spontan (Iulian Mitof), cu aspect de instantanee realiste, scurte reprezentări
ale realității, cu subiecte preponderente din lumea medicală, care îi permit
autorului să mediteze asupra unor teme cu o mai mare profunzime artistică
(Liviu Chifane). Unele fragmente, mai elaborate (precum „Grătarul”), surprind
cu ingeniozitate anumite fapte marcante ce favorizează exprimarea tranșantă a
unor adevăruri, precum condiția defavoritzată a femeii. Stilul este contemporan,
cinematografic (Adriana Bănică Petre) iar unul dintre punctele forte este
spiritul umorului (Camelia Cornelia Budan), uneori agresiv, folosindu-se de
propoziții scurte „ca niște gloanțe” pentru a arunca personajele în derizoriu
(Adrian Victor Vank). Se remarcă tehnica jurnalului (Liliana Toma), capacitatea
de a crea personaje „în carne și oase” (ne bântuie încă și acum personajul
Angelina din „Consolare”), în detrimentul ficțiunii, dinamismul, autoironia,
apăsarea (poate prea tare a) pedalei realului (Luminița Dascălu). Dragoș F.
Voicu are darul de a capta atenția prin felul său bonom de a fi, în contrast cu
personajele sale, unele cu trăsături de caracter ciudate, care le fac să iasă
în evidență printre cei în mijlocul cărora trăiesc (Ion Măgeanu). În altă
ordine de idei, scriitura lui Dragoș F. Voicu dă, în general, impresia de
schematism și lipsă a rigurozității, textul fiind încărcat uneori de
stereotipuri și clișee. Se simte nevoia de „croșetare”, de aprofundare și
finisare, de stilizare a numeroaselor subiecte de care pare să nu ducă lipsă
niciodată (Liviu Chifane, Valentin Popa, Adriana Bănică Petre, Virgil
Andronescu).
Spre deosebire de proză, poeziile lui Dragoș F. Voicu
sunt, mai degrabă, încercări lirice cu tonalitate de versuri pentru balade folk
sau însemnări minimaliste în care se întrezăresc, totuși, fine rezonanțe
poetice.
Poeta Veronica Teodoru a analizat critic poeziile
intitulate „Haiku”, sugerând că sunt mai degrabă tristihuri, prezentându-ne în
contrast principiile și regulile autentice ale acestui gen de poezie. În
prelungirea discuției, ne-a lecturat o creație extrasă din propriul volum de
haiku și alte două poezii: „Sonet” și „Feng shui”.
Au citit, de asemenea: Iulian Mitof – poemul [Ochii tăi două castane coapte]; Toni Marțian – o
epigramă dedicată lui Dragoș F. Voicu; Virgil Andronescu – un fragment din
volumul „Foaie de observație – jurnalul unei conștiințe”, Editura PIM, Iași,
2012.
La inițiativa Cameliei Cornelia Budan, am discutat despre
tehnicile de construcție a personajului, fiecare autor de proză prezent
dezvăluind propriile „secrete” și moduri de abordare. În final, apropiata
lansare a romanului „Theodoros” de Mircea Cărtărescu la Brăila a declanșat o
scurtă discuție despre scriitor și opera sa.
Următoarea întâlnire va
avea loc vineri, 10 februarie, între orele 16.00 și 19.00.
Liviu Chifane
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu