Mulţi ar spune că nu există bucurii în meseria de profesor sau că greutăţile umbresc micile şi puţinele momente de satisfacţie profesională.
Eu spun doar că în fiecare zi mă bucur că sunt profesor. Chiar dacă zilnic ajung acasă obosit şi cu o durere îngrozitoare de picioare, chiar dacă mereu am vocea răguşită, chiar dacă de cele mai multe ori sunt pierdut încât elevii mă întreabă tot timpul de ce sunt supărat.
Eu mă bucur când văd elevul fiind elev. Nu faptul că stă smirnă sau nu mai scapă o vorbă către colegul mă bucură, ci faptul că, uneori, elevii muncesc. Îşi dau interesul. Nu ştiţi ce satisfacţie deosebită îmi crează momentul în care un elev slab scrie o prostie din mintea lui. Pentru că acea prostie este un produs al muncii lui şi eu o preţuiesc.
Îmi place să citesc comentariile elevilor. De cele mai multe ori mă amuz. De fiecare dată mă bucur că măcar unul sau măcar fiecare din ei a încercat. Îmi place să le dau indicaţii, să le spun că ce au scris ei nu este foarte bun dar este binişor şi că, dacă vor continua aşa, vor realiza lucruri deosebite.
Bineînţeles că de fiecare dată pentru mulţi elevi este prima dată când creează ceva. Tocmai de aceea eu nu mă plictisesc de meseria aceasta!
Vă salut! Preţuiţi-vă meseria!
Bautura si tigari
Cu 2 ore în urmă
3 comentarii:
Mi-am dorit intotdeauna sa devin actrita. Imi construisem impreuna cu ceilalti tovarasi ai mei de joaca o scena unde reprezentatiile de teatru erau in mare voga. Puteai vedea rochii atârnand pe crinoline, ori evantaie fluturand in aer pentru ca eram cand vestita Chiritoaie, cand madam Popescu, mama lui Ionel din schitele lui Caragiale. Nu faceam asta numai de amorul artei, ci si pentru ca la sfarsitul spectacolului numaram monedele de 15 bani, pretul unui bilet de intrare .
Cu banii castigati ne cumparam obiecte de recuzita sau bomboane cu care serveam spectatorii la final.
Viata avea sa-mi ofere mai tarziu un alt fel de scena, aceea in care devii actor pentru mladite, intr-o sala de clasa in care ochisorii stau atintiti spre tine urmarindu-ti fiecare miscare, fiecare respir, fiecare zambet. Am primit aplauze la scena deschisa dupa ce le-am citit copiilor mei Ana Blandiana sau Ion Creanga, am lacrimat ca actor cand a murit Castor sau cand puiul lui I.Al. Bratescu Voinesti a ramas pe miriste, in frig. Mi/am implinit un vis pe care sper sa-l duc pana la capat si/n care sunt mimul care a capatat glas scriind..
Joc de copil
mă-nconvoaie sub cercuri
zâmbetul larg ploconit în pământ
trupul firav prins între sferturi
mimul naiv
supus de cuvânt!
Joc de copil
creionează o sferă
e doar balans între plânset şi râs
mim sfârtecat de-o albastră himeră
darul primit
la hotarul de vis.
Joc de copil
brodat în lumină
basmul nescris pe filă de-argint
mimul mărunt uitat în arenă
joc de priviri
speranţă şi gând!
Comentariul tău e mai frumos decât postarea mea. Te salut!
şi eu...mărturisesc plăcerea de a citi din când în când...
Trimiteţi un comentariu