De la o vreme eram un punct...

marți, 23 aprilie 2013

Poezie. 5 - cu mâinile calde



cu mâinile calde

lui Gicu, tatăl absent

am văzut un copil cerându-i tatălui pălăria,
pălăria cu clopoţei şi cu argint
şi am sărit deşi nu am vrut să te prind
apoi te-am auzit căzând peste umbra mea

ştiam, ştiam că nu au nici măcar o zi
inimile sterpe cu sau fără picioare,
şi eram inimă cu două petale
visam, îmi doream nespus să vii...

poate mâine, mi-am zis, poate mâine
şi-aşa am învăţat să spun poezii
să le-atârn de cortine care nu mai cad
şi să mă arunc şi pe mine
în primul rând dacă e lângă rândul cu tine;
iartă-mă bunule că inima mea nu e caldă
cu gândul la tine şi-a pierdut strălucirea
ascunde mai bine pana mea
şi n-o arăta la toţi necunoscuţii
cu pete albe în mijlocul frunţii...

cu mâinile calde
când vine lumina
s-o-ntrebi a cui a fost vina

2 comentarii: