De la o vreme eram un punct...

luni, 29 aprilie 2013

Poezie. 8 - orbire


povestea e simplă

ea a venit şi a plecat fără să spună măcar
un cuvânt
de venit sau plecat

şi aşa de scurt s-a terminat
fără să mai rămână timp pentru cuvinte
de spus sau de ascultat

căci orice cuvânt
se sfârşeşte acolo unde începe
cuvintele mele nu au viaţă
nici măcar cât să deschidă ochii

dar şi aşa mai vorbesc
pentru că am şi eu şansa mea la nemurire

pentru asta port pe cap zece perne
ca să-mi stea comozi cititorii
şi toţi cei care au cuvinte de născut dar nu sunt siguri
pe sarcină

de la plecarea ei şi până acum
nu a trecut mai mult de minus o secundă
şi trenul asteaptă

vagonul unu vagonul doi vagonul trei...
alb negru alb negru alb negru...

dimineata şi seara aştept
şi mestec aşa fără rost
poate se naşte ceva din mestecatul meu

şi ziua alerg
poate
se naşte ceva din alergatul meu

duminică, 28 aprilie 2013

Poezie. 7 - săgeţi

lacrimă

de

rubin

ascunde-mă

în părul

tău cristalin

rubin

de

lacrimă

de

rubin

soarbe-mă

din gândul

tău opalin

rubin

de

lacrimă

joi, 25 aprilie 2013

Poezie. 6 - umbre


am văzut pentru o clipă un om acolo

unde nu trebuia să fie decât întuneric

şi eu

mi s-a părut

şi totuşi mi-e frică de locul în care a apărut



m-am văzut pe mine undeva

unde nu trebuia să fie decât lumină

cu mii de mâini şi mii de inimi 

cu unghii albe şi unghii negre




îmi închid ochii şi pieptul şi toate gândurile

mi-e teamă

mi-e teamă de ceea ce nu sunt

mi-e teamă de restul cercului din care 

m-am rostogolit

marți, 23 aprilie 2013

Poezie. 5 - cu mâinile calde



cu mâinile calde

lui Gicu, tatăl absent

am văzut un copil cerându-i tatălui pălăria,
pălăria cu clopoţei şi cu argint
şi am sărit deşi nu am vrut să te prind
apoi te-am auzit căzând peste umbra mea

ştiam, ştiam că nu au nici măcar o zi
inimile sterpe cu sau fără picioare,
şi eram inimă cu două petale
visam, îmi doream nespus să vii...

poate mâine, mi-am zis, poate mâine
şi-aşa am învăţat să spun poezii
să le-atârn de cortine care nu mai cad
şi să mă arunc şi pe mine
în primul rând dacă e lângă rândul cu tine;
iartă-mă bunule că inima mea nu e caldă
cu gândul la tine şi-a pierdut strălucirea
ascunde mai bine pana mea
şi n-o arăta la toţi necunoscuţii
cu pete albe în mijlocul frunţii...

cu mâinile calde
când vine lumina
s-o-ntrebi a cui a fost vina

duminică, 21 aprilie 2013

Poezie. 4 - ...pe o tipsie de aur...


străinul îţi întinde o mână cu degete fine
o mână dulce ca o dimineaţă de mai
îţi prinde în păr betele colorate zâmbete plecăciuni
te plimbă seara înainte de culcare pe cărări curate fără frunze
moarte îţi aduce flori legate cu funde verzi
de vise împlinite
îţi numără stelele ţi le numeşte pe toate te poartă
în zbor galactic până la ele străinul
te ţine strâns după mijloc
îţi plac ochii lui cu sclipiri de cină romantică inel
de logodnă
haine de firmă plimbări cu maşina vacanţe
aromă de bronz casă cu balcon baie cu bule
masaj sufletesc zi de zi şi mult
mult puf o desfătare
străinul îţi întinde o mână
prea dulce ca o dimineaţă de mai...

vineri, 19 aprilie 2013

Poezie. 3 - gândul ofrandă


gândul ofrandă

în mâinile tale un răsărit a apus

ard toate cărările

de-ntors şi de dus

în mine se-aprinde ultimul gând

care a murit pe frunte la tine



în mâinile mele s-a spart lumea miresmelor tale

în mâinile mele un soare imens dispare

şi-apare

dincolo de noi nimic nu respiră

şi nici nu adoarme




poate...

poate în toate

eşti tu gândul ofrandă ce se împarte...

miercuri, 17 aprilie 2013

Poezie. 2 - despachetare



despachetare


de ani de zile dezbrac
rânduri de cămăşi
pielea nu vrea să se arate
deschei paltoane combinezoane pulovere
toate ascund alte haine dedesubt
îmi zâmbesc poţi să mă dai jos
pielea e departe
de ani de zile încerc să ajung la mine dar rânduri de haine
îndârjite
îmi apar în cale şi mă ascund pe mine mâinilor mele
mă mint
eu pe mine că mă voi găsi
că-mi voi atinge coastele că-mi voi pipăi
coşul pieptului
de ani de zile
înfăşurat în nebănuite rânduri de haine
nu mă găsesc

marți, 16 aprilie 2013

Poezie. 1 - tu, eu şi alte culori


tu, eu şi alte culori

nu ştiu ce culoare aveam atunci când
ploua, când ningea
ce culoare aveam, eram pătaţi
gri metalizat, negru, roşu metalizat,
pete de maşini, pete de oameni, pete de noi,
ne strigam, cădeam,
pete de chemări în ploaia neploaie,
eram decoloraţi, albi vărgaţi albi

nu ştiu ce culoare aveam atunci când
ne minţeam că iubim
împărţeam rânduri mi-eşti drag
ne-mprumutam fire de păr le scuipam,
le-ascundeam în sân,
când eram bucăţi de poezie pe coli ascunse-ntre degete
strângeam degetele mâinii adio
o să-mi fie dor să nu-mi fie dor
de tine

maşina alerga m-alerga fără tine
avea petele tale
colorate
albe nealbe

nu ştiu ce culoare aveam atunci...

luni, 15 aprilie 2013

CONCURS DE POEZIE ”PEREGRINĂRI” - EDIȚIA A II-A 2013


Centrul de Excelenta in Promovarea creativitatii Romanesti -Dublin anunta :




Membrii juriului:
Virginia Paraschiv
Emil Brumaru
Felix Nicolau
Radu Vancu
Adrian Suciu
Adrian Munteanu
Attila F. Balázs (Slovacia)
Dorina Șișu (Irlanda)

Perioada desfășurării:
15 aprilie – 31 mai 2013 – trimitere texte
01 – 15 iunie – jurizare
01 – 15 iunie – votarea publicului pe site-ul Centrului de excelență în promovarea creativității românești – Dublin,http://hopernicus.falezedepiatra.net/CentruldePromovareaCulturiiDUBLIN/ , unde se vor găsi toate poeziile participante la concurs.
17 iunie – anunțarea câștigătorilor.

Regulament:
Se trimite o singură poezie în word, caracter de 12, la un rând, Times New Roman, cu diacritice, care să nu depășească două pagini, pe adresa de e-mail:centruldepromovaredublin@gmail.com
Nu există regula primei audiții.
Fără discriminare de rasă, nație, sex, vârstă, orientare politică, religioasă etc.
Nu se iau în considerare poeziile trimise după data de 31 mai 2013, orele 24 ale Irlandei.
Nu se acordă diplomă de participare.
Nu se acordă mențiuni, ci numai premiile I, II și III.
Sistem de votare juriu:
Faza I: 01 – 10 iunie 2013
Fiecare dintre cei șapte membri ai juriului evaluează 10 poezii, acordându-le, în ordinea preferințelor, punctaj de la 10 la 1, fără a repeta o notă. Se calculează punctajul obținut, iar primele 10 poezii care obțin cel mai mare punctaj intră în evaluarea finală.
Faza II: 11 – 15 iunie 2013
Fiecare membru al juriului evaluează trei poezii, dintre cele 10 intrate în finală, cu 5 puncte pentru locul I, 3 puncte pentru locul II și 1 punct pentru locul III, după care organizatorul va calcula punctajul, stabilindu-se astfel premianții concursului.
Votul juriului este confidențial (nu se face public).
Sistem de votare pentru public: 01 – 15 iunie 2013
Se votează pe site-ul Centrului de excelență în promovarea creativității românești – Dublin,http://hopernicus.falezedepiatra.net/CentruldePromovareaCulturiiDUBLIN/, unde vor fi postate toate poeziile concursului, la rubrica pentru comentarii.
Locul I – poezia X – 5 puncte
Locul II – poezia Y – 3 puncte
Locul III – poezia Z – 1 punct
Alt mod de votare nu va fi luat în considerare. Vă rugăm să nu faceți comentarii la poezii pe durata perioadei de vot.
După calcularea punctajului se vor stabili câștigătorii celor trei locuri în accepțiunea publicului amator de poezie.
Din respect pentru ceilalți creatori, considerăm că autorii participanți nu își pot vota propriile poezii.
Premii
Pentru câștigătorii desemnați de juriu:
Câștigătorii vor primi diplome tipărite, vor fi publicați în numărul 2 al revistei Itaca (aprilie – mai – iunie 2013) și vor primi câte un exemplar din revista respectivă. Vor primi câte o monedă de 1 penny din anul 1913, un volum cu autograf din partea unui membru al juriului, o pictură semnată de Dorina Șișu, cărți din colecția Cititor de Proză, promovare pe site-urile proprii și ale partenerilor noștri.
Pentru câștigătorii premiilor de popularitate:
Premianții vor primi diplome tipărite, publicare în revista Itaca numărul 2 (aprilie – mai - iunie 2013), vor primi câte un exemplar din revistă, cărți din colecția Cititor de Proză și promovare pe site-urile proprii și ale partenerilor noștri.

duminică, 7 aprilie 2013

Concurs de Debut Literar UniCredit - Ediția a VI-a, 2013


Ţi-ai imaginat vreodată propria carte în vitrinele librăriilor, printre rafturile cu nenumărate nume sonore ale literaturii? Dacă ai talent scriitoricesc acum ai şansa să fii publicat la una din cele trei categorii: poezie, proză scurtă şi roman. Tot ce trebuie să faci este să te încrii la ce-a de-a şasea ediţie a Concursului de Debut Literar UniCredit  lansat de Asociaţia Catalist împreună cu UniCredit Ţiriac Bank.
Câştigătorii au şansa de a fi publicaţi de Editura Humanitas. Citeşte cu atenţie Regulamentul de participare, completează Declaraţia drepturilor de autorşi trimite-o împreună cu o copie după buletin/CI şi lucrarea ta până pe date de 13 mai inclusiv.
Anul acesta manuscrisele vor fi jurizate de Liviu Papadima, Marius Chivu şi Marin Mălaicu-Hondrari.
Nu lăsa praful să se aşeze pe opera ta, împărtăşeşte-o cu noi, iubitorii de cărţi, înscriind-o la una din cele trei categorii.

vineri, 5 aprilie 2013

Concursul „DOR de DOR”, Ipoteşti, Ediţia a III-a, 2013


Incepând cu data de 11.02.2013, puteţi trimite lucrările dumneavoastră pentru:
CONCURSUL NAŢIONAL DE POEZIE (şi pentru copii), EPIGRAMĂ, PROZĂ, PROZĂ SATIRICĂ, ESEU, TEATRU, REPORTAJ LITERAR, PICTURĂ ŞI FOTOGRAFIE ARTISTICĂ
"DOR de DOR"
IPOTEŞTI - Ediţia III-a, 2013
În condiţiile integrării ţării noastre în Uniunea Europeană, unele elemente tradiţionale ale mediului sătesc şi ale sufletului ţăranului sunt în pericol de a cunoaşte mutaţii sau vor dispărea.
În scopul menţinerii, măcar în memoria creaţiilor artistice a acestui izvor de trăiri autentice -Revista Literară “DOR de DOR”, fondată în urmă cu 8 ani şi "ASOCIAŢIA PENTRU PROGRESUL ŞI DEZVOLTAREA SPIRITULUI RURAL, înfiinţate şi conduse de scriitorulMarin Toma - organizează cu sprijinul Consiliului judeţean Botoşani şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani - Concursul Naţional de Poezie, Proză, Proză satirică, Teatru, Reporaj literar, Eseu, Epigramă, Pictură şi Fotografie artistică - cu generoasa temă: ”UNIVERSUL SATULUI ROMÂNESC”.
La acest concurs pot participa creatori din întreaga ţară, indiferent de vârstă, membri şi nemembri unor Uniuni de creaţie, membri ai Uniunii Scriitorilor si din Diaspora.
Comisia de jurizare, formată din critici literari şi de artă, poeţi, scriitori, artişti de imagine, va acorda pentru fiecare secţiune câte trei premii - Premiul I, II, III şi Menţiune I, II, III. Premiile vor consta în “Diplome”, bani şi publicarea în Revista “Dor de Dor” din luna august, septembrie şi octombrie.
Concurenţii vor trimite 5 poezii, dintre care una deedicată Poetului Naţional, poate fi odă, baladă, glossă, doină; 5 epigrame sau 2 proze scurte (pot fi şi satirice), o piesă de teatru scrisă pe maximum 8 pagini in WORD – Font ARIAL 11 sau TIMES NEW ROMAN 12.
P.S. -  Fotografiile vor avea dimensiunile 20 x 30, iar pictorii un singur tablou reprezentativ. Aceste lucrări (fotografii şi tablouri) vor fi expediate până la data de 15 iulie 2013, pe adresa:TOMA MARIN, Loc. Dor Mărunt. Judeţul Călăraşi, Cod. 917055.
Tablourile nu vor fi înrămate !
Toate celelalte lucrări literare se vor trimite pe adresele: marintoma@gmail.com;dordedor@gmail.com .
Relaţii la telefon: 0231.580293 sau 0242.643722 - (Marin Toma şi Doina Săbădeanu - după 15 martie).
Rezultatele concursului se vor publica în presa locală şi în Revista “Dor de Dor” - după data de 15 iulie 2013.
FAZA FINALĂ a Concursului se va desfăşura la MEMORIALUL  IPOTEŞTI - în data de VINERI, 16 AUGUST 2013 - în Amfiteatrul Bibliotecii Naţionale de Poezie "Mihai Eminescu"
Din dorinta noastră de a menţine vie flacara culturii nationale, în limita spaţiului dumneavoastră acordat acesteia, vă rugăm colegial, să ne faceţi public acest Regulament-cadru al concursului. Vă multumim şi aşteptăm confirmarea primirii acestui Regulament şi participarea dumneavoastră !
Cu respect, Marin Toma şi Doina Săbădeanu.
Notă:
Revista Literară "DOR de DOR" este organizatoarea a şapte ediţii a Concursului Naţional de Poezie "Dor de Dor" şi a celei de a treia ediţii a ANTOLOGIEI "DOR de DOR", IPOTEŞTI, 2012.
Revista Literară „DOR de DOR” MARIN TOMA
Loc. Dor Marunt
Jud. CĂLĂRAŞI
Cod. 917055 
marintoma@gmail.com  dordedor@gmail.com Revista Literară "DOR de DOR" www.dordedor.trei.ro 
Consiliul Judeţean Botoşani: www.cjbotosani.ro
MEMORIALUL IPOTEŞTI - CENTRUL NAŢIONAL DE STUDII "MIHAI EMINESCU" • http://ghidulmuzeelor.cimec.ro/id.asp?k=137
• http://www.eminescuipotesti.ro 


joi, 4 aprilie 2013

Fragment publicat în revista „Vatra veche”, Nr.4/2013


Te strigă în noapte!

            - Niii-cuuuuu! Niii-cuuuuu!
            Linişte. Linişte ca un văl. Nici greierii nu se mai aud. Nici broaştele. Nicio mişcare în boltă. Doar luna îşi frânge razele printre frunze, aruncându-le pe masă.
           Băiatul nu a putut să închidă ochii. Stă neclintit, cu ochii înfipţi în întunericul din cameră, trăgând pătura până sub gât. Tata şi mama dorm în patul mare, dincolo de masă. Nu se aude nimic dinspre ei, nici respiraţia, nici vreo mişcare.
        Şi-l strigă. Îl strigă de afară cineva, cu glas tremurat, prelung, ca o tânguire. Îl strigă o dată, apoi tăcere... şi iar îl strigă, mai puternic şi mai tânguitor. Prima dată când a auzit chemarea, a vrut să se ridice – abia aţipise – şi să se ducă la poartă. Dacă a venit Vasi să-i aducă undiţa? Aşa a zis, că trece el mai târziu să i-o aducă. Şi-a dat imediat seama că nu era posibil. Se culcase târziu, după miezul nopţii... Vasi trebuia să doarmă de mult... Şi totuşi îl strigă. Îi răsună în urechi fiecare sunet al numelui său, apăsat ca într-un cântec tărăgănat:
            - Niii-cuuuuu! Niii-cuuuuu!
            Sigur e o închipuire. O iluzie născută din întuneric, care îl bântuie, îi oboseşte ochii şi urechile şi nu-l lasă să doarmă. Trebuie să se gândească la ceva frumos, să îşi alunge din minte toate chipurile diforme care îi apar în faţă şi îl cheamă strâmbându-se. Da, să se gândească la ceva frumos... A! La crapul pe care l-a prins deunăzi. Ohooo! Ce crap frumos! S-a chinuit ceva cu el. S-a zbătut ca un nebun. L-a lăsat puţin să se oboseacă, apoi l-a adus uşor la mal şi l-a luat în braţe ca pe un bebeluş. Ce mâncare bună o face mama din el!...
            - Niii-cuuuuu! Niii-cuuuuu!
            Linişte. Îşi ţine respiraţia. Aerul îi împinge buzele încordate. Stomacul îl arde.
            - Niii-cuuuuu! Niii-cuuuuu!
          Pisicile! Ele trebuie să fie! I-a povestit mamaia Veta. Dacă auzi că te strigă noaptea cineva, să nu ieşi afară! Să faci trei cruci şi să spui Tatăl nostru în gând. Dacă ai apucat să ieşi afară, ăla eşti! Odată, o femeie a auzit că tot o strigă cineva. Era aşa un glas moale, ca de copil, şi tot se alungea şi tot o chema. Şi femeia a ieşit neştiutoare afară, a luat papucii şi a pornit spre poartă. Acolo au prins-o! Au prins-o pisicile! Au tras-o de păr, au târât-o până departe pe maidan. Ghearele lor drăceşti i-au rupt hainele şi au sfâşiat-o. Au găsit-o oamenii a doua zi într-un şanţ, fără suflare, plină de zgârieturi...
           Băiatul se ridică în capul oaselor într-o sforţare curajoasă. Cu o zvâcnitură scurtă, întoarce capul spre fereastră de unde simte că cineva îl priveşte. Nimic. Doar lemnul mângâiat de lumina argintie.
            Şi dacă îl cheamă cineva? Şi dacă Vasi chiar a venit să îi aducă undiţa? Aşa nu va putea să adoarmă. Îşi simte abdomenul încordat şi picioarele tremurate. Dă pătura la o parte şi coboară din pat, sprijinindu-se de masă. Priveşte spre patul cel mare. Tata doarme cu faţa în sus, urcând şi coborând coşul pieptului ca într-un vals liniştit. Îl atinge uşor cu palma pe umăr.           - Tata!... Tata!...
            Tata are somnul uşor. Deschide ochii şi îi roteşte repede în jur, oprindu-i pe chipul lui alb.
            - Ce-i?
            - Mergi cu mine până afară?
            - Hai!
            Tata îi ştie fricile. Se ridică din pat într-o mişcare bruscă şi o ia înainte. Aprinde becul de afară şi deschide uşa încet, fără zgomot. Băiatul îl urmează cu paşi nesiguri. Trece repede prin marchiză şi se opreşte pe pragul înalt. Imediat ochii îi fug spre poartă, pe alee, pe lângă bolta de viţă de vie. Lumina becului se aruncă vioaie pe frunzele verzi, pe trotuarul cimentuit, pe pământul negricios, pe colţul casei... Nimic. Nimeni. Nici-o faţă hidoasă, nicio pisică. Şi parcă se aud şi greierii. Simte cum i se mai liniştesc flăcările din stomac.
            Tata şi-a găsit ceva de lucru. Aşază lemnele din stiva de lângă gard, apoi priveşte în faţă, la vecini. Băiatul îi simte prezenţa şi prinde curaj. Coboară de pe prag, încalţă papucii şi porneşte cu paşi mari spre poartă. În faţa lui se arată grădina cu gărduţul verde, pătat de ploi. Cerul e senin, luminat de mii de stele sclipitoare. O briză caldă îi mângâie mâinile. Într-o parte şi-n alta, casele îşi arată acoperişurile somnoroase.
            Vezi? Nu e nimic! A fost doar în mintea lui. Nu are de ce să se teamă. Acum o să doarmă liniştit. Ce-i aşa înfricoşător să îţi auzi numele? Uite! Poate să se strige şi el! Şi se cheamă singur, în şoaptă, să nu-l audă tata. Îşi repetă numele întruna, rostindu-l în cele mai urâte şi de speriat feluri. Nimic! Nu-i mai este frică.
            Se întoarce liniştit şi se urcă pe prag fără să se mai uite în jur. Simte cum somnul îi alunecă pe pleoape. Cască. Tata îl vede şi vine în urma lui. Intră amândoi în casă închizând uşa fără zgomot. Se bagă în pat. De undeva, de lângă fereastră, un greiere îşi mângâie arcuşul. Ţârâitul lui îi picură în urechi luniştea caldă a nopţii. Braţele îi alunecă moi pe lângă trup şi se lasă grele în aşternut. Capul se afundă în pernă şi se scufundă încet-încet...
            Tăcere. Tăcere ca un văl.
            - Niii-cuuuuu!... Niii-cuuuuu!...


Fragment publicat în revista „Oglinda literară”, Nr.133, ianuarie 2013



Goana
...pe meleagurile Sulinei, nu foarte demult...


Băiatul aleargă bezmetic pe câmpul denivelat. Sare peste tufele dese, verzi, se afundă în gropile umede, taie maidanul de-a dreptul croindu-şi singur potecă pe pământul sălbatic. În braţe poartă ca pe un prunc punga în plasticul căreia se ghicesc două cozi mari de peşte. Denivelările terenului îl fac să se zdruncine din tot corpul, dar el îşi continuă drumul strângându-şi la piept comoara ce îl face să zâmbească în vânt.
Departe, la sute de metri, se zăreşte digul de la marginea oraşului. Ochii lui, însă, nu-l văd. Ei se odihnesc pe faţa de masă apretată a mamei, pe farfuria cu flori roşii, pe plachia de crap care îl aşteaptă aburindă, pe mămăliga fierbinte de alături. Gura i se umple de parfumul mâncării gătite de mama. Ochii exultă la imaginea tatălui şi a fraţilor adunaţi în jurul mesei şi înfruptându-se din peştele adus de el acasă. Ce desfătare!...
Peştii i-a căpătat prin munca lui şi asta îl face extrem de mândru. El, cu mâinile lui, a săpat pământul cleios două ore şi a scos din el râmele negre, groase, inelate, săltând de bucurie la fiecare şi aşezându-le în borcanul verzui. El a gâfâit, el a transpirat, pe el l-a durut spatele şi l-au usturat ochii. El a alergat ca nebunul până la Bazinul Mare, unde îl aştepta pescarul cu multe lansete. Lui i-a spus omul să aştepte şi s-a dus la apă şi a scos un juvelnic în care se zbăteau patru crapi mari, cât pâinile de cinci kilograme. Pe el l-a chemat să-şi aleagă doi, pe care i-o vrea. Şi el i-a apucat de cozi şi i-a băgat în pungă nevenindu-i să creadă că sunt ai lui. Şi a mulţumit şi a tulit-o de l-a speriat şi pe om... a tulit-o ca ars cu fierul roşu... s-a dus... s-a tot dus...
Tricoul i s-a rupt într-o creangă de cătină, dar nu i-a păsat, şi-a continuat drumul ca săgeata, săltând mereu povara care pare că se îngreunează cu fiecare pas. De pe frunte se aruncă spre bărbie boabe mari de sudoare fierbinte, îi invadează ochii şi i-i irită, îi curg în gură, le simte gustul sărat. Îşi zoreşte picioarele care simte că o să-l lase, dar nu se opreşte... încă zece paşi... încă zece... şi încă zece...
Auleu!!!
Nu se poate!!!
L-au văzut!!!!
Pe dig, doi băieţi! Alde Mucea, bătăuşii! Gelu, cu braţele groase şi ceafa ca de taur, merge înainte ca blegul, privind într-o parte şi-n alta, aşa, fără spor. În spatele lui, Adi Praştia, mic şi slab, dar al dracului, cu un băţ gros în mână, lovind tufele din cale cu ură. Îşi fac semne, se uită spre el, se abat din drum...
Băiatul începe să tremure. Se lasă ca un bolovan la pământ, se întinde pe burtă. În minte i se bulucesc mii de planuri de salvare. Cum să scape teafăr cu tot cu peşti? Bătaie oricum va mânca, aşa cum a mâncat de multe ori. Dar peştii, peştii măcar să-i salveze, sa nu i-i ia! Cum stă culcat pe burtă, cu punga alături, priveşte disperat în toate părţile. Aproape de el, la nici cinci metri zăreşte o adâncitură în pământ. Se repede acolo, aruncă punga şi rupe cu mâinile încordate smocuri-smocuri de iarbă, le azvârle peste plasticul colorat.
Băieţii se apropie. El se ridică repede şi se îndepărtează, făcându-se că nu i-a văzut. Merge cu privirea înainte, cântând.
- Ce faci, Grasule? Nu ne bagi în seamă? îl săgetează o voce subţire. Bă, cu tine vorbesc! Noi suntem invizibili? Bă, grăsane!
Se opreşte. Dacă fuge, îl vor ajunge şi va fi mai rău. Mai bine stă pe loc. Fie ce-o fi!
Adi Praştia se apropie de el şi îşi pregăteşte bâta ca un jucător de baseball. Îşi ia elan, se apropie de capul victimei şi se avântă cu putere. La câţiva centimetri se opreşte brusc. Băiatul fereşte instinctiv capul şi îl ascunde sub braţe.
- Ha! Ha! se amuză Praştia. Ce, bă, te-ai speriat? Uită-te la el! Te-ai îngălbenit, ai?
- Lasă-l, mă, în pace, se face Gelu că îi ia apărarea. Ăsta-i pretenul meu!
Îl ia de după gât.
- Ia zi, Grasule, nu eşti tu pretenul meu?
Prietenul lui! Vai de el! Sigur vrea să îl pună să fure ceva.
Glasul matahalei dublează gândul băiatului.
- Auzi, Grasule, nu eşti tu pretenul meu? Nu te-am apărat eu mereu?
Da! Ce l-a mai apărat: una-n coaste, una-n cap, una la gioale!
- Auzi, continuă Gelu, mi-aduci şi mie neşte smochine delea dulci de la mamai-ta?
Băiatul se codeşte. Smochine mai gustoase ca cele de la mamaia Chiţa nu sunt în tot oraşul. Mai bine ia bătaie decât să dea aşa bunătăţi unor haimanale nenorocite!
- Nu mă lasă! băiguie el ştiind ce-l aşteaptă.
Adi Praştia pregăteşte iar bâta:
- Bă! Ne dai?
- Lasă-l, mă, îl apără Gelu. Hai, mă, Grasule, vezi cum eşti? Eu îţi zic cu frumosu şi tu?
Îi trage o palmă amicală după ceafă. Băiatul se lasă pe vine. Îşi bagă capul între palme şi aşteaptă loviturile icnind. Gelu se uită la el cu ură şi îşi şterge nasul cu dosul palmei. Cum îl vede aşa, jos, ca o oaie bleagă, îi vine o poftă seacă să-i frigă una. Brusc, se îndoaie de trup şi îi zvârle un pumn în coaste.
- Dă-te-ncolo de prost! izbucneşte el. Eu ţi-am zis cu frumosu! Gras bleg ce eşti!
Cel de jos a început să plângă în hohote. E învăţat cu loviturile, dar speră ca prin plâns să îi facă să îl lase în pace. Pofta lui Gelu explodează şi îi trage şi un picior în moalele pulpei. Imediat, o lovitură de bâtă îi frige celălalt picior. Băiatul dă drumul unui urlet de groază. Îi vine să se zvârcolească, dar rămâne aşa, încovrigat, strângându-şi picioarele şi mai tare sub el şi îndesându-şi fruntea în pământ. Icnetele lui îi descurajează pe bătăuşi. Pe drumul dinspre plajă se zăresc oameni.
- Lasă-l că-i tăntălău! strigă Gelu îndepărtându-se domol.
- Bă! se repede Adi Praştia! Bă! Praf te fac! Dacă nu vii cu un sân de smochine ai sfeclit-o! S-a-nţeles?
Îi mai trage o bâtă cu sete şi se ia după fratele său.
Băiatul a rămas ghemuit. Nu mai plânge, doar gâfâie înghiţindu-şi durerea. Nu se ridică. Se pot întoarce. Mai bine mai aşteaptă. Trec aşa câteva minute. Într-un târziu se uită pe sub o mână şi îi vede pe bătăuşi departe, pe dig. Se desface şi se lasă în fund, cu genunchii îndoiţi. Coastele îl frig, picioarele i s-au umflat, invineţindu-se. Din pieptul zdruncinat porneşte un plâns şoptit, ca un bocet şuierat. Îl lasă să curgă aşa peste durere şi răni...
Peştii!!!
Să ia peştii!!!
Durerea a dispărut! Se ridică nebun şi începe să caute cu disprare. Unde o fi ascuns punga? Ce bine că nu i-au luat-o! Se repede spre un loc unde se gândeşte că ar putea fi. Răscoleşte buruieni, sapă cu degetele în nisip... Nimic! S-o fi îndepărtat chiar aşa de mult? Să mai caute!
Goană nebună pe câmp! Zeci de minute în şir şi punga nu se arată! Spaima îl cuprinde ca o caracatiţă! I-o fi furat-o nişte câini vagabonzi. Totuşi, nu se zăreşte niciunul. Nu se poate! Trebuie să o găsească! Să se oprească! Să gândească bine! Aaa! Aşa! Acum şi-a dat seama! Speriat de bătăuşi, a luat-o înapoi spre Bazinul Mare. Punga trebuie să fie mai aproape de dig. Se repede într-acolo, aruncându-şi ca o vulpe ochii în toate părţile, măturând cu ei pământul.
Uite-o!!! E acolo unde a lăsat-o! Sub buruieni!
Se aruncă în genunchi şi descoperă peştii care încă se mişcă. Îi strânge în braţe şi îi sărută cu foc! Se ridică apoi ca un ghepard şi o ia la fugă urlând. Nici nu îşi dă seama cum a străbătut tot drumul până acasă, cum s-a repezit la poartă şi a dat-o de gard, cum s-a proţăpit în faţa mamei cu trofeul umed în braţe.
Mama îl priveşte fără interes:
- Când e de treabă, fugiţi repede! Pe-unde-mi umbli brambura?
Băiatul nu mai poate să vorbească, epuizat de goana nebună.
- Ce stai aşa? Ce-ai acolo? îl iscodeşte mama.
Cum el nu-i răspunde, ea se apropie şi-i ia punga din braţe. La vederea peştilor, faţa i se deschide a surprindere. Zâmbeşte:
- De unde-s ăştia?
Băiatul explică repede răsuflând din greu:
- Am căutat nişte râme pentru un om la Bazinu’ Mare şi mi-a dat doi crapi!
- Mânca-l-ar mama de băiat! Lăcrimează. Măcar tu, Marine, să te gândeşti la mama ta care se chinuie!
Îl sărută mândră apoi se îmbărbătează ştergându-şi lacrimile.
- Hai, aprinde focul să facem o plachie!
Iuhu! Ce bucurie! Şi peştii întregi şi mama fericită şi plachie gustoasă, cu rondele de ceapă şi bucăţi de roşii parfumate, cu aburii jucând deasupra!... 

Fragment publicat în „Moştenirea Văcăreştilor”, Editura Bibliotheca, Târgovişte, 2012




Sub alge


De jur-împrejur, aerul zbârnâie de sutele de glasuri care au invadat plaja. Apa sare în stropi speriaţi în toate părţile sub picioarele vesele. De pe mal, părinţii agită mâinile şi strigă spre cei care se încumetă prea spre larg.
El stă drept în apa care îi ajunge până la genunchi. În faţa lui se întinde o pătură groasă de alge. Verde, pluteşte în legănarea valurilor. Sunt zeci de astfel de pături pe care furtuna le-a adus la mal. Copiii se bălăcesc gălăgios pe lângă ele şi cei mai curajoşi îndrăznesc să treacă pe sub covorul des până la un ochi de apă ce se deschide în mijloc. Se împing unul pe altul, se provoacă, fac pariuri. Când reuşeşte câte unul, strigă toţi cu putere, felicitându-l.
În gălăgia generală, el stă drept în faţa algelor. Ar vrea şi el să încerce. Întreg corpul îi este aprins de o dorinţă nebună: să se arunce şi el, să înoate ca un peşte pe dedesubt, să iasă dincolo triumfător şi să se arunce pe spate chiuind.
- Cât o fi până dincolo? îl întreabă unul dintre băieţi, lipindu-şi pielea udă de braţul lui stâng.
- Cre’ că sunt vro zece metri, a? răspunde el nedumerit.
- O, e mai mult! Pe puţin douăzeci! exclamă celălalt.
Vorbele acestea îi aduc în trup un fior nou. Simte în adâncul picioarelor un sâmbure de teamă care începe să se zvârcolească. Nu! Nu trebuie să se lase!
Focul dorinţei se reaprinde şi îl aruncă înainte. Pune palma umedă pe umărul gol al amicului, ca pentru un rămas-bun şi porneşte. După doi paşi este lângă algele verzi care se leagănă în ritmul valurilor. Ghirlande albe de spumă se zbenguie din când în când pe corpurile lor şerpeşti. Le mai aruncă o privire scurtă, apoi trage aer puternic în piept şi se avântă. Palmele unite spintecă apa şi copul îi intră întreg în lumea lichidă.
Zgomotele de deasupra s-au topit aproape de tot. Se aud ca un ecou îndepărtat vocile cristaline ale celorlalţi copii. Apa l-a cuprins din toate părţile. Îşi simte pieptul umflat de aerul închis în el. Picioarele şi mâinile împing puternic proiectându-l înainte. Simte cum înaintează ca o broască pătrunzând în umbra păturii imense de alge. Nu le vede prea bine, dar le simte prezenţa deasupra sa ca un nor negru de ploaie care a ascuns soarele şi a adus furtuna.
Ochii grăbiţi caută cu disperare un punct luminous sub monstrul de alge de deasupra. Nimic! Nu se zăreşte nimic, nicio rază, niciun loc liber, nicio scăpare. Simte cum aerul din piept vrea să iasă, îi impinge pieptul, îi forţează buzele şi îl proiectează în sus, spre umbra groasă. Mâinile şi picioarele îşi îndesesc mişcările, grăbite parcă să scape dintr-o prăpastie adâncă.
Nu ştie cât va mai putea rezista. Panica i-a apărut ca un şoarece în fundul stomacului şi acum se zbate în el, îl forţează să iasă din apă, să scape. Nu mai are aer! Mâinile şi picioarele îl lasă istovite! Tâmplele încep să îi ţiuie ca pereţii unui balon sub presiune. Nu ştie ce să facă! Lumina nu se vede nicăieri! Deasupra sunt doar alge, buruieni verzi, întunecate, urât mirositoare! Unde să se ducă? Unde să iasă?
Panica i-a cuprins tot corpul şi îl impinge în sus. Capul ţâşneşte ca un proiectil, căutând scăparea. Nu! Nu este nicio scăpare! A atins stratul de alge şi împunge cu putere, ca un berbec, împingând cu picioarele în nisip. Zadarnic! Pătura este atât de groasă că nici nu se urneşte! Începe să se zbată ca un nebun. Frica şi ruşinea i-au invadat toată fiinţa. Unde este tata să-l tragă afară? Unde este mama să-l ia în braţe? Nimeni! Nimeni nu-l ajută! Şi ceilalţi copii stau şi se uită la el cum se zbate şi cum o să moară ca un prost. Ca un fraier! Asta o să se întâmple! O să moară ca un fraier care nu a putut să înoate nici zece metri.
De undeva din adâncul lui, un instinct, ceva puternic şi nemăsurat, îi dă o putere pe care nu a mai avut-o iciodată. Un moment de inspiraţie! Împreunează mâinile ca într-o rugăciune şi străpunge cu putere peretele verde ce-i apasă creştetul. Simte cum tăişul unghiilor trece uşor-uşor ca printr-un aluat mai tare. Buruienile îi zgârie pielea şi se scurg spre coate, spre umeri…
Gata! A scăpat! Se uită în jur! Crede că este roşu de ruşine. Toţi o să stea şi o să râdă de el… Surpriză! Este chiar în mijlocul algelor! Nu a trecut nici de jumătate. Şi cum stă aşa, terminat de efort şi de ruşine, nimeni, dar nimeni nu se uită la el. Nimeni! Nimeni nu se uită la el! Pare că nimeni nu l-a văzut, nimeni nu i-a simţit agonia. Putea pur şi simplu să moară! Nimeni nu i-ar fi sărit în ajutor.
În jurul lui aceeaşi larmă ca şi înainte umple aerul şi apa într-o bălăceală fără margini. Băiatul rămâne pe loc, în mijlocul algelor, care i se întind în urmă ca o trenă verzuie. Frica şi ruşinea au dispărut. În locul lor a apărut amărăciunea. Singur! Singur în mijlocul algelor!