Cronică de cenaclu – Observație socială, ironie, umor fin, călătorii între vis și realitate...

 

              

Vineri, 18 noiembrie 2022, la cenaclul Alter Ego, în sala „Fănuș Neagu” a Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila, Adrian Victor Vank a supus atenției texte diverse, care demonstrează o evoluție certă a scriiturii acestuia spre un stil autentic și solid.

            Judecător de profesie, Adrian Victor Vank este coautor, alături de profesoara și scriitoarea Adriana Bogatu, al volumelor „Dresorul de cactuși” (Editura Creator, 2019), „...Și duminică e tot sâmbătă” (Creator, 2020) și „Futilități electorale și alte povești de adormit oamenii mari” (Creator, 2021). După această etapă, și-a continuat căutările livrești prin volumele individuale „Cele trei lumini ale Crăciunului” (Creator, 2021) și „Aproape adevărat” (Creator, 2022).

            Cele trei texte lecturate au fost: „Angioplastie” (din vol. „Dresorul de cactuși”), „Iceland – Niceland” (din vol. „...Și duminică e tot sâmbătă”) și un fragment din opera literară cu titlul „Aurora”, aflată în curs de apariție la Editura Creator.

            Și-au exprimat părerile: Liviu Chifane, Gabriela Petre, Liliana Toma, Adriana Bănică Petre, Laura Dobrea, Georgiana Vâju, Toni Marțian, Luminița Dascălu, Camelia Cornelia Budan, Valentin Popa, Ana Maria Dan.

            Primele două texte au evidențiat stilul particular al autorului, faptul că acesta este un observator fin al lumii contemporane, folosindu-se de ironie și umor pentru a sonda atât tarele sociale, cât și fibrele intime ale propriei sensibilități (Liviu Chifane). Adrian Victor Vank are darul de a exploata acele detalii ale realității care au potențial literar (Valentin Popa). Prin colecția de personaje și probleme cu care acestea se confruntă, autorul portretizează o societate abrutizată și deteriorată, folosindu-se de un ton sardonic uneori pentru a denunța trecutul dureros al protagoniștilor, confruntându-se atât cu realitatea individuală, cât și cu cea socială a României (Adriana Bănică Petre). Autobiograficul este topit în stilul cultural, cu numeroase trimiteri livrești sau muzicale, inserând elemente ale colocvialului, care fac narațiunea atractivă, simpatică și cursivă (Liliana Toma, Gabriela Petre, Laura Dobrea).

            Fragmentul din volumul „Aurora” validează puterea de ficționalizare a lui Adrian Victor Vank, dovedită prin nucleele narative cu valoare alegorică și simbolică din primele volume și dusă mai departe în culegerea de povestiri de sezon pentru copii „Cele trei lumini ale Crăciunului”. Se vădește un creator abil de povești și lumi ficționale ce reflectă problematici profunde ale condiției umane și teme literare consacrate, precum timpul, memoria, moartea sau relația dintre realitate și proiecție mentală (Liviu Chifane). Autorul mizează cu pricepere pe efectele literare ale sondării memoriei, generate de o anumită stare fizică sau psihologică. Se creează o atmosferă impresionantă prin trecerile de la un cadru la altul și de la un plan narativ la altul, ceea ce denotă știință a scriiturii (Valentin Popa). Fragmentul citit exploatează, de asemenea, simbioza între muzică și literatură și efectele acesteia asupra personalității unui om. Prin atmosfera creată, cititorul ajunge să trăiască în lumea conturată de proza lui A.V.Vank (Camelia Cornelia Budan). Acesta se remarcă prin umanitate, experiență de viață, bagaj cultural bogat, plăcerea povestirii, analiza minuțioasă a gestului, analiza psihologică atentă și multe alte particularități (Luminița Dascălu). Fragmentul te invită să părăsești ordinea spațio-temporală și să-ți activezi glanda pineală pentru a ajunge pe un tărâm în care posibilitățile sunt infinite, oamenii fiind autorii propriilor vieți, cei care își scriu poveștile, regizorii propriilor filme (Adriana Bănică Petre).  Prin lectura unui astfel de text ajungi să trăiești o stare psihedelică, de reverie, susținută considerabil de buclele și salturile temporale, asemenea unui spectator al unei piese de teatru de un dinamism filozofic puternic (Ana Maria Dan).

            Redăm mai jos câteva secvențe ilustrative din textele prezentate în cenaclu:

 

            La început, a fost o durere ușoară în gambe, o ușoară jenă la mers, fără nimic alarmant. Cu timpul, durerea a crescut în intensitate și nu am mai putut face decît un număr limitat de pași, cam zece. Nasol, în contextul în care pînă la birou am cîteva mii de pași de făcut! Cumătrul mi-a zis că durerea aceea are o denumire specifică. Nu am reținut denumirea, știu doar că era specifică și te ducea cu gîndul la un pesticid, nu la o durere de picioare. In fine, e doctor și știe chestii medicale. In general, medicina a oferit denumiri științifice multor chestii ce țin de imperfecțiunile organismului uman. În prezent, strict statistic, numărul termenilor medicali depășește cu mult numărul afecțiunilor tratabile. Exact ca în societate, unde inventarul problemelor este sensibil mai mare decît inventarul soluțiilor. („Angioplastie”)

 

            „Pe cine naiba cunosc eu în Islanda? Nu e ca și cum ai merge la Pitești, unde e imposibil să nu dai de prietenul unui prieten sau de un cumătru al unui cumnat de-al unui coleg dă birou. Așa, din auzite, o știu pă Bjork. Cântăreața aia cu aer de copil obraznic și ermetic. Ar mai fi băieții de la Solstafir. Ascultam într-o perioadă albumele lor. Apoi le-am dat deoparte. Tot din auzite, îl știu pe unul din Brăila care a băgat groaza în islandezi, victime inocente ce nu-și încuie casele, ies în pijamale până la alimentara și își lasă cheile în contact. Brăileanul i-a ușurat de electronice și bijuterii până a fost strămutat îndărăt, la Brăila. Deci, singurul conațional, ba mai mult, concitadin, a părăsit insula cu cea mai sigură firmă de turism, Interpolul. Prin urmare, dacă mă întreabă cineva de unde sunt din România (deși nu prea cred), o să spun că sunt din Bertești. Nu cred că va avea (ăla) tupeul să supraliciteze și să mă întrebe din care Bertești, de Sus sau de Jos.” („Iceland-Niceland”)

           

            „Aurora privea amețită ecranul. Ea și Vladimir plimbându-se la braț, ea și Vladimir ținând câte un copil de mână, el o fetiță, iar ea un băiețel. Într-un colț al parcului, ea chinuindu-se să-l ridice pe Vladimir căzut lângă o sticlă de băutură. Ei doi certându-se. El lovind-o cu palma. Ei sărutându-se. Ea singură îmbrăcată în rochie neagră și ochii plini de lacrimi în fața unei cruci. Ei doi stând pe iarbă cu un coș de picnic alături. Ea înlăcrimată și cu buzele strânse pentru a înăbuși un hohot de plâns. Aurora era amețită de atâtea posibilități existențiale. Oricare dintre realitățile ce rulau pe ecran era mult mai bună decât cea pe care o trăia în prezent. S-a ridicat de pe scaun și a pornit spre ușa de ieșire. În drum spre ușă, s-a oprit și a întrebat:

            – Ce este dincolo de ușă?

            Celălalt Bob a ridicat din umeri și a răspuns:

            – Nu știu, poate un alt Bob sau o altă poveste.

            A apăsat clanța și a ieșit.” (fragment din vol. „Aurora”)

 

            Următoarea întâlnire a membrilor cenaclului Alter Ego va avea loc vineri, 9 decembrie 2022, între orele 16.00 și 19.00, la Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila, etajul al treilea. Își va prezenta scrierile pentru „disecție” textuală Georgiana Vâju.

 

Liviu Chifane

Cronică de cenaclu - Între disecție narativă a socialului și exorcizare poetică

 

    Vineri, 4 noiembrie 2022, Cenaclul Alter Ego Brăila a fost teritoriul unor discuții aprinse și foarte productive prilejuite de textele Gabrielei Petre și ale lui Virgil Andronescu.

           

            „E greu să furi!

            E greu să tragi pumni, să semeni teroare și mai cu seamă să nu-ți placă munca!

            Are 30 de ani și deja 3 condamnări, toate însumând, nici mai mult nici mai puțin de 10 ani.

            Are tatuat un punct înconjurat de alte patru, în dreptul degetului mare de la mâna dreaptă.

            E semnul prin care vrea să arate tuturor că el a fost la „mititica”. O glorie!

            A fost spaima colegilor de celulă și problema numărul unu a gardienilor. Când au scăpat de el, oamenii și-au făcut cruce. Și cei dinăuntru și cei din afara celulei. Mitu fură, escrochează, bate, înjură, amenință și poartă cuțit. Legat cu bandă de piele, deasupra șosetelor. Oamenii îl evită, prietenii de ticăloșii îl idolatrizează. Copiii fug din calea lui. Părinții îl blestemă. Doar fratele lui cel mare îl stăpânește. Îi trage câte o corecție bărbătească, burdușindu-l de pumni și picioare, în magazia din fundul curții. Și Mitu nu ripostează, pentru că se teme de „nenica”, adică de fratele lui cel mare. Nenica e strungar și are nevastă frumoasă. Pe Simona.” (Gabriela Petre, „Mitu”)

 

            Gabriela Petre a lecturat povestirile „Mitu” și „Măgărușul cu ochi albaștri” din volumul de proză scurtă „Disecție în social”, apărut în anul 2020 la Editura Ștef. Scrise într-un stil simplu și direct, tabletele Gabrielei Petre surprind tipologii sociale prin portrete sumare, punctate în caracteristici fizice sau emoționale esențiale. Dincolo de aspectul rezumativ, textele sale emană energie narativă și ironie socială (Liviu Chifane). Poate fi identificată o anumită adâncime psihologică (Georgiana Vâju) care conferă narațiunii caracterul de cercetare socială menită să sondeze suferința lăuntrică a personajelor (Camelia Chirchiboi) printr-un limbaj ce creează efectul de „aspru-urzicat” (Adrian Victor Vank). Pe alocuri, scrisul Gabrielei Petre pare să „taie în carne vie fără anestezie” (Laura Dobrea), reușind să dezvăluie impactul condiționărilor psihologice asupra comportamentului și acțiunilor umane (Adriana Bănică Petre) prin destinul lui Mitu – amintind, alături de fratele său, Gigel, de Bozoncea și Paraschiv, din romanul „Groapa” de Eugen Barbu (Dragoș F. Voicu) -, pungașul care ajunge să își înjunghie propriul frate, sau prin povestea fetiței bolnave ce resimte efectele emoționale ale familiei destrămate. Autoarea reușește să ajungă la sufletul unor cititori care au experimentat anumite suferințe, însă stilul de expunere simplu, direct și accesibil poate părea prea ușor pentru cititorii mai pretențioși (Valentin Popa), simțindu-se uneori nevoia unei aprofundări a scriiturii (Armanda Filipine).

           

            „Nu-mi dispar din minte singurătățile

            Lui Cioran; Ale mele m-au năruit.

            Nu pot uita ultima citire din Coran

            A dictatorului Sadam Hussein

            Înainte de tragerea trapei.

            Și nici moartea brutală a tinereții

            Lui Labiș pe linii paralele ale cotidianului nostru.

            Numai tramvaiul mă mai plimbă prin ploaia de

            acum...” (Virgil Andronescu, „Versete contemporane”)

 

            Cu o carieră literară îndelungată și solidă și un stil complex și eleborat, Virgil Andronescu (autor al unor valoroase volume de poezii, precum „Ultimele luni din viața umbrei mele” (2010), „După Dumnezeu, potopul!” (2011), „Cronica potopului după Dumnezeu” (2014), „Necropsie lirică” (2017) sau „Semne și cuie” (2019)) este un nume marcant al vieții literare și culturale brăilene, consacrat nu numai prin activitatea artistică, ci și prin receptarea critică bogată, semnată de nume importante, precum Viorel Coman sau Adi G. Secară. A fost prezentat poemul „Versete contemporane”, extras din volumul „Levitații și căderi” (Editura Infoest, 2021), alături de două texte inedite, datate octombrie 2022, „Așteptându-l pe Moise” și „Oglinzi-oglindiri”. Textele lui Virgil Andronescu, un adevărat „parcurs istoric în rime” al unui om care se sacrifică pe altarul iubirii (Adriana Bănică Petre), dovedesc un discurs poetic matur, oscilând între rostirea goală, anticalofilă și metafore surprinzătoare. Poemele sale sunt adevărate cronici contemporane subiective, în care se simte vocea unui „profet decăzut” (Liviu Chifane), un poet ce se situează în afara canoanelor și își sedimentează o voce caracterizată prin trăire, suferință, revoltă, amărăciune, ironie/autoironie amplificate la scară planetară, chiar biblică (Luminița Dascălu). Tema obsedantă a poeziilor lui Virgil Andronescu pare să fie în continuare disputa cu Dumnezeu, care apare și în volumele anterioare, divinitatea fiind zugrăvită, în manieră cioraniană, în ipostaze jenante (gunoier). Poetul știe să surprindă prin contraste cu efect de impact, simțindu-se totuși o monotonie în ecuația acelorași teme și efectele unei lirici apăsătoare (Valentin Popa). Poezia lui Virgil Andronescu emană tragism, pare o formă de exorcizare din care țâșnește viața chinuită de angoase (Gabriela Petre). Autorul are abilitatea de a surprinde o realitate scindată între îndeletniciri și idealuri de viață, cu un stil franc, încapsulat în cuvinte puternice și sugestive, cu o continuă pendulare între întrebare și răspuns (Camelia Chirchiboi), expresie a suferinței unui suflet sensibil, care poate sfida nedreptățile, dar nu acceptă osândirea, obosit să lupte cu destinul implacabil al omului (Dragoș F. Voicu).

           

            În continuarea serii, Armanda Filipine a lecturat textul alegoric „Povestea copăcelului îndărătnic”, expresie a luptei împotriva rasismului și xenofobiei și a apelului la toleranță și reconciliere socială. Ana Maria Dan,  elevă la Colegiul Național „Gheorghe Munteanu Murgoci”, a citit poemul „Mâinele de după ieri, minus azi”, iar Camelia Chirchiboi a încheiat seria lecturilor cu textul „Pastel”. Adrian Victor Vank a vorbit despre noua sa carte, „Aproape adevărat”, în curs de apariție la Editura Creator, un volum de ,,povești benigne”, așa cum le-a numit chiar autorul. De asemenea, Virgil Andronescu a invitat membrii cenaclului la lansarea volumului „Levitații și căderi”, care va avea loc în data de 28 noiembrie 2022, ora 17.00, în sala „Fănuș Neagu” a Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila.

           

            Următoarea întâlnire a membrilor cenaclului Alter Ego va avea loc vineri, 18 noiembrie 2022, când Adrian Victor Vank va prezenta pentru „disecție” un set de texte narative diverse, atât din volumele deja publicate, cât și din cele aflate în lucru.

 

Liviu Chifane