De la o vreme eram un punct...

joi, 4 aprilie 2013

Fragment publicat în revista „Oglinda literară”, Nr.133, ianuarie 2013



Goana
...pe meleagurile Sulinei, nu foarte demult...


Băiatul aleargă bezmetic pe câmpul denivelat. Sare peste tufele dese, verzi, se afundă în gropile umede, taie maidanul de-a dreptul croindu-şi singur potecă pe pământul sălbatic. În braţe poartă ca pe un prunc punga în plasticul căreia se ghicesc două cozi mari de peşte. Denivelările terenului îl fac să se zdruncine din tot corpul, dar el îşi continuă drumul strângându-şi la piept comoara ce îl face să zâmbească în vânt.
Departe, la sute de metri, se zăreşte digul de la marginea oraşului. Ochii lui, însă, nu-l văd. Ei se odihnesc pe faţa de masă apretată a mamei, pe farfuria cu flori roşii, pe plachia de crap care îl aşteaptă aburindă, pe mămăliga fierbinte de alături. Gura i se umple de parfumul mâncării gătite de mama. Ochii exultă la imaginea tatălui şi a fraţilor adunaţi în jurul mesei şi înfruptându-se din peştele adus de el acasă. Ce desfătare!...
Peştii i-a căpătat prin munca lui şi asta îl face extrem de mândru. El, cu mâinile lui, a săpat pământul cleios două ore şi a scos din el râmele negre, groase, inelate, săltând de bucurie la fiecare şi aşezându-le în borcanul verzui. El a gâfâit, el a transpirat, pe el l-a durut spatele şi l-au usturat ochii. El a alergat ca nebunul până la Bazinul Mare, unde îl aştepta pescarul cu multe lansete. Lui i-a spus omul să aştepte şi s-a dus la apă şi a scos un juvelnic în care se zbăteau patru crapi mari, cât pâinile de cinci kilograme. Pe el l-a chemat să-şi aleagă doi, pe care i-o vrea. Şi el i-a apucat de cozi şi i-a băgat în pungă nevenindu-i să creadă că sunt ai lui. Şi a mulţumit şi a tulit-o de l-a speriat şi pe om... a tulit-o ca ars cu fierul roşu... s-a dus... s-a tot dus...
Tricoul i s-a rupt într-o creangă de cătină, dar nu i-a păsat, şi-a continuat drumul ca săgeata, săltând mereu povara care pare că se îngreunează cu fiecare pas. De pe frunte se aruncă spre bărbie boabe mari de sudoare fierbinte, îi invadează ochii şi i-i irită, îi curg în gură, le simte gustul sărat. Îşi zoreşte picioarele care simte că o să-l lase, dar nu se opreşte... încă zece paşi... încă zece... şi încă zece...
Auleu!!!
Nu se poate!!!
L-au văzut!!!!
Pe dig, doi băieţi! Alde Mucea, bătăuşii! Gelu, cu braţele groase şi ceafa ca de taur, merge înainte ca blegul, privind într-o parte şi-n alta, aşa, fără spor. În spatele lui, Adi Praştia, mic şi slab, dar al dracului, cu un băţ gros în mână, lovind tufele din cale cu ură. Îşi fac semne, se uită spre el, se abat din drum...
Băiatul începe să tremure. Se lasă ca un bolovan la pământ, se întinde pe burtă. În minte i se bulucesc mii de planuri de salvare. Cum să scape teafăr cu tot cu peşti? Bătaie oricum va mânca, aşa cum a mâncat de multe ori. Dar peştii, peştii măcar să-i salveze, sa nu i-i ia! Cum stă culcat pe burtă, cu punga alături, priveşte disperat în toate părţile. Aproape de el, la nici cinci metri zăreşte o adâncitură în pământ. Se repede acolo, aruncă punga şi rupe cu mâinile încordate smocuri-smocuri de iarbă, le azvârle peste plasticul colorat.
Băieţii se apropie. El se ridică repede şi se îndepărtează, făcându-se că nu i-a văzut. Merge cu privirea înainte, cântând.
- Ce faci, Grasule? Nu ne bagi în seamă? îl săgetează o voce subţire. Bă, cu tine vorbesc! Noi suntem invizibili? Bă, grăsane!
Se opreşte. Dacă fuge, îl vor ajunge şi va fi mai rău. Mai bine stă pe loc. Fie ce-o fi!
Adi Praştia se apropie de el şi îşi pregăteşte bâta ca un jucător de baseball. Îşi ia elan, se apropie de capul victimei şi se avântă cu putere. La câţiva centimetri se opreşte brusc. Băiatul fereşte instinctiv capul şi îl ascunde sub braţe.
- Ha! Ha! se amuză Praştia. Ce, bă, te-ai speriat? Uită-te la el! Te-ai îngălbenit, ai?
- Lasă-l, mă, în pace, se face Gelu că îi ia apărarea. Ăsta-i pretenul meu!
Îl ia de după gât.
- Ia zi, Grasule, nu eşti tu pretenul meu?
Prietenul lui! Vai de el! Sigur vrea să îl pună să fure ceva.
Glasul matahalei dublează gândul băiatului.
- Auzi, Grasule, nu eşti tu pretenul meu? Nu te-am apărat eu mereu?
Da! Ce l-a mai apărat: una-n coaste, una-n cap, una la gioale!
- Auzi, continuă Gelu, mi-aduci şi mie neşte smochine delea dulci de la mamai-ta?
Băiatul se codeşte. Smochine mai gustoase ca cele de la mamaia Chiţa nu sunt în tot oraşul. Mai bine ia bătaie decât să dea aşa bunătăţi unor haimanale nenorocite!
- Nu mă lasă! băiguie el ştiind ce-l aşteaptă.
Adi Praştia pregăteşte iar bâta:
- Bă! Ne dai?
- Lasă-l, mă, îl apără Gelu. Hai, mă, Grasule, vezi cum eşti? Eu îţi zic cu frumosu şi tu?
Îi trage o palmă amicală după ceafă. Băiatul se lasă pe vine. Îşi bagă capul între palme şi aşteaptă loviturile icnind. Gelu se uită la el cu ură şi îşi şterge nasul cu dosul palmei. Cum îl vede aşa, jos, ca o oaie bleagă, îi vine o poftă seacă să-i frigă una. Brusc, se îndoaie de trup şi îi zvârle un pumn în coaste.
- Dă-te-ncolo de prost! izbucneşte el. Eu ţi-am zis cu frumosu! Gras bleg ce eşti!
Cel de jos a început să plângă în hohote. E învăţat cu loviturile, dar speră ca prin plâns să îi facă să îl lase în pace. Pofta lui Gelu explodează şi îi trage şi un picior în moalele pulpei. Imediat, o lovitură de bâtă îi frige celălalt picior. Băiatul dă drumul unui urlet de groază. Îi vine să se zvârcolească, dar rămâne aşa, încovrigat, strângându-şi picioarele şi mai tare sub el şi îndesându-şi fruntea în pământ. Icnetele lui îi descurajează pe bătăuşi. Pe drumul dinspre plajă se zăresc oameni.
- Lasă-l că-i tăntălău! strigă Gelu îndepărtându-se domol.
- Bă! se repede Adi Praştia! Bă! Praf te fac! Dacă nu vii cu un sân de smochine ai sfeclit-o! S-a-nţeles?
Îi mai trage o bâtă cu sete şi se ia după fratele său.
Băiatul a rămas ghemuit. Nu mai plânge, doar gâfâie înghiţindu-şi durerea. Nu se ridică. Se pot întoarce. Mai bine mai aşteaptă. Trec aşa câteva minute. Într-un târziu se uită pe sub o mână şi îi vede pe bătăuşi departe, pe dig. Se desface şi se lasă în fund, cu genunchii îndoiţi. Coastele îl frig, picioarele i s-au umflat, invineţindu-se. Din pieptul zdruncinat porneşte un plâns şoptit, ca un bocet şuierat. Îl lasă să curgă aşa peste durere şi răni...
Peştii!!!
Să ia peştii!!!
Durerea a dispărut! Se ridică nebun şi începe să caute cu disprare. Unde o fi ascuns punga? Ce bine că nu i-au luat-o! Se repede spre un loc unde se gândeşte că ar putea fi. Răscoleşte buruieni, sapă cu degetele în nisip... Nimic! S-o fi îndepărtat chiar aşa de mult? Să mai caute!
Goană nebună pe câmp! Zeci de minute în şir şi punga nu se arată! Spaima îl cuprinde ca o caracatiţă! I-o fi furat-o nişte câini vagabonzi. Totuşi, nu se zăreşte niciunul. Nu se poate! Trebuie să o găsească! Să se oprească! Să gândească bine! Aaa! Aşa! Acum şi-a dat seama! Speriat de bătăuşi, a luat-o înapoi spre Bazinul Mare. Punga trebuie să fie mai aproape de dig. Se repede într-acolo, aruncându-şi ca o vulpe ochii în toate părţile, măturând cu ei pământul.
Uite-o!!! E acolo unde a lăsat-o! Sub buruieni!
Se aruncă în genunchi şi descoperă peştii care încă se mişcă. Îi strânge în braţe şi îi sărută cu foc! Se ridică apoi ca un ghepard şi o ia la fugă urlând. Nici nu îşi dă seama cum a străbătut tot drumul până acasă, cum s-a repezit la poartă şi a dat-o de gard, cum s-a proţăpit în faţa mamei cu trofeul umed în braţe.
Mama îl priveşte fără interes:
- Când e de treabă, fugiţi repede! Pe-unde-mi umbli brambura?
Băiatul nu mai poate să vorbească, epuizat de goana nebună.
- Ce stai aşa? Ce-ai acolo? îl iscodeşte mama.
Cum el nu-i răspunde, ea se apropie şi-i ia punga din braţe. La vederea peştilor, faţa i se deschide a surprindere. Zâmbeşte:
- De unde-s ăştia?
Băiatul explică repede răsuflând din greu:
- Am căutat nişte râme pentru un om la Bazinu’ Mare şi mi-a dat doi crapi!
- Mânca-l-ar mama de băiat! Lăcrimează. Măcar tu, Marine, să te gândeşti la mama ta care se chinuie!
Îl sărută mândră apoi se îmbărbătează ştergându-şi lacrimile.
- Hai, aprinde focul să facem o plachie!
Iuhu! Ce bucurie! Şi peştii întregi şi mama fericită şi plachie gustoasă, cu rondele de ceapă şi bucăţi de roşii parfumate, cu aburii jucând deasupra!... 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu