De la o vreme eram un punct...

joi, 30 mai 2013

Moş Parâmă zis Babula - proză scurtă publicată în revista „Hyperion”, Nr.4-5-6/2013


         Moş Parâmă zis Babula

            Vasile Păscuţ. Şaizeci de ani. Nu foarte înalt, slab, tras la faţă, cu ochii înfundaţi sub ridurile adânci, cu buzele subţiri, crăpate, şi nasul ascuţit, împungând aerul. Mâini neobişnuit de lungi şi de groase pe care le agită mereu în aer când vorbeşte. Părul cărunt şi-l ascunde mereu sub o şapcă galbenă, spălăcită.
            Paznic în Port. Într-o gheretă mică, mâncată de umezeală, cu varul scorojit şi cu acoperişul plin de muşchi gras. Ore întregi stă pe un scăunel cu trei picioare în faţa gheretei fără să se mişte, fără să scoată un cuvânt. Doar când trece vreun om şi-l salută din depărtare, duce o mână străvezie în dreptul feţei, fără vreo altă adăugare. La răstimpuri se ridică de pe scaun şi dispare în gheretă. Se întoarce după câteva minute ştergându-se la gură cu dosul palmei.
***
            Are multe porecle. Lumea din oraş îl ştie de Babula. Dacă întreabă cineva de Vasile Păscuţ, sau de alde Păscuţ, se poate să nu primească întotdeauna un răspuns. Dar dacă întreabă de Babula, sigur va găsi un om care să-l cunoască. Mulţi nici nu-i ştiu numele: Babula-n sus, Babula-n jos. Omului, însă, nu-i place porecla. Se încruntă de fiecare dată când o aude. Altădată îţi zice în faţă să te duci cu Babula ta cu tot. Mai degrabă să-i zici nea Machi, cum îi zic de fapt toţi cunoscuţii, deşi nici asta nu-i o poreclă care să-i facă cinste.
            S-a întâmplat într-o noapte, pe când nea Vasile era marinar pe o dragă. Erau în deplasare, pe lângă Isaccea. Abia ajunseseră cu schimbul şi până la ultimul aduseseră de acasă de-ale gurii: cu sticla, cu damigeana, cum gândise fiecare. Şi s-au pus pe chef şi petrecere până în zori, zorindu-se să isprăvească din prima noapte toate licorile pământului, pe care le purtaseră cu mare grijă.
            Se adunară toţi în sala de mese, puseră o casetă cu muzică de veselie şi se întrecură care mai de care în golitul paharelor. Nea Vasile era fruntaş. Bea cot la cot cu Gheorghe Oprea, un marinar roşcovan, înalt cât un stâlp, cu nasul roşu şi palmele ca nişte lopeţi. Stăteau amândoi la masă, faţă în faţă, şi Gicu Nistor, şeful de echipaj, le umplea paharele.
            - Merge? întreba Gheorghe Oprea.
            - Merge! Merge! răspundea nea Vasile. Şi amândoi vărsau paharele în gurile căscate.
            Ceilalţi izbucneau în urale şi dansau în jurul lor. Se luau de braţ şi băteau din picioare pe pardoseala udă. Nici ei nu se lăsau mai prejos: beau direct din sticle sau din damigene, îşi umpleau gâtlejurile şi apoi scuturau din cap bolborosind buzele zgomotos.
            Toată lumea era acolo, la veselia generală, cu excepţia ofiţerului mecanic, Manea Şulub, care, ca de obicei, se băgase în întunecimea calei, printre motoare, şi nu mai ieşise de acolo de ore bune. Ca un şobolan de cală, stătea şi bibilea motoraşele, le pornea, le oprea, le chiţăia, le ştergea, le giugiulea, ziceai că sunt nişte drăguţe de fetişcane de care nu voia să se despartă.
            De la o vreme, nea Vasile Păscuţ începu să se uite în jur, căutând cu privirea.
            - Băă! strigă el de se zgudui încăperea. Ceilalţi se opriră nedumeriţi. Unii încă lălăiau cântece neînţelese. Băă! Nu e bine!
            - De ce nu e bine, Vasile? făcu Gheorghe Oprea, nemulţumit că se oprise petrecerea.
            - Să vezi ce-i fac eu, mama lui de Şulub, dacă nu m-o ţine minte toată viaţa!
            Şi nea Vasile porni vijelios spre uşă. O trânti de perete şi dispăru în întunericul de afară. Ceilalţi rămăseseră cu gurile căscate. Petrea Popovici, căpitanul, se scutură primul din încremenire şi porni în urma nebunului izbucnind:
            - Mă, ăsta ori vrea să-l înece?
            S-au năpustit cu toţii spre punte. Un vânticel răcoros le întâmpină feţele. În faţa lor, apa lucea întunecată, reflectând luminile vasului priponit în mijlocul Dunării. Îl găsiră pe căpitan la tribord, privind cu stupefacţie înaintea lui. Ridicase mâinile în aer şi gura i se încleştase într-o grimasă îngheţată. Alergară şi ei să vadă minunea: în faţa uşii de la sala motoarelor stătea o creatură albă, înfiorătoare. Unii scoaseră strigăte îngrozite la vederea ciudăţeniei. Până să înţeleagă ei despre ce este vorba, creatura începu să strige cu vocea lui Vasile Păscuţ:
            - Şulub! Băi Şulub! Vezi că te cheamă dom căpitan!
            Din străfundurile vaporului se auzi un glas gâtuit:
            - Ău! Acum! Acum!
            Se ştia că Şulub nu pleacă de lângă motoare decât dacă îl cheamă căpitanul. Încet-încet, membrii echipajului înţeleseră unde plecase Vasile Păscuţ şi ce căuta el ascuns sub un cearşaf alb, găurit în două locuri, pentru ochi. Mai mult, fantoma de ocazie se întoarse spre ei şi le făcu semn să se ascundă. Fugiră toţi în întuneric, şuşotind şi chicotind cu gândul la ce-o să păţească îndărătnicul Şulub. Fantoma însăşi se dădu câţiva paşi înapoi, cât să iasă din dreptul uşii.
            Se auziră paşii mecanicului pe trepte, unul câte unul, apoi respiraţia grea a omului şi silueta lui apăru mică şi groasă în aerul nopţii. Ca o reacţie automată, un Buhuhuuuu! groaznic se prăvăli peste bietul om şi huiduma albă se apropie ameninţător de capul lui. Şulub nu apucă decât să ridice ochii şi să urle din toţi rărunchii:
            - Babulaaa!
            Glasul i se stinse brusc şi omul căzu ca un sac de grăunţe, lovindu-se cu capul de peretele metalic. Rămase nemişcat pe puntea umedă. În urma lui căzu peste toţi o tăcere de plumb. Din sala de mese se auzea clar muzica de pahar părăsită de petrecăreţi. Tot căpiatnul reacţionă primul:
            - L-ai omorât!
            Se repeziră la omul căzut şi-l zgâlţâiră. Aduseră apă, îl pălmuiră, îi urlară în ureche. Trăia! Începu să clatine din cap şi ţinea ochii peste cap, ca un muribund. Îi luă ceva timp să-şi revină. Oamenii din jurul lui răsuflară uşuraţi. Dar nu se bucurară bine, că Şulub o luă la fugă spre prova strigând ca nebunul şi arătând în urmă cu degetul:
            - Babula! Babula!
            Căpitanul striga în urma lui:
            - Nu-i Babula! E Păscuţ! Vasile Păscuţ, marinarul! Apoi către nea Vasile:
            - Bă, Babula! Dă-ţi ăla jos! Vrei să-i ţii lumânarea?
            Vorbele căpitanului stârniră un râs gros din toate piepturile. Se amuzau de porecla pe care o instituise marinarului poznaş şi de reacţia lui Şulub, pe care abia îl opriră să nu sară în apă. Nea Vasile veni lângă el cu cearşaful în mână şi îl lămuri. Omul tremura ca varga. Îi dădură sticla şi abia i-o luară de la gură. Un cor de urale izbucni şi întreg alaiul porni spre sala de mese care îi aştepta cu muzica veselă şi cu uşa căscată. Din când în când se auzea ca un ecou:
            - Babula! Ha! Ha! Ha! Babula! Ha! Ha! Ha!
***
            Cu moş Parâmă e o altă poveste. Una mai recentă. Asta i-au scornit-o copiii care îi dau bătăi de cap zi de zi. Nu are pace de viermuiala lor. Vin în grupuri de câte cinci-şase şi îi scot peri albi. Se strecoară prin spate, pe după hale, trec prin vreun ochi al gardului de plasă şi se întind la joacă prin toată incinta: se alergă printre clădiri, se cocoaţă pe vreun acoperiş şi sar de acolo, se scaldă în Dunăre, se urcă pe şalupe, pe vaporaşe, pe pontoane, stropesc totul, umplu punţile de noroi şi de buruieni. Un dezastru total!
            Cum stă el liniştit pe scăunelul cu trei picioare, trăgând din ţigară şi din sticlă, aude aşa, ca un zumzăit depărtat, râsete şi strigăte de draci neadormiţi. Atunci întoarce ochii încinşi şi zăreşte intruşii întărâtaţi în nu ştiu ce joc de-al lor spurcat. Se ridică nea Vasile cu greu şi suduieşte nemulţumit. Caută o vargă ceva să-i croiască şi porneşte spre ei. Îi drăcuieşte de departe:
            - Lua-v-ar clocotul să vă ia, care v-a făcut! Ia plecaţi, mă, de acolo! Mă, dacă nu vă rup eu urechile! Cine v-a dat drumu aici? Duceţi-vă la mă-ta şi la tac-tu să vă jucaţi în capul lor!
            Cum îl văd, copiii o zbughesc repede care încotro şi caută scăpare din mâinile paznicului. Şi nici nu este greu, că nea Vasile nu se repede. Îi mână aşa ca pe un cârd de gâşte şi mai aruncă din când în când cu bulgări de pământ să-i sperie.
            Şi-ntr-o zi, pe când îşi urma goana zilnică după draci, nu ştiu cum se întâmplă că nea Vasile se împiedică de o parâmă şi căzu în iarbă. Unul dintre copii, ce rămase mai în urmă, începu să râdă şi să strige către ceilalţi!
            - Ha! Ha! A căzut! Parâma! A căzut parâma! Moş Parâmă!
            De-atunci, din moş Parâmă nu l-au slăbit. Când îl vedeau venind de departe să le deranjeze drăcăriile, strigau cât puteau de tare, să-i audă şi paznicul:
            - Şaseee! Moş Parâmă!
            - Vine moş Parâmă! Fugiiiţi!
            De când cu porecla, parcă erau şi mai îndrăzneţi. Nu mai fugeau direct. Îl alergau prin curtea portului de-l lăsau fără suflare. Se îndepărtau cât să nu-i prindă şi se apucau de hârjoană şi de alte jocuri. Nici omul nu mai avea prea mult curaj, că cei mai mari începuseră să arunce şi ei cu pietre, să-i spargă capul. Doar când prindea câte unul răzleţ, îl urechea bine şi-i trăgea câteva scatoalce să le ţină minte. Nu, dar nu se sfârşea, că bătutul venea a doua zi cu încă cinci-şase şi aruncau cu pietre în gheretă, să facă geamurile ţăndări. Îi scorniseră şi cântece de oftică, să-l scoată din sărite şi i le cântau de departe:
Uite vine moş Parâmă,
Se tărâşte ca o râmă.

Moş Parâmă, moş Parâmă,
Bea din sticlă cu o mână.
            Şi tot aşa, la nesfârşit. Nea Vasile le răspundea cu sudalme şi ameninţări. Se făcea că se repede la ei iar băieţii fugeau privind în urmă. Când vedeau că sunt destul de departe, începeau iar. Nu mai avea omul linişte pe scăunelul lui, nici de sticlă nu mai avea timp. Se făcuseră mai negri ca dracul, mai îndârjiţi şi mai afurisiţi.
***
            De la o vreme, văzând că îi pândeşte mereu, golanii se gândiră să-l enerveze altfel. Îşi aduseră o minge şi începură să se joace acolo, lângă gardul portului, înnebunindu-l pe moş Parâmă zi de zi, de dimineaţă până seara: Boca-boca! Boca-boca! Dum-dum! Buf-buf! Bam-bam! Ho! şi Ha!  Chiu! şi Chiau!
            Eheei! Şi-a găsit nea Vasile belea. La început, i-a lăsat în plata Domnului, dacă nu treceau de gard, treaba lor! Dar ţi-ai găsit! Aia era joacă? Un-două, dădeau mingea peste gard. Îl băgau pe unu mai mic pe sub gard şi ăla fugea repede să nu-l prindă moş Parâmă de culegea balonul afurisit. I-a lăsat nea Vasile o dată, de două ori – dracii nu se astâmpărau. Atunci, a pândit o dată când băşica de piele a căzut în buruieni şi l-a lăsat pe ăla mic să intre după ea. Înainte ca puştiul să se ridice de la pământ, paznicul a şi ţâşnit de pe scăunel şi l-a prins de ureche. Băieţii au rămas înmărmuriţi.
            - Aha! strigă moş Parâmă. Te-am prins, diavole! Las că v-arăt eu vouă!
            Şi porni târându-l după el pe băieţelul care se zbătea ca nebunul în mâinile lui noduroase. Ceilalţi începură să urle nervoşi, să-l înjure şi să-l ameninţe că anunţă poliţia.
            - Bre, ţi s-a urât cu viaţa? Dă-i drumul, bre, că ai mierlit-o!
            Moş Parâmă nu îi băga în seamă. Îl trăgea pe prizonier mai mult şârâindu-l pe pământ dar fără să se oprească, până ajunse la o magazie. Deschise uşa de fier şi îl împinse înăuntru. Puse apoi lacătul şi rânji satisfăcut. Veni înapoi la gheretă şi se aşeză pe scăunel, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Dinspre magazie se auzeau urlete înnăbuşite şi izbituri groaznice în uşa grea. Cei de dincolo de gard îşi cam pierduseră glasurile. Unii vrură să se împrăştie. Atunci, unul mai îndrăzneţ izbucni:
            - Bă, moş Parâmă zis Babula! Dacă nu-i dai drumu chem poliţia!
            Moş Parâmă rămase ca trăsnit în moalele capului de vorbele nesăbuitului. Parcă şi acesta se speriase de curajul său. Schimbă vorba şi începu să se roage cu glas prelung:
            - Hai, nea Vasile, te rog eu, dă-i drumu că nu mai venim. Promitem. Bă! făcu el spre ceilalţi, mama voastră dacă mai prind pe vreunu pe-aici.
            - Nu mai venim, nea Vasile, să mor eu, jur pe ce-am mai sfânt că nu mai calc pe-aici! Dă-i drumu că moare acolo, săracu’!
            Moş Parâmă nu s-a mişcat. Rămase aşa, cu ochii pierduţi.
            - Babula, ai! Babula! repeta el printre dinţi. Vorbele lui aveau o obidă bolnavă. Băieţii se speriară de ele şi nu mai spuseră nici ei nimic. Se aşezară pe o bordură şi rămaseră aşa, în aşteptare.
            Târziu, fără să le vorbească, paznicul se ridică şi se duse spre magazie. Îl scoase pe puştiul care tremura tot. Îi puse mingea în braţele moi şi îl împinse pe poartă. Băieţii îl luară şi porniră spre oraş. În urma lor, paznicul rămase cu ochii aţintiţi în zarea întunecată. Din grup, se desprinse îndrăzneţul şi strigă spre omul din poartă, aşa, ca o pedeapsă târzie:
Moş Parâmă, moş Parâmă,
Bea din sticlă cu o mână!

miercuri, 29 mai 2013

Poezie. 16 - o carte, o floare şi-o poză cu tine

elevilor de azi, de ieri şi de oricând



demult
când timpul încă ne ţinea în palme
ne-am aşezat faţă în faţă
doi străini
eu la catedra cu picioare de sticlă
tu în banca paşilor de cretă
ne-am luat de mână
şi-am început să deşirăm firul
răbdării
eu scriam pe tablă cu sudoare
tu ştergeai totul cu un nor adunat
din înălţimi
eu vorbeam cu tine îţi aruncam cuvintele
ca pâinile calde pe obraz
tu le dezlipeai şi le înşirai
pe pereţii albi de var

astăzi
când timpul ne-nghesuie
pe străzi înguste
tu îmi întinzi cu sfială
o carte o floare şi o poză cu tine
îţi picură emoţia în palmele mele
eu te sărut pe ambii obraji
şi-mi amintesc
de noi când nu eram
decât doi străini

atât îţi zic
te-aşteaptă fălcile sorţii
te pândesc ghiare-nmuiate în foc

adună răbdarea ce-am
deşirat-o an după an
şi cântă cu toată inima

drepte să-ţi fie cărările...

marți, 28 mai 2013

Poezie. 15 - pierdute forme





orice cuvânt pe care-l arunc în sus
cade pe fruntea ta
şi mă cheamă să te fac temelie
acolo sub corbii tăi
să te zidesc temelie cu cruce de lemn
şi cu mâinile aspre,
să-mi arunc genunchii şi coatele sub sălcii
să te chem poate-mi dai nemişcarea ta
poate-mi dai clipa ta
cu tot cu mările
cu tot cu zilele

strânge-mă-n braţe până la oase
strânge-mă până la sânge
să moară viaţa de ciudă
că noi doi îmbrăţişaţi în moarte fugim
ca o umbră

joi, 23 mai 2013

Poezie. 14 - închidere la zero



astăzi s-au prăbuşit
mai multe aripi decât de obicei

ucid în mine orice zvâcnire
în pornirea flămândă a zborului cu chipul ascuns

nu mă mai cunosc
ştiu doar definiţia căderii
cu spinarea ei încovoiată, 
cu genunchiul frânt la jumătate
pe foaia asta plină găsesc doar
urmele negre
urmele negre ale unei aripi prea grele

de-atâta singurătate
mi-am băgat urechile înăuntru
să le-ascult

sâmbătă, 18 mai 2013

Poezie. 13 - Elan


Unde mergi tu?
Cu pieptul dezgolit şi zâmbetul larg,
către ce ocean nevăzut vâsleşti?
Te grăbeşti cu ochii tăi lucii
să întăreşti lumina altora?
Te grăbeşti cu braţele tale oţelii
să urci munţii cu crucile lor?
Te grăbeşti cu vinele tale sângerii
să purifici aerul vâscos al plămânilor acelora-mbătrâniţi?
Unde mergi tu?
Cu pieptul dezgolit şi zâmbetul larg,
către ce ocean nevăzut vâsleşti?

Mai bine stai!

joi, 16 mai 2013

Poezie. 12 - gardă de corp



alegerile pândesc la fiecare colţ
fericirea e un copil ce se joacă-n nisip
cu ochii închişi şi cu picioarele goale
clipeşti peste tine
aştepţi înserarea
să cadă ca o buclă pe frunze
dimineaţa braţele se deschid
a elan
seara se-nchid neostenite
dorinţele tale se-nşiră ca telecabinele
pe sârmă se-mping
una pe alta
spre mâinele înalt ca un munte
de sare însetat
nu plouă
şi buzele ţi-au crăpat
a secetă
orice plecare se hrăneşte dintr-o sosire
în palmele umede în fruntea aprinsă
clipele se-aşază la coada
vieţii ca-ntr-o autoservire
cu tăvi de aramă
le păzeşti pierderea
le-acoperi cu umerii tăi
de sare

luni, 13 mai 2013

Câştigătorii Festivalului Internaţional de Poezie „Lucian Blaga”, Sebeş, 9-11 mai 2013


       Felicitări laureaţilor şi tuturor participanţilor! 
       
     Am şi eu un premiu, mai pe la sfârşitul listei. 

Festivalul Internaţional „Lucian Blaga”, ediţia  a-XXXIII-a, desfăşurat în perioada 9 – 11 mai, la Lancrăm şi Alba Iulia, şi-a desemnat câştigătorii celor două concursuri naţionale, devenite tradiţionale: unul de creaţie literară, iar cel de-al doilea de artă plastică şi ex-libris. Juriile celor două concursuri au fost  formate din istorici, critici literari şi de artă, specialişti, reprezentanţi ai instituţiilor organizatoare şi au acordat premii în bani, dar şi din partea revistelor şi societăţilor literare şi editurilor.
Juriul concursului de creaţie literară a fost format din: Aurel Pantea – preşedinte, redactor şef al Revistei „Discobolul”, secretariatul juriului – Ion Mărgineanu, scriitor, membrii juriului – Mioara Pop, directorul Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga” Alba, Ioan Bâscă, consilier cultural la Consiliul Judeţean Alba; Constantin Şapali – directorul Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeş şi Rodica Hăprean, Biblioteca „Lucian Blaga” Sebeş şi a acordat următoarele premii:
 Marele premiul al Festivalului Internaţional „Lucian Blaga”, din partea CJ Alba, Alexandra Negru (Suceava); premiul I, acordat de Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeş – Emilia Faur, Petreşti (Alba); premiul II, acordat de Fundaţia Culturală „Lucian Blaga” Sebeş – Adi Filimon, sat Roşu, comuna Chiajna (Ilfov); premiul III, acordat de Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba – Constantin Tonu, sat Bardar, Raionul Iabloveni, Republica Moldova; premiul Revistei „Discobolul” – George Bădărău (Iaşi); Premiul Revistei „Familia” – Dorina Ungureanu, Mangalia (Constanţa); Premiul Revistei „Vatra” – Ioana Nicoleta Dupu, Iezer, comuna Hilişeu-Horia (Botoşani); Premiul Revistei „Poesis” – Paul Sârbu, Letea, comuna C.A.Rosetti (Tulcea); Premiul Revistei „Steaua” – Mariana Miron, Vorniceni, Raionul  Străşeni, Republica Moldova; Premiul Revistei „Acolada” – Ana Fortuna, sat Chetrosu, Drochia, Republica Moldova; Premiul „Cartea pentru copii”, acordat de Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba – Adriana Duşa, Câmpeni (Alba); Marius Mărăcinescu, comuna  Goleşti (Vâlcea); Premiul Revistei „Dacoromania” – Monica Mureşan (Bucureşti); Premiul Revistei „Ramuri” – Dragoş Niculescu (Bucureşti); Premiul Revistei „ASTRA Blăjeană” – Delia Grosu, comuna Comişani, (Dâmboviţa); Premiul „Cartea de poezie EX-AEQUO”, acordat de Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba – Daniel Dăian (Deva), Ştefan Doncea (Timişoara); Premiul acordat de Ziarul „Informaţia” – Ştefan Topliceanu (Vaslui); Premiul acordat de Clubul Rotary – Ani Drăgoianu, comuna Ţânţăreni (Gorj); Premiul Revistei „Izvoare filosofice” Tg Mureş – Maria Postu (Bucureşti); Premiul acordat de Editura „Ardealul” din Tg Mureş – Vasile Pintilie, Piatra Neamţ; Premiul acordat de Casa Memorială „Lucian Blaga” Lancrăm – Gianina Gheorghiu (Iaşi); premiul acordat de Ziarul „UNIREA” Alba Iulia – Liviu Augustin Chifane (Brăila); premiul acordat de Biroul Notarial „Silvia Ilişescu” – Cristina Botîlcă, Snagov (Ilfov).
La concursul de creaţie plastică, juriul concursului, format din: Aurel Pantea – preşedinte, redactor şef la Revista „Discobolul”, secretariatul juriului – Ion Mărgineanu, scriitor, membrii  – Mioara Pop, directorul Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga” Alba, Ioan Bâscă, consilier  cultural la Consiliul Judeţean Alba, Constantin Şalapi, director al Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeş şi Rodica Hăprean, Biblioteca „Lucian Blaga” Sebeş a acordat următoarele premii: premiul I –  Andrei Mărcuş (Bucureşti); premiul II – Aurelian Antal (Dorohoi).
Lucrările premiate vor apărea în revista „Paşii Profetului” sau „Caietele Blaga” din anul următor, iar după jurizare materialele rămân în patrimoniul festivalului.



sâmbătă, 11 mai 2013

Poezie. 11 - Vară grăbită

aerul colcăie
praf
puf
păr
soarele mă bate pe spate cu o palmă fierbinte
eşarfe de foc
îmi înfăşoară gâtul se-nghesuie straturi de
smoală topită
îmi dezbrac toate hainele
îmi lipesc de corp ochelari de soare orbi
asfaltul vulcanic curge şerpi de lavă
nuduri de oameni se târâsc printre tigăi încinse
maşinile ziduri tencuieli de fontă
un cal negru nechează se lasă peste noi ciuma de fum
departe departe
mama stă pe malul apei îşi unge
gleznele cu briză
îmi trimite strigătul pescăruşilor prin telefon
sunt o chiflă uitată într-o tigaie cu ulei încins
îmi dezleg sufletul să se ducă
în spatele casei de chirpici
să se-aşeze în fund şi să culeagă căpşuni
de gheaţă

vineri, 3 mai 2013

Poezie. 10- acrobat pe sârmă


ne-am întâlnit
doi acrobați pe o sârmă
fiecare cu drumul lui
același drum subțire ca un
orizont matinal
dă-mi mâna ta
te voi trece de partea asta
îți dau mâna mea
mă vei trece de partea cealaltă
dedesubt
ne pândește nesfârșitul
golul căderii
îmi voi lega ochii de ai tăi
cu sfori de încredere
tu îmi vei lăsa în palme seninul
ochilor tăi
umărul meu drept se va termina
cu umărul tău stâng
lumea se va face un cerc
ca o cupolă în jurul nostru
iar noi
acrobatul pe sârmă
vom face un salt
saltul uitării
peste gurile uimite și ochii holbați
și încă un salt
saltul iubirii
peste gardul de sârmă al timpului

miercuri, 1 mai 2013

Poezie. 9 - de mână cu marea





țin marea de mână
îmi trece sufletul prin briză
ca printr-o sită de scoici
seninul
și mii de umbre albe
mă bag în ochii soarelui
să mă tatueze cu bronz
numele scrise în nisip se șterg prea repede
dar ne place să ne udăm degetele de la picioare
ca niște crabi ne zbatem
ne-ascultăm inimile în scoici inelate
în spatele oricărui cer senin
e-ntunericul adâncului
stafilopozi cu sprâncene groase
ne-ndrumă înotul ne-mprumută
unduirea peștilor
iubim cutiuțele mici drăgălașe
în care
să ne ascundem aventurile
iau valurile cu mine într-o midie arămie
le-ngrop adânc printre amintiri
timpul moțăie
eu
țin marea de mână
mă poartă în palmele ei
de sare