Vineri, 9 decembrie, membrii
cenaclului „Alter Ego” s-au reunit pentru ultima dată în anul 2022, sărbătorind
atingerea pragului de cinci întâlniri în atelierul literar organizat la
Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila.
Secțiunea de „disecție” literară a avut ca material
textele scrise de Georgiana Vâju, extrase din romanul în lucru „Ibrail. Pe
malul stâng al Dunării”. Autoare a mai multor cărți „romantice, feminine,
consumabile și cu evidentă tentă comercială” (Dragoș F. Voicu) – cu titluri precum
„Nu te împiedica de mine, te implor!” (2016), „Alt cuvânt pentru dor” (2017)
sau „Don’t cry, just fly” (2018), toate
publicate la editura Quantum Publishers – Georgiana Vâju se află într-o
perioadă de căutări, în care încearcă să își cizeleze stilul și să se apropie
tot mai mult de literatura cu valoare artistică și culturală. Ca formulă
narativă, pare să se fi oprit în zona romanului biografic (biografie romanțată),
prin volumul „Doamna Eminescu” (2021), trecând apoi la romanul-reportaj de
natură istorică, prin opera din care au fost preluate fragmentele discutate în
cenaclu:
Brăila; vara anului 1996
⸺ Chiar ați iubit o prostituată,
domnule chestor?
— Mă judecați din început, îmi dau
seama. Da, am iubit. Nu una, ci două femei din bordel. Și, cum să nu iubesc,
domniță? Am iubit ce a ales inima, ce a vrut ea.
— Nu vă judec chiar deloc.
— Să nu o faci, nici cu gândul.
Iubirea m-a ținut în viață. Și astăzi tot ea mă ține viu. Mai exact, trăiesc
datorită amintirilor iubirii.
Sunt un pic șocată de nonșalanța cu
care recunoaște că a iubit femei de moravuri ușoare, dar încerc să-mi camuflez
uimirea. Îmi fac de lucru cu pixul în carnet, notând, apoi verific dacă
reportofonul este pornit, pentru că nu vreau să-mi scape nimic din mărturisirea
chestorului.
Dincolo de uimire, am toată stima
pentru acest om ajuns la frumoasa etate de nouăzeci și șase de ani. Deși
fizicul nu-i mai permite aroganța de altă dată, se încăpățânează să se țină
semeț. Stă cu spatele drept, lipit de speteaza scaunului și fumează dintr-o pipă
cu o poftă molipsitoare. Pot spune, după postură, că la viața lui a fost un tânăr
hotărât și ambițios. Perioadă pe care îl forțez să și-o amintească este cea a
anilor ʽ20 – ʽ30, când avea în jur de treizeci de ani, cam la un deceniu după
Primul război Mondial.[...]
„Chestorul Leonid. Brăila, vara
anului 1929
De o săptămână încoace, nu fusese zi lăsată de la
Dumnezeu să nu plouă. O zăpușeală umedă clocea străzile Brăilei, și nici măcar
vântul care se iscase nu izbutea să răcorească aerul. Firicele fine de nisip,
amestecate cu frunze și flori smulse de pe ramuri, pluteau în rotocoale prin văzduh,
îngreunând privirea. Ochii îi țineam pe jumătate închiși, numai cât să pot zări
printre pleoape. Cu toate astea, nu zoream. Înaintam alene, cufundat cu totul
într-ale mele. Cerul devenise de culoarea oțelului. Deodată, bolta se despică
în două și un fulger lumină zarea. Dinspre Galați se auzi și vuietul trăsnetului.
Primii stropi grei începuseră să cadă. Bezmetici și speriați de furia naturii,
oamenii căutau adăpost prin locuri ferite de ploaie. Eu, nepăsător, admiram
spectacolul naturii dezlănțuite. Aș mai fi dat un târcol pe cheiul Dunării, aș
fi zăbovit în ploaie să văd lumina cea tainică a cerului, norii ce se oglindeau
în apa plumburie, aș mai fi contemplat văzduhul încruntat. Lucrurile asta nu mă
speriau. Fusesem crescut la țară, mai mult pe-afară decât pe dinăuntru, și eram
deprins de mic cu furia naturii.” [...]
Tema abordată este cea a caselor de toleranță din Brăila
interbelică, o problematică delicată, surprinsă din perspectiva unui chestor însărcinat
cu „supravegherea caselor de prostituțiune”, intervievat de un narator-reporter,
prilej pentru a realiza o incursiune în acele vremuri. Detaliile istorice se
împletesc cu experiența personală a personajului, care devine la rândul său narator
al unor experiențe tulburătoare.
„Combinând romanul istoric cu ficțiunea și apelând la o
documentare solidă, autoarea îmbogățește cu tușe inedite tabloul Brăilei de altădată,
un oraș predestinat, în egală măsură, prosperității și decadenței. Fragmentele
cuprind elemente de dramatism, așezând scrierea sub semnul pasiunii și al unui
destin implacabil; de fapt, parcă poți auzi gongul destinului, cu intrigi,
capricii, șoapte, vicii și obscurități, o tentație căreia cititorul nu-i poate
rezista.” (Adriana Bănică Petre)
Georgiana Vâju a reușit să creeze o veritabilă
radiografie a fenomenului prostituției din perioada surprinsă, un fenomen
apărut și dezvoltat pe fondul unei ample înfloriri a urbei (Gabriela Petre). Secvențele
lecturate se încadrează în specificul literaturii brăilene, surprinzând
atmosfera orașului (Luminița Dascălu) printr-o contextualizare atentă, pentru
care se folosesc cu succes elementele descriptive care dau savoare unui anumit
timp. Sunt surprinse afirmații despre instituția căsătoriei, despre condiția
femeii, despre moarte, conferind astfel autenticitate paginilor (Camelia
Chirchiboi). Este conturată culoarea locală prin intermediul titlului, care
amintește de toponimul otoman utilizat pentru denumirea Cetății Brăilei, iar
numele personajelor, precum Natasha sau Edita, reflectă caracterul cosmopolit
al urbei (Iulian Mitof).
Scena discuției dintre chestor și prostituata Natasha, o
victimă a societății și a precarității educației, surprinde comportamentul unei
ființe ajunse în situație limită. Personajul se remarcă prin limbajul colocvial,
foarte bine construit (Liliana Toma), vădind atât inteligență, cât și viclenie
(Ana Maria Dan).
Stilul autoarei „a căpătat maturitate și profunzime” în
comparație cu primele cărți publicate (Dragoș F. Voicu). Descrierile prezintă
consistență și contribuie la creionarea atmosferei ce reflectă, în spirit
naturalist, tumultul interior al personajelor și decadența morală a societății.
Dialogurile sunt firești, personajele au vitalitate și se remarcă
caracterizarea prin intermediul limbajului, mai ales cel colocvial. Totuși, insistența
asupra temei iubirii, privite adesea cu naivitate, păstrează scriitura într-o
zonă a incertitudinii. Tratată ca o problematică a societății, tema
prostituției poate deveni un subiect interesant, însă ar trebui evitată
alunecarea spre frivolitate și obscurantism. De asemenea, paginile care încearcă
să redea culoarea istorică a orașului par uneori nefirești, prin inserarea de citate
„memorabile” și note de subsol deloc necesare. (Liviu Chifane)
A urmat un moment poetic, în cadrul căruia au lecturat
texte proprii:
Iulian Mitof – „Aș scrie”, „Venit-ai”
Ana Maria Dan – „Cianurat”, „Șervețel”
Camelia Chirchiboi – „Într-un timp ce semăna cu ceața”
Luminița Dascălu – „Sălile de așteptare din camera mea”
Liliana Toma a prezentat conținutul unei povestiri inspirate de amintirea călătoriilor cu sania înconjurată de lupi flămânzi, iar Dragoș F. Voicu a lecturat povestirea comică „chirurgicală” intitulată „Apofiza și Tendonul”.
Crăciun fericit tuturor și un an nou cu spor la creație și
cât mai multe realizări literare!
Liviu Chifane
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu