De la o vreme eram un punct...

joi, 10 octombrie 2013

Pantoful

Nimeni nu a știut să spună cum a apărut pantoful cu toc pe trotuar, lângă peretele verde-viu. Cu siguranță nu a trecut nicio prințesă în fugă, speriată de gongul orelor târzii, mai ales că soarele era inel chiar în mijlocul cerului. Doi bătrâni s-au așezat pe banca din fața scării și i-au ochit strălucirea. Unul dintre ei l-a arătat cu degetul, și-a dat cu părerea, dar atât, nu au luat vreo hotărâre, niciunul nu s-a ridicat. Curând, s-au adunat mai mulți spectatori, intrigați de apariția neobișnuită din peisajul lor anost. Cum stăteau ei așa, formulând teorii și ipoteze, o femeie s-a oprit lângă pantof, s-a descălțat fără grabă și a vârât piciorul în căușul de piele. Spectatorii au amuțit – prea mic. Rând pe rând, li s-au făcut ochii cât cepele roșii când au văzut cum zeci de femei repetă, ca un ritual, gesturile celei dintâi. De fiecare dată, oamenii oftau nedumeriți – prea mic, prea fin. Un joc ciudat, fără înțeles pentru publicul de pe bancă... Când noaptea stătea să vină și oamenii nu mai aveau niciun interes, o bătrână cu fața ascunsă în batic a scos dintr-o sacoșică – surpriză – perechea intrusului, l-a luat și pe celălalt și a plecat mulțumită.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu