Un teanc de plicuri (proză scurtă umoristică)

         Două lucruri trebuie spuse despre moş Panaite Scrirulescu. În primul rând, este un om indecis. Din proprie iniţiativă nu face mai nimic, aşteaptă să-l îndrume cineva. Aşa se face că mereu îi spunea soţia ce să facă. El doar întreba:

            - Şi ce mă sfătuiieşti dumniata?

            Iar ea îl îndruma cum şi în ce fel. Problema e că soţia a murit iar acum moş Panaite zace toată ziua în pat şi consumă pensia. Noroc cu fiica sa, Trebina, care îi ţine casa, că altfel... Al doilea lucru ce trebuie spus despre moş Panaite este că are talent la poezie. Vecinul Tache, de la scara doi, mai găsea şi pe vremea răposatei din când în când câte un concurs şi îl împungea:

            - Hai, mă, Panaite, trimite şi tu poeziile alea!

            Moşul nostru tresărea parcă apucat de o idee genială, se ducea la poştă, cumpăra plicuri, timbre şi se înfăţişa cu ele acasă. Când îl vedea, soţia se răstea la el:

            - Ce-i cu alea? Iar te-ai apucat de poezii? Dă-le la boală! Să te doară capul!

            - Ce mă sfătuiieşti dumniata? întreba moş Panaite.

            - Aruncă-le! Dă-le foc!

            Se uita omul la plicuri, îi cam era nu ştiu cum de banii daţi, şi le băga într-un sertar. Aşa se face că a adunat moş Panaite un teanc de plicuri şi câteva zeci de timbre, poate sute. Ei, dar soţia a murit, cum am spus, şi iată că vecinul Tache a găsit un nou concurs. Cum nu mai este cine să-l oprească, bătrânul ia teancul de plicuri şi timbre şi porneşte spre poştă. Intră moş Panaite în oficiul poştal şi dă cu ochii şi urechile de o cucoană cu părul vâlvoi, cu fruntea încruntată, vorbind la telefon şi gesticulând. Se apropie omul timid şi întinde plicul, pe care îl pregătise de acasă.

            - Da, fată, şi se uită la fundul ei zici că-i televizor. Dup-aia mai vine să-mi spună una-alta. Du-te la Săndica! Ce-mi spui mie? (Aici moş Panaite ezită, trage plicul şi se uită în jur. Femeia îi smulge plicul din mână.) Nu e bine! Aţi pus prea puţine timbre! Trebuie cinci lei!

            - Şi ce mă sfătuiiţi dumniavoastră?

            - Nu ştiu, domn’le, e plicul dumitale!

            Moş Panaite se uită nedumerit în jur. Femeia îşi continuă conversaţia. Ridică omul din umeri, aruncă plicul în coşul de gunoi, scoate teancul şi se apucă să meşterească alt colet.

            - Nu e bine! Aţi pus prea multe timbre! Aţi pus şase lei! V-am spus că trebuie cinci!

            - Şi ce mă sfătuiiţi dumniavoastră?

            - Nu ştiu, domn’le, e plicul dumitale!

            Moş Panaite se uită nedumerit în jur. Femeia îşi continuă conversaţia. Ridică omul din umeri, aruncă plicul la coş şi se întoarce la teancul său.

            - Nu e bine! Nu aţi scris expeditorul! Dacă nu ajunge, unde se întoarce?

            - Şi ce mă sfătuiiţi dumniavoastră?

            - Nu ştiu, domn’le, e plicul dumitale!

            Moş Panaite se uită nedumerit în jur. Femeia îşi continuă conversaţia. Ridică omul din umeri, aruncă plicul la coş şi se întoarce la teanc.

            - Nu e bine! Aţi lipit timbrele invers! Cum să văd câte sunt? Să-mi sucesc gâtul?

            - Şi ce mă sfătuiiţi dumniavoastră?

            - Nu ştiu, domn’le, e plicul dumitale!

            Moş Panaite se uită nedumerit în jur. Femeia îşi continuă conversaţia. Ridică omul din umeri, aruncă plicul la coş şi se întoarce la singurul care mai rămăsese din tot teancul său gros. Din spate se aude glasul femeii:

            - Da’ ce-ţi trebuie, bre, concurs de poezie la vârsta matale? Du-te, bre, acasă, nu mai umbla pe drumuri!

            Se uită moş Panaite speriat în jur, priveşte plicul, îl ia cu putere şi îl aruncă la coş cu tot cu poezii. Mai priveşte o dată în jur şi cum nimeni nu îl bagă în seamă, porneşte spre casă fără grabă.

            - Lua-te-ar moartea! bolboroseşte femeia. Mergi sănătos, bre!

            - Şi dumniavoastră!