Cronică de cenaclu – „Parastas cu punctuație”: poezie, cugetare, simțire

 

            Vineri, 13 ianuarie, a fost zi cu noroc și poezie pentru membrii cenaclului „Alter Ego”, care s-au reunit în sala „Fănuș Neagu” a Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila, pentru a sărbători începutul noului an.

            Poeta Luminița Dascălu, membră a Uniunii Scriitorilor din România, este autoarea mai multor volume valoroase de poezie, printre care enumerăm „Rime fragile” (Univers Enciclopedic, 1997), „Condominium” (Brumar, 2008), „Ținutul fratelui mai mare” (Charmides, 2013) și „fiara. nevisătorul. trei” (Cartea Românească, 2018). Textele prezentate în cenaclu sunt inedite, ilustrând continuele căutări poetice ale unui om care trăiește între și în cuvinte, nu numai prin natura profesiei, ci și prin vocația artistică. Titlurile textelor sunt ilustrative pentru acest demers: „Parastas cu punctuație”, „Ca o carte ce-și schimbă autorul”, „la fiecare aniversare pleacă unul”, „visul al treilea din timpul corona”, „la locomotive rebelle”, „Poemul nescris”, „Soția lui Loth” etc.

 

Parastas cu punctuație

 

Cred că e un fel de parastas,

Unul mic,

Cel mai mic,

Doar două persoane:

Eu și cu moarta.

Fără neamuri și fără popă.

Ea le ține locul crezând că încă e vie.

Ca la tot parastasul care se respectă,

mănânc și acolo, pe loc

și iau și la pachet.

Și ca la tot parastasul,

tragem bârfe

și râdem.

Eu râd, moarta râde, moartea râde

apoi schimbăm între noi rolurile.

Și iar râdem,

una în locul celeilalte,

una de cealaltă.

În culise, războiul.

 

visul al treilea din timpul corona

 

eram toți patru în vizită la castel

eu cristina și cei doi copii ai ei nepoții mei

deodată

cristina s-a schimbat la față mere ia uitați-vă uitați-vă

 

un fior mi-a străbătut trupul mi s-au înmuiat picioarele

veneau spre noi veseli și foarte colorat îmbrăcați

ei săltau veseli

aveau moriști și baloane și zmee

 

ea era îmbrăcată în alb

purta o mască albă și

cu un telefon alb ne fotografia cum ne-ar fi-mpușcat

 

geamăna mea și gemenii nepoților mei

coborau colina din fața castelului cu cerbi

geamăna mea de care eu n-am știut

gemenii lor de care nu știam

 

dacă această geamănă a existat atâția ani fără să știu

dacă gemenii lor au existat fără să se știe

atunci

e posibil

să mai existe gemeni de-ai noștri de care nu știm

 

trebuie doar să-i visez și pe ei

 

Soția lui Loth

 

spatele ei de piatră

susține spatele meu de carne

     ochii ei țintă spre Sodoma

     ochii mei țintă spre tine

 

            Prin poeziile sale, Luminița Dascălu dă glas unui lirism cult, foarte bine încapsulat într-o rostire cu rezonanțe gnomice, dar firească, îmbinând în mod ingenios monologul poetic cu inserții narativ-descriptive. Poemele prezentate în cenaclu ilustrează o anumită tendință spre minimalism, păstrând însă, prin forța sugestivă a metaforelor, prin nota de sarcasm și prin cugetări dureroase, un suflu poetic solid, cu rezonanță (Liviu Chifane). Versurile au o putere și o simțire aparte, din alte literaturi, cu o voce puternică, ce știe să contopească în materia lirică esențe subtile precum umorul inteligent, englezesc (Armanda Filipine). Este o poezie care se citește în etape, pe niveluri de interpretare, conturând o dramă personală, un adevărat dosar de existențe în care moartea devine o paradigmă, un alter ego al individului (Liliana Toma), o experiență personală, exploatată la nivel poetic prin surprinderea legăturii dintre imanent și transcendent (Adrian Victor Vank). Se simte în fiecare nervură o voce delicată, sensibilă, care atinge resorturile intime (Camelia Chirchiboi) și reflectă realitatea într-un mod deopotrivă lucid, crud, dar și sensibil, imaginativ, liric; un stil personal, care are un impact puternic asupra cititorului (Dragoș Voicu). Viața pare surprinsă prin ochii unui înțelept cu o deosebită mobilitate intelectuală, care contemplă sensurile existenței (Gabriela Petre).

 

            În mod inevitabil, predilecția temei morții în poemele Luminiței Dascălu a stârnit o adevărată dezbatere cu rezonanțe mioritice, lunecând spre istorisiri „mortuare” cu o doză consistentă de umor negru românesc. Profitând de ocazie, scriitorul Virgil Matei a lecturat povestirea „Veșnicesc ținându-se de mână” din volumul „Întâmplări de peste zi”.

 

            Adrian Victor Vank (căruia i-am urat „La mulți ani cu inspirație și condei bogat!” pentru 15 ianuarie) ne-a vorbit despre noul său roman, intitulat „Fragmentarium”, pe care l-a finalizat după nouă luni de muncă asiduă, urmând ca în cadrul viitoarelor întâlniri să ne vorbească mai pe larg despre acesta și să ne și lectureze câteva fragmente.

 

            Apropierea zilei de 15 ianuarie a fost marcată printr-un medalion „Mihai Eminescu”, în cadrul căruia a fost cinstită, prin lecturi, cântece și mărturisiri personale, personalitatea „poetului nepereche”. Iulian Mitof a citit poezia intitulată „Eminescul” iar Liliana Toma a marcat momentul prin poemul „Slove pe altarul vremii”. Camelia Cornelia Budan ne-a oferit un episod memorialistic, evocând cu nostalgie și emoție primul contact cu poezia „Scrisoarea I”, într-un comentariu personalizat. Camelia Chirchiboi și Luminița Dascălu ne-au (în)cântat pe versurile eminesciene, acompaniate de vocea de bariton a domnului Ion Măgeanu, pentru ca apoi, de la distanță, Silviu Dachin să ne transmită un mesaj emoționant prin intermediul unui material video.

 

            Vineri, 27 ianuarie, ne vom apleca asupra textelor lui Dragoș F. Voicu.

 

Liviu Chifane