De la o vreme eram un punct...

marți, 27 august 2013

Poezie. 29 - liniște între oameni

e liniște aici între oameni
în urmele pe care le apasă-alergând
după trofee
după mâini ridicate
după aruncări în gol purtări pe brațe
urale
e liniște aici între uriașii de piatră
prea gri ca să înduplece cerul
pălării cad pe asfaltul proaspăt
fără să le prindă nimeni
pisici albe dorm în brațele câinilor negri
și-o pasăre cu aripi de șarpe
ne-așază țipete în buzunare
e liniște
copacii chei ca niște cerșetori
ne-ating hainele
ne cer flori ce ne putrezesc între coaste
nu ne caută nimeni
zboruri intergalactice nu se mai fac
până la următorul haos
e liniște
repet eu cocoțat pe spatele iubitei
hai să cântăm îmi spune ea
despre oameni
care stau pe loc
și iubesc

miercuri, 21 august 2013

Poezie. 28 - tot ce nu a fost...

tot ce nu a fost în palmele mele
tot ce nu am pipăit cu tălpile goale
s-a adunat
ca o cortină
deasupra capului meu
himeră de ochi de buze de nopți
fier topit modelat cu palmele fierbinți
tot ce nu a fost în ochii mei
tot ce nu am privit întorcând capul
peste umăr
mă-mpunge
pe cruce când mă urc să-mi ating cerul
toate-așteptările
se-adună într-un sac ca oasele după șapte ani
sub coastele mele
colț de argint al mistrețului alb
urmărit de prinți printre copaci
tot ce nu a fost fără mine
tot ce nu am înfășurat în pleoapele mele închise
mă-ncinge ca un giulgi pe care-l
trag gâfâind și care
mă tăvălește-n lanuri de stuf
ce-ascund brațele târzii ale mamei
tot ce nu a fost
se-ascunde în zilele ce vor fi să fie
dar care
nu vor mai avea timp
să se nască

joi, 8 august 2013

Proză. 9 - Zvâcnirea

     De cât  timp exersez? De o oră? De două? De o zi? Sau de o lună? Sau poate de un an? Nu mai contează. Hai! Încă o dată, cu grijă.
     Deci, arunc mingea în aer, o simt acolo ca pe un punct luminos, o privesc, dar o simt cu tot corpul. Pluteşte, se lasă spre mine ca un soare pe care-l aştept dimineaţa, îi primesc prezenţa cu pleoapele închise, cu umărul ce împunge cerul, ridic braţul cu racheta, ca o statuie mă opresc o felie subţire de secundă şi... zvâcnesc... plasa plesneşte cu sete mingea şi o aruncă înainte... ah... fileu... încă o dată...
      Încă o dată, cu grijă. Nu te enerva, nu ezita, nu tremura. Muşchii încordaţi, mintea ascuţită!
     Deci, mâna stângă porneşte cu mingea din spatele piciorului şi dreapta cu racheta e sora ei geamănă, mă aplec spre pământul care îmi dă viaţă şi mă înalţ spre cerul ce-mi mângâie creştetul, mi-l unge cu lumină, îmi soarbe sudoarea. Sunt un Bolt făcându-şi figura de final după cea mai strălucitoare cursă şi... arunc... aştept... lovesc... aşa... trece de fileu... tuşă... hu... bun aşa... hai... încă o dată că se poate...
      Nu trebuie să mă grăbesc. Aşa-mi spune mereu domnul Manole. Nu mă grăbesc, deşi recunosc că de multe ori mi-e greu să mă abţin, că aşa îmi vine un zvâc să mă arunc, să mă fac un paravan care opreşte toate mingile şi le aruncă, o rachetă magică ce trimite mingi să nu le prindă nimeni. Îmi vine aşa o dorinţă să mă văd acolo pe podium, pe treapta din mijloc, un cap deasupra tuturor, să aud palmele, mâinile calde unite în ropot dulce cum mă poartă ca pe un zeu, mă duc în înălţimi...
      Vise...
      Nu-i rău, aşa zice domnul Manole, nu-i rău să visezi. Visul te hrăneşte, dar munca, ea te ţine în viaţă. Muncă, multă muncă. Un Sisif să fii şi să îţi placă asta din toate firele de păr, din toţi muşchii. Un Sisif ce duce mingea de la pământ spre cer şi o trimite cu racheta din nou spre pământ ca să o ia de la capăt. Glorie. Bani. Utopii. Racheta. Mingea. Zgura. Cu ele mă trezesc, mă culc şi trăiesc.
       Deci, să uit picătura aia ce-mi atinge lobul urechii şi înţepătura din spatele genunchiului. Să uit ciorapul stâng care parcă îmi strânge gamba prea tare şi telefonul care vibrează sub prosop. Îmi flexez gâtul, învârt puţin braţul, o mică fandare, joc de gleznă... hai... încă o dată...
        Încă o dată, cu grijă. Nu te enerva, nu ezita, nu tremura. Muşchii încordaţi, mintea ascuţită!

marți, 6 august 2013

Poezie. 27 - suntem vânători de bibelouri

suntem vânători de bibelouri
le pândim încordaţi pe rafturi le lustruim cu privirea
aşteptăm de la ele un gest un zâmbet ceva spectaculos
tresărim când visăm când ni se pare că li s-au mişcat siluetele înfierate

în jurul nostru zburdă lumini înaripate ne-mbie chemările
nu ne clintim atenţi la bibelori veghem

visăm la barca fericirii cu o prăjină nu-i construim
debarcader drum de flori marmorat
ne plângem că-ntârzie

pasăre de plumb monotonia ne cade pe frunte
ne înţepenesc mâinile inerte cu gust de faianţă
cerul e un glob de cristal aruncat peste părul nostru pudrat
sângele ni se umple de cristale pastă-mpietrită de gips
de pe obraji ne curge tot roşul se lasă în jos către degete picură
râsul copilului bucălat se-adună pată pe-asfalt

un braţ nevăzut ne-aşază pe raft

aşteptăm nemişcaţi praful
să cadă