De la o vreme eram un punct...

sâmbătă, 21 septembrie 2013

Palma

Lovitura a venit pe neașteptate. Femeia tocmai voia să-i explice soțului cum ar trebui să stea treburile între doi oameni care nu de mult și-au dat mâna și au pornit pe drumul vieții. Că nu ar fi bine să se mintă, să-și ascundă lucruri care l-ar deranja pe celălalt... Palma era grea, ca o bucată de fier aruncată de undeva de departe. Rămase într-o grimasă uimită, cu mâna lipită de obraz și cu ochii înfipți în fața omului care își ferea privirea. Reuși să rostească o jumătate de cuvânt înainte ca fruntea să-i fie invadată de un potop de imagini, frânturi pe care abia le putea fixa în timp: o privire furișă, o strângere de mână, plimbări braț-la-braț, mesaje timide, un DA răspicat, valurile mării pe o plajă însorită, picioarele lor mângâind nisipul, nopțile târzii, îmbrățișările nesfârșite... Peste toate se înălță ca un idol neînțeles palma, palma aceea care nu demult îi cuprinsese obrazul ca o pernă de puf și îi promisese s-o poarte spre fericire. Palma aceea se lăsa acum peste ea ca un ciocan. Pieptul i se umplu de ură și deznădejde. Vorbele i se îngrămădeau în gât. Se lăsă lângă perete, în noaptea oarbă ce o înghițea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu