De la o vreme eram un punct...

marți, 28 mai 2013

Poezie. 15 - pierdute forme





orice cuvânt pe care-l arunc în sus
cade pe fruntea ta
şi mă cheamă să te fac temelie
acolo sub corbii tăi
să te zidesc temelie cu cruce de lemn
şi cu mâinile aspre,
să-mi arunc genunchii şi coatele sub sălcii
să te chem poate-mi dai nemişcarea ta
poate-mi dai clipa ta
cu tot cu mările
cu tot cu zilele

strânge-mă-n braţe până la oase
strânge-mă până la sânge
să moară viaţa de ciudă
că noi doi îmbrăţişaţi în moarte fugim
ca o umbră

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu