De la o vreme eram un punct...

miercuri, 19 iunie 2013

Proză.1 - Cel mai frumos moment... (4)

     - Doamna, mai bine nu citesc, că o să râdă ăștia de mine... ă... ă... lasă că vezi tu în pauză... ă... bine. Cel mai frumos moment a fost când tata nu m-a bătut. El se enervează mereu fără motiv și ne bate pe toți, pe mama, pe fratele și sora mea și cel mai mult mă bate pe mine. Pentru că eu fac numai obrăznicii și mă bat toată ziua. Doamna dirigintă îl cheamă mereu la școală să-i spună că nu sunt cuminte și că sunt spaima școlii. El când vine la școală se enervează foarte tare și nu-mi face nimic acolo, dar acasă mă bate și de supărare se duce în oraș și vine noaptea târziu beat și cu chef de scandal. Dar într-o zi tata nu m-a bătut. M-a luat de mână și m-a întrebat care este băiatul pe care l-am bătut și mi-a zis să-i cer scuze. Eu nu vreiam dar el mi-a zis că un bărbat adevărat nu bate pe nimeni doar ca să se apere sau să-i apere pe cei dragi. Eu nu am vrut să-mi cer scuze dar el nu s-a supărat și și-a cerut el scuze. Apoi m-a dus la cofetărie și mi-a cumpărat o prăjitură și un suc și mi-a spus că mă iubește și că îi pare rău pentru tot. De atunci tata nu ne-a mai bătut. Dar eu tot nu m-am cumințit că mă enervează băieții din școală că sunt fițoși. Mereu mă gândesc la ziua ceea și am promis că nu mă mai bat, să fiu ca tata, dar nu am reușit. Acesta a fost cel mai frumos moment al meu.
     Clasa rămăsese neclintită, într-o tăcere aprinsă. Toți îl priveau pe Leca și nu înțelegeau. Nu prea le venea să creadă că el scrisese acele lucruri. Bătăușul clasei, spaima profesorilor tremura. Nimeni nu îl recunoștea. Nimeni nu știa ce e bine să facă în secunda următoare. Profesoara își uitase mâna ridicată într-un gest dojenitor. O lăsă să cadă jenată.
     - Ce fain!
     Corbu fu cel care îi scoase pe toți din acea stare prea apăsătoare.
     - Bă, Leca, asta e bună să o pui pe Facebook! O să aduni mii de like-uri. O să fii vedetă!
     - Corbu! se auzi vocea profesoarei. Fă liniște!
     De la catedră, pașii ei neauziți se apropiară de vlăjganul ce rămăsese în picioare, zguduit încă de acel tremur pe care nu i-l înțelegea nimeni.
     - Stai jos! rosti profesoara cu glasul acela blând de la începutul orei. Undeva în spatele ușii se auzi clopoțelul. Nimeni, însă, nu se mișcă. Poți să te duci să-i spui tatălui tău că astăzi ai luat zece la română. Sunt sigură că vei petrece al doilea cel mai frumos moment din viața ta și că de mâine nu ai să mai bați pe nimeni. Apoi, cu o mișcare neobișnuit de lentă, luă stiloul de pe catedră, foi puțin catalogul, după care scrise ceva pe una din file. Mai privi o dată mulțumită spre Leca și părăsi clasa la fel de repede și de absentă cum intrase.
     În urma profesoarei, începu viermuiala. Numic nu se deosebea de alte pauze. Numai că acum, jumătate din clasă se strânse în jurul lui Leca, bătăușul. Acesta privea pe geam. Nu îi prea auzea. Pe limbă simțea gust de prăjitură însiropată iar în piept i se zbătea mândria...

(SFÂRȘIT)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu