Cronică de cenaclu - O pagină din istoria „ascunsă” a Brăilei

 

            Vineri, 9 decembrie, membrii cenaclului „Alter Ego” s-au reunit pentru ultima dată în anul 2022, sărbătorind atingerea pragului de cinci întâlniri în atelierul literar organizat la Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila.

            Secțiunea de „disecție” literară a avut ca material textele scrise de Georgiana Vâju, extrase din romanul în lucru „Ibrail. Pe malul stâng al Dunării”. Autoare a mai multor cărți „romantice, feminine, consumabile și cu evidentă tentă comercială” (Dragoș F. Voicu) – cu titluri precum „Nu te împiedica de mine, te implor!” (2016), „Alt cuvânt pentru dor” (2017) sau „Don’t cry, just fly” (2018), toate publicate la editura Quantum Publishers – Georgiana Vâju se află într-o perioadă de căutări, în care încearcă să își cizeleze stilul și să se apropie tot mai mult de literatura cu valoare artistică și culturală. Ca formulă narativă, pare să se fi oprit în zona romanului biografic (biografie romanțată), prin volumul „Doamna Eminescu” (2021), trecând apoi la romanul-reportaj de natură istorică, prin opera din care au fost preluate fragmentele discutate în cenaclu:

           

            Brăila; vara anului 1996

            ⸺ Chiar ați iubit o prostituată, domnule chestor?

            — Mă judecați din început, îmi dau seama. Da, am iubit. Nu una, ci două femei din bordel. Și, cum să nu iubesc, domniță? Am iubit ce a ales inima, ce a vrut ea.

            — Nu vă judec chiar deloc.

            — Să nu o faci, nici cu gândul. Iubirea m-a ținut în viață. Și astăzi tot ea mă ține viu. Mai exact, trăiesc datorită amintirilor iubirii.

            Sunt un pic șocată de nonșalanța cu care recunoaște că a iubit femei de moravuri ușoare, dar încerc să-mi camuflez uimirea. Îmi fac de lucru cu pixul în carnet, notând, apoi verific dacă reportofonul este pornit, pentru că nu vreau să-mi scape nimic din mărturisirea chestorului.

            Dincolo de uimire, am toată stima pentru acest om ajuns la frumoasa etate de nouăzeci și șase de ani. Deși fizicul nu-i mai permite aroganța de altă dată, se încăpățânează să se țină semeț. Stă cu spatele drept, lipit de speteaza scaunului și fumează dintr-o pipă cu o poftă molipsitoare. Pot spune, după postură, că la viața lui a fost un tânăr hotărât și ambițios. Perioadă pe care îl forțez să și-o amintească este cea a anilor ʽ20 – ʽ30, când avea în jur de treizeci de ani, cam la un deceniu după Primul război Mondial.[...]

 

            „Chestorul Leonid. Brăila, vara anului 1929  

            De o săptămână încoace, nu fusese zi lăsată de la Dumnezeu să nu plouă. O zăpușeală umedă clocea străzile Brăilei, și nici măcar vântul care se iscase nu izbutea să răcorească aerul. Firicele fine de nisip, amestecate cu frunze și flori smulse de pe ramuri, pluteau în rotocoale prin văzduh, îngreunând privirea. Ochii îi țineam pe jumătate închiși, numai cât să pot zări printre pleoape. Cu toate astea, nu zoream. Înaintam alene, cufundat cu totul într-ale mele. Cerul devenise de culoarea oțelului. Deodată, bolta se despică în două și un fulger lumină zarea. Dinspre Galați se auzi și vuietul trăsnetului. Primii stropi grei începuseră să cadă. Bezmetici și speriați de furia naturii, oamenii căutau adăpost prin locuri ferite de ploaie. Eu, nepăsător, admiram spectacolul naturii dezlănțuite. Aș mai fi dat un târcol pe cheiul Dunării, aș fi zăbovit în ploaie să văd lumina cea tainică a cerului, norii ce se oglindeau în apa plumburie, aș mai fi contemplat văzduhul încruntat. Lucrurile asta nu mă speriau. Fusesem crescut la țară, mai mult pe-afară decât pe dinăuntru, și eram deprins de mic cu furia naturii.” [...]

 

                Tema abordată este cea a caselor de toleranță din Brăila interbelică, o problematică delicată, surprinsă din perspectiva unui chestor însărcinat cu „supravegherea caselor de prostituțiune”, intervievat de un narator-reporter, prilej pentru a realiza o incursiune în acele vremuri. Detaliile istorice se împletesc cu experiența personală a personajului, care devine la rândul său narator al unor experiențe tulburătoare.

            „Combinând romanul istoric cu ficțiunea și apelând la o documentare solidă, autoarea îmbogățește cu tușe inedite tabloul Brăilei de altădată, un oraș predestinat, în egală măsură, prosperității și decadenței. Fragmentele cuprind elemente de dramatism, așezând scrierea sub semnul pasiunii și al unui destin implacabil; de fapt, parcă poți auzi gongul destinului, cu intrigi, capricii, șoapte, vicii și obscurități, o tentație căreia cititorul nu-i poate rezista.” (Adriana Bănică Petre)

            Georgiana Vâju a reușit să creeze o veritabilă radiografie a fenomenului prostituției din perioada surprinsă, un fenomen apărut și dezvoltat pe fondul unei ample înfloriri a urbei (Gabriela Petre). Secvențele lecturate se încadrează în specificul literaturii brăilene, surprinzând atmosfera orașului (Luminița Dascălu) printr-o contextualizare atentă, pentru care se folosesc cu succes elementele descriptive care dau savoare unui anumit timp. Sunt surprinse afirmații despre instituția căsătoriei, despre condiția femeii, despre moarte, conferind astfel autenticitate paginilor (Camelia Chirchiboi). Este conturată culoarea locală prin intermediul titlului, care amintește de toponimul otoman utilizat pentru denumirea Cetății Brăilei, iar numele personajelor, precum Natasha sau Edita, reflectă caracterul cosmopolit al urbei (Iulian Mitof).

            Scena discuției dintre chestor și prostituata Natasha, o victimă a societății și a precarității educației, surprinde comportamentul unei ființe ajunse în situație limită. Personajul se remarcă prin limbajul colocvial, foarte bine construit (Liliana Toma), vădind atât inteligență, cât și viclenie (Ana Maria Dan).

            Stilul autoarei „a căpătat maturitate și profunzime” în comparație cu primele cărți publicate (Dragoș F. Voicu). Descrierile prezintă consistență și contribuie la creionarea atmosferei ce reflectă, în spirit naturalist, tumultul interior al personajelor și decadența morală a societății. Dialogurile sunt firești, personajele au vitalitate și se remarcă caracterizarea prin intermediul limbajului, mai ales cel colocvial. Totuși, insistența asupra temei iubirii, privite adesea cu naivitate, păstrează scriitura într-o zonă a incertitudinii. Tratată ca o problematică a societății, tema prostituției poate deveni un subiect interesant, însă ar trebui evitată alunecarea spre frivolitate și obscurantism. De asemenea, paginile care încearcă să redea culoarea istorică a orașului par uneori nefirești, prin inserarea de citate „memorabile” și note de subsol deloc necesare. (Liviu Chifane)         

           

            A urmat un moment poetic, în cadrul căruia au lecturat texte proprii:

            Iulian Mitof – „Aș scrie”, „Venit-ai”

            Ana Maria Dan – „Cianurat”, „Șervețel”

            Camelia Chirchiboi – „Într-un timp ce semăna cu ceața”

            Luminița Dascălu – „Sălile de așteptare din camera mea”

 

            Liliana Toma a prezentat conținutul unei povestiri inspirate de amintirea călătoriilor cu sania înconjurată de lupi flămânzi, iar Dragoș F. Voicu a lecturat povestirea comică „chirurgicală” intitulată „Apofiza și Tendonul”.

             Următoarea întâlnire va avea loc vineri, 13 ianuarie 2023, între orele 16 și 19, la Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila. Va citi poeta Luminița Dascălu.

            Crăciun fericit tuturor și un an nou cu spor la creație și cât mai multe realizări literare!

Liviu Chifane