De la o vreme eram un punct...

vineri, 14 iunie 2013

Poezie. 18 - boabe de sticlă



un fir de de secunde oarbe
ne leagă degetele cu noduri roșii
lumea e un parc cu iarbă crescută sălbatic
viața zburdă un copil cu pantaloni scurți
care-și leagănă picioarele pe marginea toboganului
mă tăvălesc în brațele tale ca un rinocer într-o apă adâncă
de plete ni se agață sâmburi de liniște
când ne-am născut
aveam fiecare câte o tolbă
plină cu boabe de sticlă
dar în joacă le-am scăpat în iarba înaltă
sălbatică
ce ne mai place să mințim că suntem întregi
acum îmi cauți cioburile între firele de păr alb
când vom muri
ne vor pune sub cap
tolbe întregi
cu boabe de sticlă
sfărâmate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu