De la o vreme eram un punct...

luni, 29 aprilie 2013

Poezie. 8 - orbire


povestea e simplă

ea a venit şi a plecat fără să spună măcar
un cuvânt
de venit sau plecat

şi aşa de scurt s-a terminat
fără să mai rămână timp pentru cuvinte
de spus sau de ascultat

căci orice cuvânt
se sfârşeşte acolo unde începe
cuvintele mele nu au viaţă
nici măcar cât să deschidă ochii

dar şi aşa mai vorbesc
pentru că am şi eu şansa mea la nemurire

pentru asta port pe cap zece perne
ca să-mi stea comozi cititorii
şi toţi cei care au cuvinte de născut dar nu sunt siguri
pe sarcină

de la plecarea ei şi până acum
nu a trecut mai mult de minus o secundă
şi trenul asteaptă

vagonul unu vagonul doi vagonul trei...
alb negru alb negru alb negru...

dimineata şi seara aştept
şi mestec aşa fără rost
poate se naşte ceva din mestecatul meu

şi ziua alerg
poate
se naşte ceva din alergatul meu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu