Cronică de cenaclu – Între realismul cazon și culorile Brăilei de altădată

 

        Vineri, 24 martie 2023, cenaclul „Alter Ego” s-a reunit cu scopul de a trece prin lupa critică creațiile domnului Ion Măgeanu, militar de profesie (general), care a găsit în literatură teritoriul fertil pentru a împăca două dintre temele care îl pasionează, armata/războiul și istoria Brăilei, aspect evidențiat prin textele transmise și supuse atenției: „Strada Regală”, „La Brăila-n port...”, „Noi suntem plutonul, Gâscă! Amintirile unui veteran”, „Ultimul erou de război. I – Muntele de piatră”, „Ultimul erou de război. II – Izbăvirea”, „Marșul damnaților”, „Inspecția – pamflet cazon”.

 

ULTIMUL EROU DE RĂZBOI

I - MUNTELE DE PIATRĂ

(fragment)

 

               Noaptea cu lună plină, de sfârșit de aprilie sau mai degrabă de început de mai, nu-mi amintesc precis, ne cuprinsese sub cupola de întuneric presărată cu puzderia de stele. Vedeam valea din față ca-n palmă, de parcă priveam o pânză pictată în alb-negru, hașurată în cenușiu. Pata mai intunecată, asemenea unei pamblici aruncate neglijent pe pământ, marca firul văii. O dâră de întuneric formată din arbuști ascundea privirilor pârâul dat de gol, ici și colo, de sclipirile apei mângâiate de razele lunii. Brusc, m-au ajuns din urmă amintiri din vremea când mă plimbam pe cheiul Dunării cu Oana și în memorie mi-a revenit căldura palmei ei. Părea atât de real, încât nu realizam că, de fapt, strângeam în mână patul armei. Ordinul răstit, abia șoptit, al sergentului Miu, m-a trezit la realitate: ,,Culcat, soldat!” Am întrezărit umbrele din jur târându-se spre aliniamentul ordonat și trezit din visare, m-am trântit la pământ, speriat de pericolul la care m-am expus, căci din tărâmul nimănui, prin întuneric, ne pândeau ochi și puști gata să scuipe gloanțe către tot ce mișca în această parte a muntelui.

               Dincolo de vale, privirile se opreau pe un perete întunecat, ascuns luminii palide a lunii atârnate deasupra sa ca un ochi de ciclop. Părea un zid care ne despărțea de restul lumii și care își revărsa umbra prelungă, lăsând impresia că se va prăbuși peste coasta domoală luată în stăpânire de noi. O coastă care cobora spre pârâu în pinteni despărțiți de viroage adânci, săpate în sute de ani de apa scursă în pârâul din vale . Fiecare pinten era o insulă în oceanul pământiu al pajiștei presărate cu pâlcuri de pădure, cu arbuști, tufișuri și boscheți izolați, greu, dacă nu imposibil de ajuns de pe unul pe altul din cauza pereților abrupți ai râpelor.

 

            Deși se declară un începător în arta scrisului, Ion Măgeanu dovedește reale abilități de prozator, construind o narațiune fluentă, corectă epic, o proză masculină, obiectivă, cu personaje bine conturate, cu o intrare corectă în ficțiune, ceea ce îl face un autor interesant, care ar putea oferi texte valoroase în efortul de realizare a „romanului” Brăilei, atât de necesar în conturarea imaginii literare și istorice a orașului (Viorel Coman). 

            Se remarcă, printre altele, pedanteria cazonă, dar și veridicitatea descrierilor Brăilei de altădată, ca și cum cititorul ar fi luat de mână de autor și plimbat pe străzile orașului (Adrian Victor Vank). Evocarea scenelor de război amintesc de paginile memorabile din „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” a lui Camil Petrescu prin capacitatea de a reda experiența traumatizantă a frontului printr-o fructuoasă artă a detaliului. De asemenea, prezentarea Brăilei are valoare de document, dovedind o excelentă cunoaștere a locurilor, la care se adaugă acuratețea exprimării, dublată de curgerea frumoasă și amplă a frazei (Liliana Toma). 

            Textele prezentate sunt foarte bine scrise din punct de vedere literar, trădând, în ciuda modestiei autorului, o mână formată, fără ezitări, o îmbinare reușită a datelor din memorie cu cele obținute prin fabulație, reușind să ilustreze cu succes cele două teme predilecte, mai ales viața militară și războiul, anumite pasaje amintind de volumul „Moș Teacă” de Anton Bacalbașa (Valentin Popa). Proza lui Ion Măgeanu pare să se înscrie în rigorile clasice ale realismului, cu un stil destul de bine conturat, deja cu anumite amprente personale, în care se observă narațiunea așezată, descrierile veridice, care creează o atmosferă penetrantă, dialogurile bine înglobate în acțiune, jocul autentic al vocilor narative - ingrediente valoroase pe care autorul le are la îndemână pentru a realiza producții literare de calitate (Liviu Chifane).

             Următoarea întâlnire va avea loc vineri, 7.04.2023, când va citi Vergil Matei.

 

Liviu Chifane