De la o vreme eram un punct...

vineri, 27 septembrie 2013

Frunze

Bătrânul opri motorul mașinii. Stinse farurile și rămase în întuneric, așteptând. Parcul respira în liniște. Pe alee se auzeau pași. Un cuplu trecu în ritm legănat. În urma lor se așternu tăcerea. Bătrânul coborî și săltă capacul portbagajului. Scoase un sul de saci, legat cu sfoară. Îl așeză la subsuoară și porni, privind atent în jur. Se strecură pe lângă gradul parcului și se opri sub un pâlc de copaci înnegurați. Așteptă câteva clipe, apoi, fără veste, se lăsă în genunchi și începu să adune frunze. Le mătura cu palmele în grămăjoare țuguiate, apoi lua cu ambele mâini pe cele mai uscate și mai curate și le vâra în saci, fără să le îndese, ca pe niște pene. Când umplu câțiva saci, se repezi cu ei spre mașină și îi ascunse în portbagaj. Porni spre casă, conducând cu atenție, oprind la fiecare intersecție...

Dimineața sosi cu un soare cald de toamnă. Ușa casei se deschise încet iar peste prag păși fără grabă o mogâldeață de copil. Rămase o clipă nemișcat, apoi porni cu pași mărunți spre gard, unde îl aștepta un pat colorat de frunze. Își vârî mănuțele în grămadă și începu să le arunce în sus, râzând și țopăind.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu